Apartament incendiat de fiul proprietarei | Panică într-un bloc de pe strada Aleea Parcul Tineretului din municipiul Botoşani, astăzi dimineaţă, după ce dintr-un apartament, situat la etajul IV, ieşea fum. Pompierii au fost sesizaţi despre producerea incendiului puţin înainte de ora 10.00, de fiul proprietarei, care susţinea că a dat foc la mai multe bunuri din dormitor. La locul... |
| Examenul de titularizare are loc miercuri; peste 38.000 de candidaţi la nivel naţional | Potrivit MECTS, 38.064 de candidaţi, dintre care 4.237 sunt absolvenţi din promoţia 2011, vor da examenul de titularizare miercuri, cei mai mulţi optând pentru posturile de educatori, institutori sau învăţători, profesori de română, engleză, educaţie fizică şi sport şi matematică. Numărul posturilor pentru concursul de miercuri a fost... |
| REPARTIZARE LICEE 2011: S-a afişat repartizarea elevilor. Vezi în ce liceu ai intrat | Rapoartele finale ale primei repartizări computerizate a absolvenţilor de clasa a VIII-a au fost publicate pe site-ul MECTS, 191.783 de elevi dintre cei 193.894 care au depus opţiuni fiind repartizaţi, iar 2.111 rămânând nerepartizaţi întrucât au completat prea puţine opţiuni. |
| REZULTATE FINALE BAC 2011: Botoşaniul pe locul şase ca promovabilitate. Toate judeţele au avut mai mulţi promovaţi după recorectarea lucrărilor | Ministerul Educaţiei a anunţat că 2.557 de candidaţi au reuşit la bacalaureat după contestaţii şi că toate judeţele au avut mai mulţi promovaţi după recorectarea lucrărilor, în Vâlcea şi Harghita creşterea fiind de peste 3%, faţă de media naţională de 1,25%. Rata de promovabilitate la bacalaureat în sesiunea iunie - iulie a fost... |
| |
REZULTATE BACALAUREAT 2011: Rezultatele finale după contestaţii, afişate astăzi | Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului afişează astăzi rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor... |
| Tineretul liberal merge la sate să combată fumigena reîmpărţirii ţării | În timp ce tinerii PDL din ţară s-au reunit sâmbătă la Agafton, junii liberali s-au întrunit la Bucureşti în cadrul Biroului Permanent Naţional... |
| Şeful tinerilor din PDL Botoşani este lider naţional la TDL | Preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PDL a devenit secretar executiv naţional al OT – PDL. În weekend la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat... |
| Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selecţioner al naţionalei | Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selecţioner al naţionalei şi... |
| La Dorohoi se vor construi două noi grădiniţe pentru copii | Primăria Dorohoi a primit în urmă cu câteva zile aviz favorabil la studiul de fezabilitate necesar construcţiei unei grădiniţe în cartierul Plevna.... |
| Maşini făcute scrum din cauza unor cabluri electrice defecte | Vineri, 20 mai 2011, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit... |
| Jandarmi şi elevi, implicaţi într-un proiect de combatere a delicvenţei juvenile | Vineri, 20.05.2011, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a desfăşurat la Centrul... |
| Un dorohoian a fost ales preşedintele Clubului Studenţilor Liberali din judeţ |
Dorohoianul Cristian Enea, student în cadrul unei Universităţi din Iaşi, a fost ales la sfârşitul săptămânii trecute în funcţia de preşedinte... |
|
|
| Concursul de protecţie civilă Cu viaţa mea apăr viaţa şi-a desemnat câştigătorii | Sâmbătă, 14 mai 2011, începând cu ora 10.00, la Liceul cu Program Sportiv Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă Cu viaţa mea apăr viaţa, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani... |
|
|
| Cu viaţa mea apăr viaţă- etapa judeţeană | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Botoşani organizează sâmbătă, 14 mai 2011, etapa judeţeană a concursului de protecţie civilă “ Cu viaţa mea apăr viaţa “. Acţiunea se va... |
|
|
| PRM Dorohoi are o nouă conducere interimară | Organizaţia din Dorohoi a Partidului România Mare (PRM) are de duminică o nouă conducere interimară, după ce preşedintele în exerciţiu, Ioan Muha, nu mai poate să-şi exercite prerogativele pentru o perioadă, din cauza unor probleme de sănătate. Noul preşedinte interimar este Daniel Enache care a fost ales în această funcţie în cadrul... |
|
|
| Foşti comunişti, fac un nou partid de stânga, la începutul lunii mai | Octav Cozmâncă, Tudor Mohora şi Ion Sasu, foşti lideri ai PSD, aripa descendentă din PCR, alături de Ioan Toma, ultimul şef al Uniunii Tineretului Comunist, pun la cale un nou partid de stânga, notează evz.ro. Potrivit sursei citate, noua formaţiune se va numi Partidul Dreptăţii Sociale (PDS) şi îl va avea în frunte pe Ion Toma, iar lansarea... |
|
|
| Câştigătorii ediţiei a IV-a a Crosului Jandarmeriei Botoşani | Duminică, 03.04.2011, de Ziua Jandarmeriei Române, a avut loc la ieşirea din oraş (delul Sucevei), cea de-a IV ediţie a Crosului Jandarmeriei. La această competiţie sportivă au participat aproximativ 500 de copii, tineri şi adulţi. Crosul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă, iar premierea câştigătorilor a fost făcută de d-nul Cristian... |
|
|
| Guvernul interzice majorarea salariilor profesorilor, sub ameninţarea sancţiunilor penale. Vedeţi salariile în funcţie de studii şi expierenţă | Guvernul va îngheţa până la sfârşitul acestui an salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat la remuneraţia din luna ianuarie, şi va interzice acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancţiuni penale. Documentul pregătit de Guvern sub... |
|
|
| Liviu Pop (FSLI): Ministerul Educaţiei pregăteşte o nouă reducere a salariilor din învăţământ | Ministerul Educaţiei Tineretului şi Sportului a propus un act normativ pentru anularea sentinţelor judecătoreşti câştigate de profesori privind salarizarea, a declarat, joi, Liviu Pop, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), după ce a părăsit Comisia de Dialog Social de la Ministerul Educaţiei. |
|
|
| Senatorul Marcu îl interpelează din nou pe premierul Emil Boc | După declaraţia politică, făcută în plenul parlamentului, senatorul Gheprghe Marcu a revenit luni, 28 martie cu o interpelare adresată primului ministru Emil Boc, pe tema neplăţii salariilor profesorilor. Pentru deblocarea situaţiei, parlamentarul botoşănean sugerează folosirea banilor din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia... |
|
|
| Dorohoiencele Morena Iasmina Băncescu şi Ionela Ursea au obţimut premii importante la Festivalul “Ghiocelul de argint de la Bârlad | Şase copii din Botoşani şi Dorohoi, coordonaţi de profesorul Cătălina Constantinovici, au obţinut în acest weekend diferite premii la Festivaluri internationale din ţară şi din Cernăuţi. Studiind canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Arte ori activând în cadrul Asociaţiei culturale "Vis de Artist", copiii au obţinut în aceste... |
|
|
| Tineretul liberal dorohoian are un nou preşedinte | Lucian Tapalagă este noul preşedinte interimar a organizaţiei de tineret PNL din Dorohoi. Anunţul a fost făcut de deputatul Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean şi Constantin Bursuc, preşedintele interimar al liberalilor dorohoieni, în cadrul conferinţei de presă de la sfărşitul săptămânii. Cei doi au mai spus că în viitorul apropiat,... |
|
|
| Senatorul Marcu îl chestionează pe prefect pe tema salariilor cadrelor didactice | După ce luni, senatorul Gheorghe Marcu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei Daniel Funeriu pe tema neplăţii salariilor profesorilor, astăzi, el a adresat o scrisoare şi prefectului Cristian Roman. Senatorul Marcu îi solicită primului reprezentant a Guvernului în judeţ, un răspuns legat de motivele pentru care s-a ajuns la două săptămâni... |
|
|
| Senatorul Marcu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei pe tema salariilor cadrelor didactice | Senatorul botoşănean Gheorghe Marcu l-a interpelat luni,21 martie, pe ministrul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, pe tema neplăţii salariilor cadrelor didactice. În interpelare, senatorul îl chestionează pe ministru despre motivul pentru care nu sunt bani de salarii, când se vor aloca aceste sume şi despre măsurile... |
|
|
| Tragedie salarială în educaţie, banii pe salarii s-ar termina de tot în luna mai | Dimensiunile problemelor financiare din învăţământ par să fie mai mari decât cele actuale. Cel puţin aşa susţine lidera judeţeană a Sindicatului Învăţământului Preuniversitar. Potrivit acesteia, fondul de salarii alocat pentru 2011 s-ar epuiza înainte de terminarea actualului an şcolar. |
|
|
| Copii blocaţi în apartament, salvaţi de pompieri | Doi fraţi, de 1 respectiv 2 ani, au fost salvaţi de pompieri după ce au rămas captivi în apartamentul părinţilor. S-a întâmplat astăzi, într-un bloc din cartierul Parcul Tineretului din Botoşani. |
|
|
| În urma protestelor fără precedent a cadrelor didactice din judeţ, deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu | Deputatul Andrei Dolineaschi a adresat, astăzi, 17 martie 2011, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, prin care îi solicită să dispună în regim de urgenţă acordarea drepturilor salariale ce li se cuvin cadrelor didactice din judeţul Botoşani. Totodată, deputatul PSD îi invită pe toţi dascălii botoşăneni să participe... |
|
|
| Şcoala Nr.8 ,,Mihail Kogălniceanu Dorohoi la cel de al doilea Certificat "European Language Label" | Vineri, 4 martie 2011, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), a avut loc festivitatea de decernare a premiilor în cadrul concursului European Language Label, ediţia 2010. Pentru Şcoala Nr.8 ,,Mihail Kogălniceanu, reprezentată la ceremonie de către prof. Iordana Mihai,... |
|
|
| 100 de tineri au venit la petrecerea organizată de PD-L | Aproximativ 100 de tineri au participat vineri seară la petrecerea organizată de PD-L în unul din cluburile Dorohoiului. Acţiunea a avut loc în preajma sărbătorii de Dragobete şi face parte din campania demarată pe plan local de organizaţia PD-L, intitulată Spune stop etnobotanicelor. Potrivit conducerii organizaţiei locale, campania se... |
|
|
| Deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi sare în sprijinul cadrelor didactice din judeţ. El l-a interpelat astăzi în Parlament pe Ministrul Educaţiei pe tema respectării drepturilor salariale | Deputatul Andrei Dolineaschi a adresat, luni, 21 februarie 2011, o interpelare către Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, dl. Daniel Funeriu, căruia i-a solicitat să dispună în regim de urgență către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani respectarea hotărârilor judecătorești și executorii cu privire la drepturile... |
|
|
| Bogdan Jîşcanu, noul director de la Colegiul Ghica | Aşa după cum Realitatea Dorohoiană vă informa încă de luni seară, Colegiul Naţional Grigore Ghica Voievod are de astăzi un nou director, în persoana profesorului Bogdan Jîşcanu. Decizia de eliberare din funcţie a fostului director Ciprian Mândrescu şi cea de numire a noului director a fost transmisă prin fax de către Inspectoratul Şcolar... |
|
|
| Cuşma lui Păcală, cu actori din Drochia, vineri la Sala de spectacole | Sala de spectacole va găzdui vineri, 4 februarie spectacolul Cuşma lui Păcală. În spectacol vor evolua actorii Teatrului pentru copii şi tineret Cupidon, de pe lângă Casa de Cultură a oraşului Drochia din Republica Moldova. Spectacolul va începe la ora 18 iar intrarea este liberă, anunţă directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi,... |
|
|
| Pichetarea sediului PD-L din Botoşani de către PSD-işti întreruptă de jandarmi | Pichetarea sediului PDL de către social-democraţii botoşăneni a durat mai puţin de 15 minute. În jurul orei 15:00 aproximativ 40 de PSD-işti, cu hîrtii pe care scria Jos poliţia politică a PDL s-au îndreptat în grup spre imobilul din Maxim Gorki nr.2 în care îşi desfăşoară activitatea democrat-liberalii. În fruntea grupului de manifestanţi... |
|
|
| PSD-iştii botoşăneni pichetează sediul PD-L , în semn de protest faţă de arestarea preşedintelui CJ Argeş | Social-democraţii botoşăneni se raliază protestelor din întreaga ţară şi vor picheta la rîndul lor sediul PD-L. Începînd cu ora 15:00 reprezentanţii PSD vor face acest lucru în Maxim Gorki nr. 2, în faţa clădirii unde îşi desfăşoară activitatea democrat-liberalii. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 603 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 366 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 362 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|