Prins de jandarmi în timp ce trăgea după el o remorcă furată | Duminică, 22 septembrie a.c., în jurul orelor 03.30, un echipaj de jandarmi, care executa o misiune de menţinere a ordinii publice în municipiul Botoşani, a observat, pe str. Marchian, în apropierea intersecţiei cu str. Calea Naţională, un bărbat care trăgea o remorcă pentru autoturisme, de capacitate mică. |
| Nereguli descoperite de experţii Fundaţiei Mişcarea Populară din Botoşani, cu privire la începerea noului an şcolar - Comunicat de presă | Experții Fundației Mișcarea Populară au monitorizat cu mare atenție cum a decurs începutul de an școlar. Fundația Mișcarea Populară a tras următoarele concluzii: |
| Profesori şi elevi din şase state europene l-au vizitat pe prefect | Şase delegaţii de profesori, însoţiţi de câţiva dintre elevii lor, l-au vizitat astăzi pe prefectul judeţului, răspunzând astfel la invitaţia adresată acestora prin intermediul inspectorului şcolar general, Mihaela Huncă. Cei peste 30 de musafiri au fost întâmpinaţi de Costică Macaleţi la intrarea în Palatul Administrativ, fiind... |
| Botoșaniul, pregătit să iasă la curățenie pe 28 septembrie | Mai sunt 5 zile până la marea zi dedicată curăţeniei în toată ţara sau altfel spus campania LET’S DO IT, ROMANIA, dar în județul Botoșani, elevii și profesorii sunt deja gata să arate că Botoșaniul e din nou fruntea la numărul de voluntari, așa cum a fost și anul trecut, când s-a înregistrat un numar 13.000 de persoane ieșite... |
| |
POLIȚIŞTII BOTOŞĂNENI CONTINUĂ ACŢIUNILE PE LINIA COMBATERII ILEGALITĂŢILOT DIN DOMENIUL PANIFICAȚIEI | În săptămâna 16-23 septembrie a.c., poliţiştii botoşăneni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul... |
| Suspect de comiterea infracţiunii de furt calificat, surprins în flagrant când fura motorină | În noaptea de 21 spre 22 septembrie, în jurul orei 04.05, poliţiştii din comuna Răuseni au fost sesizaţi de către M. F. din comună, administrator... |
| Depistaţi în trafic, deşi se aflau sub influenţa alcoolului | În noaptea de 20 spre 21 septembrie, în jurul orei 04.45, a fost depistat în trafic, pe strada Muzeului din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani,... |
| Târgul Agro-Zoo de la Popăuţi deschis de Florin Ţurcanu în straie populare | Aflat la start, Târgul Agro-Zoo organizat de Consiliul Judeţean, Centrul de Creaţie şi Primăria Răchiţi la Staţiunea de Cercetare Popăuţi a adunat... |
| Activităţi ale jandarmilor la sfârşit de săptămână | În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va acţiona pentru menţinerea unui climat civilizat de ordine şi siguranţă... |
| Transport ilegal de ţigări, în valoare de 170.000 de lei, depistat de poliţiştii botoşăneni | Peste 320.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de 170.000 de lei, au fost depistate şi ridicate în vederea confiscării, de poliţiştii din... |
| Donaţiile botoşănenilor au plecat către Pechea | În această dimineaţă două camioane ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost încărcate cu ajutoarele colectate în săptămâna... |
| Nereguli în activităţile de transport al elevilor depistate de poliţiştii rutieri botoşăneni | În perioada 9-19 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Botoşani au acţionat pe linia reducerii riscului de producere a accidentelor... |
|
|
| Transport ilegal de animale, depistat de poliţişti | La data de 19 septembrie, în jurul orei 10.00, poliţiştii Secției Rurale nr. 2 Corni au depistat în trafic două autoutilitare înmatriculate în judeţul Iaşi, conduse de S. MIHAI de 31 ani şi respectiv S. DĂNUȚ de 26 ani, care transportau animale vii, respectiv un număr de 11 bovine. |
|
|
| Prins în trafic conducând fără permis | La data de 19 septembrie, în jurul orei 08.00, a fost depistat în trafic, pe raza localității Răchiți, judeţul Botoşani, autoturismul condus de M. NICU de 24 ani, din satul Costești, comuna Răchiți, județul Botoșani. |
|
|
| PSD-iştii dorohoieni au oferit 10 tone cu ajutoare sinistraţilor din judeţul Galaţi | Impresionaţi de drama prin care trec sinistraţii din sudul Moldovei, social democraţii dorohoieni s-au mobilizat şi au organizat un transport cu ajutoare. Acţiunea a demarat în urmă cu patru zile, timp în care membrii organizaţiei au reuşit să strângă aproximativ 10 tone de produse dintre cele mai diverse. |
|
|
| Instruire înainte de meciul dintre FC Botoşani şi Steaua | Joi, 19 septembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc o întrunire a tuturor factorilor responsabili de asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia desfăşurării meciului de fotbal între echipele F.C.Botoşani – F.C. Steaua Bucureşti , care va avea loc în data de 22 septembrie a.c., pe Stadionul... |
|
|
| Infracţiuni rutiere, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 18 septembrie, în jurul orei 01.10, a fost depistat în trafic, pe DJ 282 B, în orașul Flămânzi, județul Botoșani, C. IOAN de 37 ani, din comuna Plugari, judeţul Iași, în timp ce conducea o autoutilitară.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.... |
|
|
| MĂSURI SPECIALE ALE POLIŢIŞTILOR RUTIERI, CU PRILEJUL MECIULUI DE FOTBAL F.C. BOTOŞANI – F.C. STEAUA BUCUREŞTI | Cu ocazia meciului de fotbal dintre F.C. Botoşani şi F.C. Steaua Bucureşti, care va avea loc în ziua de 22 septembrie 2013, începând cu ora 17.00, în Botoşani, pe stadionul municipal, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor în perimetrul stadionului. |
|
|
| Aproximativ 9.000 pachete de ţigări trecute cu lanseta peste râul Prut | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şapte cetăţeni români care au încercat să introducă ilegal în ţară aproximativ 9.000 pachete ţigări de contrabandă, în valoare totală de 80.452 lei, trecându-le peste râul Prut cu ajutorul unui fir de pescuit. |
|
|
| Aflat sub influenţa alcoolului, a fugit de la locul accidentului | La data de 16 septembrie, în jurul orei 17.10, B. SERGIU de 37 ani, cetăţean moldovean, posesor permis eliberat de autorităţile italiene, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, în localitatea Todireni, judeţul Botoşani, surprinde și accidentează pe L. LIVIU-GEORGEL de 38 ani, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, în... |
|
|
| Bursa locurilor de muncă pentru deţinuţii din Penitenciarul Botoşani | În data de 18 septembrie 2013, începând cu ora 10,00, Penitenciarul Botoşani organizează, « Bursa locurilor de muncă pentru deţinuţi », cu spijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani. Acţiunea se adresează unui număr de 35 de persoane private de libertate care îndeplinesc condiţiile pentru a fi propuşi pentru... |
|
|
| Raed Arafat prezent mâine la Botoşani la operaţionalizarea echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD | Secretarul de stat Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii a confirmat pentru marţi participarea la operaţionalizarea echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD.
|
|
|
| Un voluntar din Suedia sprijină campania Let’s Do It, Romania la Botoşani | Campania Let’s Do It, Romania se bucură, la Botoşani, de sprijinul unui voluntar din Suedia cu care voluntarii botoşăneni implicaţi, pentru al patrulea an consecutiv în această campanie de mediu fac un excelent schimb de experienţă. Sandra Tenggren a sosit la Botoşani, graţie unui proiect care aparţine Asociaţiei B-right Media, în cadrul... |
|
|
| Caravana SEV a pus în mişcare ONG-urile din Botoşani | Asociaţia B-Right Media a dat startul naţional al Caravanei SEV printr-un eveniment organizat duminică, 15 septembrie, la sediul centrului său de voluntariat. Reprezentanţi ai 17 organizaţii dar şi voluntari interesaţi de Serviciul European de Voluntariat (SEV) au răspuns afirmativ invitaţiei de a fi prezenţi la evenimentul care i-a adus... |
|
|
| Prefectul îi roagă pe botoşăneni să-i ajute pe sinistraţii din Galaţi | Pentru ca ajutoarele donate de botoşăneni pentru gălăţenii năpăstuiţi de ape să fie substanţiale, prefectul Costică Macaleţi face un apel către toţi locuitorii judeţului care pot întinde o mână de ajutor. Dorind să dea un exemplu, reprezentantul Guvernului în teritoriu a cumpărat şi a predat la corturile din faţa prefecturii alimente... |
|
|
| Amendat cu 1000 lei pentru zahăr fără documente legale | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au ridicat în vederea confiscării 245 kilograme de zahăr fără documente legale, descoperite în autoturismul unui cetăţean român. |
|
|
| POLIŢIŞTII BOTOŞĂNENI, ALĂTURI DE ELEVI, LA ÎNCEPEREA NOULUI AN ŞCOLAR | Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă.
În acest sens, luni, 16 septembrie, poliţiştii botoşăneni vor fi alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu ocazia începerii unui nou an de învăţământ.
|
|
|
| Stop violenţei în şcoli! Indiferenţa doare, campanie derulată de jandarmi | În perioada 16 septembrie – 20 decembrie a.c. , lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor desfăşura o campanie de prevenire a faptelor antisociale, în instituţiile de învăţământ preuniversitar, intitulată ,, Stop violenţei în şcoli! Indiferenţa doare! . |
|
|
| Solidaritate pentru gălăţeni! | Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani organizează o colectă publică de bani, alimente şi alte bunuri pentru ajutorarea sinistraţilor din judeţul Galaţi, în urma viiturilor din ultimele zile. |
|
|
| Suspecţi de comiterea mai multor tâlhării, identificaţi de poliţişti şi cercetaţi în stare de reţinere | Ieri, 12 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoșani, față de R. ALEXANDRU de 17 ani şi H. IULIAN GABRIEL de 20 ani, ambii din municipiul Botoşani, cei doi tineri fiind suspectaţi de comiterea , în perioada 17.08 –... |
|
|
| Prefectul către pompierii botoşăneni: "Vă mulţumesc pentru activitatea depusă în slujba cetăţenilor acestui judeţ" | “Vă felicit cu ocazia Zilei Pompierilor din România şi vă doresc multă sănătate. Vă mulţumesc pentru activitatea depusă în slujba cetăţenilor acestui judeţ şi îi mulţumesc domnului colonel Anton pentru că a chemat la acest eveniment foştii comandanţi ai structurii botoşănene pentru situaţii de urgenţă., sunt cuvintele transmise... |
|
|
| 6 kilometri de reţea de apă inauguraţi la Vârfu Câmpului | Peste 300 de case din comuna Vârfu Câmpului pot, începând de astăzi, 12 septembrie, să se racordeze la conducta de apă a comunei. După aproape 16 ani de lucrări şi întreruperi, comuna din Vestul judeţului are, în sfârşit reţea proprie de alimentare cu apă. Sistemul, în valoare de circa 3 milioane de lei, a fost inaugurat joi de prefectul... |
|
|
| Pompierii dorohoieni şi-au omagiat eroul. Depuneri de coroane şi defilare în faţa oficialităţilor | Pompierii botoşăneni şi dorohoieni şi-au comemorat, astăzi, eroii căzuţi la datorie – slt. (p.m.) Costică Patache, slt. (p.m.) Marius Loghin şi slt. (p.m.) Adrian Ciobanu – prin ceremonii militare religioase, urmate de depuneri de coroane la monumentele ridicate la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae... |
|
|
| Prefectul cere ieftinirea pâinii | Prefectul Costică Macaleţi face un apel către comercianţii şi producătorii de panificaţie din judeţ invitându-i să se alinieze la restul ţării şi să ieftinească pâinea. Aceasta pentru că o serie de verificări făcute de comisarii de la Garda Financiară arată că reducerea TVA la pâine nu se regăseşte decât parţial pe tarabele... |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 645 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 515 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 301 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 273 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|