| Ateliere de poezie la Memorialul Ipotești | În perioada 18-20 august, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, se va desfășura Festivalul SERI EMINESCIENE: muzică, film, poezie și arte plastice. Evenimentul este organizat de Grupul de Acțiune Locală „Valea Bașeului de Sus” în parteneriat... |
| | COD PORTOCALIU prelungit până la ora 10.30 | Meteorologii au emis un nou COD PORTOCALIU nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la ora 10.30. |
| | Casă în flăcări la Hănești. Proprietara a fost scoasă din interior de către vecini - FOTO | Pompierii din cadrul Stației Săveni au fost solicitați ieri seară să intervină pentru stingerea unui incendiu în localitatea Hănești. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, apelantul anunțând că în interior este... |
| | Acțiuni desfășurate în sistem integrat, în localitățile urbane din județ. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 60.000 de lei - FOTO | Polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate liniile de competență. |
| |
| STOP incendiilor de vegetație uscată! 11 incendii în trei zile. Recomandările pompierilor - FOTO | În ultimele trei zile, pompierii botoșăneni și serviciile voluntare pentru situații de urgență din județ au intervenit pentru a stinge 11 incendii... |
| | Efective de jandarmi sporite, în acest weekend, la activitățile desfășurate în județ | Și în acest week-end, jandarmii botoșăneni vor acționa cu efective mărite, în cooperare cu structurile de poliție, în vederea prevenirii și combaterii... |
| | COD PORTOCALIU de vijelie în Dorohoi și alte 60 de localități din județ | Meteorologii au emis un nou cod portocaliu nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până la ora 15.00. |
| | Manager nou la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” | Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” are un nou manager. Este vorba de economistul Angel Iulian Călin. Acesta are o bogată experiență managerială,... |
| | Social-democrații botoșăneni, purtători de ie cu mândrie - FOTOGALERIE | Social-democrații au demonstrat - și nu o singură dată - că țin la rang de cinste și promovează cu consecvență valorile, autenticitatea, tradițiile... |
| | FOTOGALERIE - A fost operaționalizat un nou Punct de Lucru al ISU Botoșani, în comuna Coțușca. Pompierii de aici vor deservi peste 16.000 de locuitori din cinci comune din Nord-Estul județului | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani are un nou Punct de Lucru, în comuna Coțușca. Acesta a fost... |
| | Acțiune culturală de marcă la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE | Emoțiile, amintirile și lacrimile de bucurie descriu cel mai bine atmosfera dintr-o zi caldă de vară când Comunitatea evreilor din Dorohoi, împreună... |
| | Bărbat mort și tatăl său spitalizat, în urma unui incendiu care le-a cuprins casa. Cel mai probabil, focul a fost pus intenționat - FOTO | Un bărbat a decedat, iar tatăl lui a ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față după ce locuința lor a fost cuprinsă de flăcări. S-a întâmplat... |
|
|
| Pompierii botoșăneni împreună cu copiii din Săveni - FOTOGALERIE | Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu copiii din orașul Săveni, pentru a sărbători, împreună, Ziua Internațională a Copilului. |
|
|
| Într-o criză de gelozie, un bărbat și-a bătut crunt soția. Acum este cercetat pentru violență în familie | În ultima zi a săptămânii trecute, jandarmii săvinenii i-au întocmit unui bărbat în vârstă de 47 de ani actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. |
|
|
| Concursul de istorie locală „Eroul de lângă mine” și-a desemnat câștigătorii - FOTOGALERIE | Concursul organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Botoșani, Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala Botoșani și Biroul Parlamentar al deputatului Alexandra Huțu, a debutat în luna martie, iar joia trecută cele mai bune eseuri au fost premiate. |
|
|
| Tânăr din Mileanca, condamnat cu executare pentru tâlhărie, identificat de către polițiști și escortat la penitenciar | La data de 19 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au identificat un tânăr, de 32 de ani, din comuna Mileanca, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Bărbat din Săveni depistat la volan cu 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 6 mai 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din orașul Săveni. |
|
|
| Bărbat decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins casa! | Un bărbat, în vârstă de 69 ani, din localitatea Durnești, comuna Ungureni, a decedat după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată. S-a întâmplat noaptea trecută. |
|
|
| 55 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele trei zile | Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 29 aprilie – 01 mai a.c., pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Aceștia au avut, în total, 55 de misiuni. |
|
|
| Bătrân tâlhărit de doi minori, în Săveni. Jandarmii i-au identificat și au întocmit actele procedurale care urmează să fie înaintate către Parchet | Un bărbat în vârstă de 76 de ani a solicitat ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, sprijinul jandarmilor din orașul Săveni, după ce a fost deposedat prin violență de o sumă de bani. |
|
|
| Anexă distrusă de flăcări! Pompierii au intervenit mai bine de două ore | O anexă din gospodăria unui localnic din localitatea Flondora s-a aprins, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. |
|
|
| Vești bune! A fost deblocat drumul județean Dorohoi – Dumeni - Havârna | În această seară, în jurul orei 19:30, echipele de intervenție au reușit să deblocheze toți cei 25 de kilometri din sectorul Dorohoi – Dumeni – Havârna de pe DJ293, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean. |
|
|
| Situația drumurilor la ora 15:00 | Secția Drumuri Naționale Botoșani și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani au transmis noi date cu privire la starea de practicabilitate a drumurilor naționale și județene, astfel: |
|
|
| Noi sectoare de drum județean redeschise circulației - FOTO | În urma intervenției cumulate ale echipelor de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani și a primarilor din județ, s-a reușit redeschiderea circulației pe sectoarele de drum Dracșani – Cerbu – Copălău (DJ 208), Dorohoi – Dumeni – Arborea (DJ293), Dorobanți – Podeni (DJ296), Ungureni – Podeni – Dealul Crucii –... |
|
|
| Măsură fără precedent în județ: A fost interzisă circulația pe drumurile naționale și județene, a tuturor autovehiculelor, începând cu ora 21.30 - FOTO | Începând cu ora 21:30, din cauza fenomenelor meteorologice extreme și pentru siguranța vieții cetățenilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Poliția Rutieră au luat decizia închiderii circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe raza județelor Iași și Botoșani. |
|
|
| Drumul ce leagă Dorohoiul de nordul județului a fost închis! | Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au transmis în urmă cu puțin timp că un alt drum național a fost închis din cauza zăpezii. |
|
|
| ATENȚIE! Drumurile din județ cu circulație închisă, în această seară la ora 17.00 | Vezi mai jos care sunt drumurile naționale și județene, închise circulației, în această seară, din cauza căderilor de zăpadă și a viscolului, situație transmisă în urmă cu puțin timp de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani: |
|
|
| Trei drumuri naționale din județ au fost închise circulației din cauza zăpezii | Potrivit Info trafic au fost închise circulației DN29 D Botosani-Stefanesti; |
|
|
| Marșurile pentru viață, desfășurate sâmbătă în județ precum și alte manifestări, protejate de către jandarmi | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter religios organizate în mai multe localități, în cooperare cu efective de poliție și poliție locală. |
|
|
| În Arhiepiscopia Iașilor se vor desfășura 18 Marșuri pentru Viață | În perioada 1-31 martie se derulează „Luna pentru viață 2023” cu tema „Viitorul este pro-viață”. În mod tradițional, aceasta culminează cu „Marșul pentru viață”, eveniment ajuns la a XIII-a ediție la nivel național și la a X-a ediție în Iași. |
|
|
| Zona barurilor și cele în care se formează grupuri de persoane, din Săveni, verificate de către polițiști | La data de 18 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. |
|
|
| Incendiu de vegetație uscată. Intervenție dificilă a pompierilor | Aproximativ un hectar de vegetație uscată și stuf au ars, în această noapte, pe un câmp de la marginea localității Vlăsinești. Incendiul se manifesta în mai multe focare, departe de locuințe sau alte proprietăți. |
|
|
| Peste 40 de ogari, animale sălbatice ținute în captivitate, piei și leșuri de animale, ridicate de polițiști în cadrul unor percheziții într-un dosar privind infracțiuni de braconaj cinegetic - VIDEO&FOTOGALERIE | Având în vedere cercetările care se efectuează în 6 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, la data de 11 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității... |
|
|
| Sute de copii în vizită la pompieri - FOTOGALERIE | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat și astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”. Astfel, pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Ștefănești au fost deschise pentru toți cei care au dorit să vadă autospecialele de intervenție... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 365 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|