Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Rusia, despre care există suspiciuni că ar fi fals. |
| Țigări de contrabandă, confiscate la Stânca - FOTOGALERIE | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni specifice desfășurate în zona de competenţă, 5.420 de ţigarete de contrabandă în valoare de peste 3.200 lei și un autoturism marca Audi. |
| Vizită fulger a ministrul Agriculturii, Petre Daea, în judeţ - FOTOGALERIE | Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns astăzi în judeţul Botoşani pentru a vedea stadiul lucrărilor de reabilitare a SPA (Staţia de Pompare a Apei) Stânca şi de decolmatare a canalelor de irigaţii din zona Ripiceni - Stânca. |
| Sute de mii de țigarete de contrabandă depistate la P.T.F. Stânca - FOTOGALERIE | În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit 177.500 ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, pe care un bărbat încerca să le introducă în țară, ascunse în pereții laterali, podea și în diverse componente ale microbuzului pe care îl conducea.... |
| |
| Prins conducând fără permis, un moped neînmatriculat | La data de 19 ianuarie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din localitatea Stânca,... |
| | Bărbat cu dublă cetăţenie, urmărit de autorităţile din Germania, prins la Vama Stânca de poliţişrii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetățenie... |
| | Permis de conducere fals, depistat la PTF Stâca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un tânăr din R. Moldova, care a... |
| | Autovehicul „blindat” cu țigări de contrabandă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit mii de ţigarete de contrabandă... |
| | Autoturisme radiate din circulaţie, descoperite la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la mai mulţi cetăţeni, care au fost... |
| | Paşaport fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un paşaport biometric fals, pe care un bărbat din Republica... |
| | Tineri botoşăneni prinşi după ce au sustras bunuri dintr-un autocamion | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca pe timpul unei misiuni specifice au depistat doi cetăţeni români care... |
| | Camioane radiate din circulaţie din Lituania, oprite la Stânca, din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni moldoveni, angajaţi... |
|
|
| Ţigări de contrabandă descoperite la Stânca în rezervorul unui Mercedes - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit ascunse, în rezervorul unui autoturism, peste 4.500 de ţigarete, pe care un cetățean din R. Moldova încerca să le introducă ilegal în țară.
|
|
|
| Proiectile din timpul războiului descoperite de un localnic din Stânca, Ştefăneşti | Descoperire mai puţin obişnuită, astăzi, în satul Stânca, orașul Ștefănești, unde un localnic a găsit 21 de elemente de muniție, în timp ce săpa în gospodărie. |
|
|
| Permis de conducere fals, depistat la controlul de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals, ascuns în torpedoul unui autoturism marca Audi, condus de un cetăţean din Republica Moldova. |
|
|
| Documente false, descoperite la P.T.F. Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, judeţul Botoşani, au depistat la controlul de frontieră doi cetăţeni moldoveni care au prezentat permise de conducere false. |
|
|
| Pistol cu capse confiscat de poliţiştii de frontieră la Vama Stânca | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat un pistol cu capse şi muniţia aferentă, pe care un cetăţean moldovean încerca să le scoată din ţară, fără documente legale. |
|
|
| Ţigarete de contrabandă ascunse în aripile unui autoturism | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în aripile din spate ale unui autoturism marca Volkswagen Passat, 2.400 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 540 lei. |
|
|
| Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de poliţişti | Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani au fost sesizaţi de către poliţiştii de frontieră din Stânca, cu privire la faptul că au identificat un bărbat de 34 de ani, cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească. |
|
|
| Urmărit pentru furt în Germania, depistat la controlul de frontieră la Stânca | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii.... |
|
|
| Urmărit pentru furt în Germania, depistat la controlul de frontieră la Stânca | ... |
|
|
| Ţigarete de contrabandă ascunse pe rezervorul unui autoturism | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat pe rezervorul unui autoturism, 8.800 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 1300 lei, pe care o tânără cu dublă cetățenie intenționa să le comercializeze pe raza județului Botoșani.... |
|
|
| Ţigări de contrabandă ascunse în rezervor, descoperite la Stânca | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul unui autoturism marca Volkswagen, 5.600 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 630 lei. |
|
|
| Microbuz radiat din circulație, cumpărat cu 3500 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat, la ieşirea din ţară, un microbuz marca Mercedes Benz, care figura radiat din circulaţie din luna februarie 2017. |
|
|
| Prins cu Marlboro de contrabandă la Vama Stânca - FOTO | La Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în locuri special amenajate în bara spate, planşeu pedalier şi pragurile unui autoturism marca Citoen, 20.000 ţigarete de contrabandă, în valoare de 4.533 lei. |
|
|
| Hoţ identificat de poliţişti | La data de 26 martie, poliţiştii au fost sesizaţi de B.E. de 48 de ani, din localitatea Stânca, judeţul Botoşani, cu privire la faptul că în noaptea de 25 spre 26 martie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în interiorul unei unităţi de alimentaţie publică de pe raza localităţii, de unde au sustras o sumă de bani şi mai... |
|
|
| Ţigări de contrabandă descoperite la Stânca | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în portierele unui autoturism marca VW Passat, 5160 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 1200 lei. |
|
|
| 75 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în 48 de ore | În ultima zi din 2016 şi prima zi din 2017, pompierii botoşăneni au avut 75 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
|
|
| Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă | Apropierea sărbătorilor de iarnă determină o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere de la frontiera de est.... |
|
|
| Permis de conducere ucrainean fals, depistat la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere ucrainean fals. |
|
|
| Peste un milion cinci sute de persoane au tranzitat frontiera de est a României de la începutul sezonului estival | În perioada iunie-iulie 2016, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu R. Moldova au fost înregistrate aproximativ 1.600.000 de treceri persoane, din care 780.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 800.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost înregistrate 1.300.000 de treceri persoane, constatandu-se... |
|
|
| Permis de conducere polonez fals, depistat la frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere polonez fals. |
|
|
| Zeci de mii de comprimate cu substante anabolizante, ascunse intr-un microbuz | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca– I.T.P.F. Iași a descoperit, ascunse în pereţii laterali ai unui microbuz, 65.160 tablete steroizi anabolici, pe care un tânăr din R. Moldova intenţiona să le introducă ilegal în România. |
|
|
| Consumul de droguri alertează autorităţile judeţene | Combaterea şi consumul de droguri şi substanţe psihoactive trebuie să rămână în atenţia autorităţilor judeţului Botoşani. Aceasta este concluzia prefectului Dan Nechifor, oficialul arătând că cifrele privind numărul de cazuri gestionate de diverse instituţii rămâne îngrijorător. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 376 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 373 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 372 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 368 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|