| Razie de amploare în județ. Peste 600 de persoane legitimate de către polițiști | În noaptea de 6 spre 7 mai 2023, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional de orice natură. |
| | Amenzi de peste 270000 de lei și peste 30 de permise de conducere reținute de către polițiștii din județ, în weekend | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au intervenit la 136 de evenimente, dintre care, 125 semnalate prin apel 112. |
| | Bărbat decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins casa! | Un bărbat, în vârstă de 69 ani, din localitatea Durnești, comuna Ungureni, a decedat după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată. S-a întâmplat noaptea trecută. |
| | Măsuri de ordine la meciul de fotbal F.C. Botoșani – Universitatea Cluj | Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Universitatea Cluj, partidă ce se va disputa sâmbătă,... |
| |
| Incendiu într-un apartaemnt din cauza centralei termice! | Doi soți din municipiul Botoșani au trăit spaima vieții lor, în această dimineață, după ce în apartamentul unde locuiesc a izbucnit un incendiu.... |
| | Casă în flăcări de la o țigară lăsată aprinsă | O țigară lăsată să ardă în apropierea unor materiale combustibile poate provoca incendii. Așa s-a întâmplat aseară, într-o locuință din Buimăceni.... |
| | Conferința „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei” | Muzeul Județean Botoșani, Secția Istorie-Arheologie, organizează conferința de specialitate „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord... |
| | Bursa generală a locurilor de muncă la Botoșani | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani va organiza vineri, 12 mai 2023, începând cu ora 09:00, o nouă ediție a „Bursei... |
| | Grenadă defensivă, care putea exploda oricând, descoperită de un localnic din Văculești - FOTO | O grenadă de mână defensivă a fost descoperită, în această după-amiază, de un localnic care desfășura lucrări agricole pe un teren din localitatea... |
| | Microbuz făcut scrum la ieșirea din Suharău. Din fericire nu au fost victime | Un microbuz a luat foc, în această după-amiază, pe DJ 291 D, la ieșirea din localitatea Suharău spre Oroftiana. Conducătorul auto, care era singur... |
| | Casă aprinsă de un scurtcircuit, la Prăjeni | Casa unei familii din localitatea Prăjeni a luat foc, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Proprietarii, oameni trecuți de... |
| | 55 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele trei zile | Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 29 aprilie – 01 mai a.c., pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse... |
|
|
| Capră salvată de către pompierii dorohoieni, dintr-o fântână adâncă de șapte metri | Capra vecinei nu trebuie să moară! Așa a gândit un localnic din Saucenița când a descoperit că aceasta căzuse în fântâna lui, adâncă de șapte metri. |
|
|
| Rata șomajului înregistrată în evidenţele AJOFM Botoșani în luna martie a fost de 3,17% | La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.424 șomeri (din care 1.581 femei), rata șomajului fiind de 3,17%
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,23% , în această lună acest indicator a înregistrat o scădere 0,06 pp. |
|
|
| Deputat PSD Alexandra Huțu: Scrisoare deschisă cu ocazia Zilei Veteranilor de Război | DRAGI BOTOȘĂNENI, Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an pe data de 29 aprilie, ne oferă tuturor prilejul de a cunoaște din ce în ce mai multe povestiri istorice, de la cei care le-au trăit în Cel de-al Doilea Război Mondial. Însă noi suntem obligați de conștiința patriotică ca zi de zi să-i onorăm cu respectul cuvenit... |
|
|
| 950 de euro și un dosar penal, prețul plătit pentru a deveni șofer | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, desfășurate astăzi la Botoșani | Astăzi, 29 aprilie, polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune preventivă, în sistem integrat, împreună cu cei ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și InspectoratuluiJudețean de Jandarmi, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. |
|
|
| Șoferul unui microbuz sancționat pentru că transporta mai mulți pasageri decât avea voie, toți fără bilet | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un microbuz de transport persoane, care circula pe ruta Botoșani-Dorohoi. |
|
|
| Ia atitudine! Spune stop violenței! - Activități ale polițiștilor în școlile din județ | În întreaga săptămână, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în unitățile de învățământ din județ. Întâlnirile cu elevii continuă să fie destinate în mod deosebit prevenirii bullying-ului, cyberbullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar. |
|
|
| Vitezomanii în vizorul polițiștilor rutieri din județ - VIDEO&FOTOGALERIE | La data de 28 aprilie 2023, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare viteza excesivă. |
|
|
| Recrutări pentru Centrul de Instruire pentru Muzici Militare. Cinci locuri destinate jandarmeriei | Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale a alocat în acest an 5 locuri pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cursul de formare a subofițerilor - învățământ cu frecvență având durata de un an. |
|
|
| 1.048 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, de la începutul anului și până la finele lunii martie | În perioada ianuarie-martie, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 1.048 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 445 femei. |
|
|
| Acțiune preventivă cu elevii unei școli din Flămânzi | La data de 26 aprilie 2023 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi-Formațiunea Rutieră și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu elevii Școlii cu clasele I-IV Lupărie, comuna Prăjeni. |
|
|
| Dan Șlincu: „PSD a inițiat un pachet legislativ amplu pentru a oferi finanțare și servicii suplimentare copiilor din familiile vulnerabile” | Deputatul social-democrat Dan Șlincu, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, a prezentat principalele programe inițiate de miniștrii și parlamentarii social-democrați pentru sprijinirea copiilor din familiile vulnerabile. |
|
|
| 13 permise de conducere reținute de către polițiștii rutieri pentru neacordarea de prioritate pietonilor | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept. |
|
|
| Sancțiune de peste 16.000 de lei aplicată unei societăți comerciale din Vârfu Câmpului | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au verificat respectarea prevederilor legale a unei societăți comerciale, din comuna... |
|
|
| Dorohoian carbonizat în propria locuință, în urma unui incendiu | Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Dorohoi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința, situată pe strada Sf. Ioan Românul. S-a întâmplat în această după-amiază. Alarma a fost dată de un vecin. |
|
|
| Piața centrală din Botoșani verificată de polițiști și jandarmi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au organizat o acțiune pentru preveniea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani. |
|
|
| Bărbat sancționat pentru piraterie auto | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. |
|
|
| Bărbat rătăcit pe câmp, în apropierea Dorohoiului, găsit de polițiști | La data 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați de către o femeie, de 64 de ani, din comuna Dersca, cu privire la faptul că soțul său a plecat de la o stână, din comuna George Enescu, pe jos, înspre localitatea de domiciliu și s-a rătăcit. |
|
|
| Exercițiu de evacuare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani - FOTOGALERIE | Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani. |
|
|
| Dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare care avea ITP-ul falsificat. |
|
|
| Șoferii care vorbesc la telefon fără dispozitiv hands free, în timp ce conduc, în vizorul polițiștilor | La data de 24 aprilie 2023, polițiștii din cadru Servicului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere ca urmare a folosirii telefonului mobil în timpul condusului, fără dizpozitiv ”hands free”. |
|
|
| IA ATITUDINE! SPUNE STOP VIOLENȚEI! - Activități preventiv-educative în unitățile de învățământ din județ | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară continuă activitățile preventiv-educative în unitățile de învățământ din județ. Prevenirea bullying-ului, cyberbullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar continuă să rămână prioritară. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 641 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 484 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 431 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 409 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 403 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 347 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 339 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 333 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 324 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 311 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|