Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: 1 mai
Spectacol impresionant de Ziua Copilului
Aproximativ 2000 de copii, tineri dar şi adulţi au participat miercuri, 1 iunie, la spectacolul organizat de municipalitate, prin Direcţia de Asistenţă Socială, cu ocazia Zilei Copilului. A fost cea mai de amploare acţiune de acest fel organizată în ultimii 20 de ani. Dacă ziua de 31 mai a fost dedicată concursurilor de desene pe asfalt şi...
Bucătăria de vară incendiată de un jar căzut din sobă
O familie din comuna botoşăneană Conceşti a rămas fără bucătăria de vară după ce aceasta a fost distrusă într-un incendiu generat de un jar căzut din sobă.
Incendiu la Rădăuţi Prut provocat de un copil
Un copil de 7 ani, din satul Rediu, comuna Rădăuţi Prut, a incendiat din joacă mai multe lemne de foc depozitate în gospodăria părinţilor. Flăcările s-au extins şi la o anexă aflată în imediata apropiere a focarului. Speriaţi că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală, părinţii au solicitat sprijinul pompierilor.
Ziua copilului sărbătorită cu desene pe asfalt, concursuri şi spectacole
Manifestările dedicate Zilei Copilului au început încă de marţi, 31 mai când pe pietonalul din centrul municipiului, sute de copii din toate unităţile şcolare au participat la un concurs de desene pe asfalt. Micuţii, însoţiţi de cadre didactice au încercat să câştige atenţia publicului prin desenele ce reflectau diferite aspecte din...
“Habitat for Humanity inaugurează cele 30 de case construite pentru sinistraţi
Fundaţia “Habitat for Humanity va inaugural marţi, 31 mai, locuinţele destinate sinistraţilor, construite în cartierul Dumbrava Roşie. Pe lângă...
Oaspeţi din Turcia şi Bulgaria la reuniunea finală a unui proiect educaţional, la Şcoala nr.8 Mihail Kogălniceanu
Şcoala nr. 8 Mihail Kogălniceanu a găzduit reuniunea finală din cadrul proiectului multilateral Comenius Roads to the Roots. Reuniunea s-a desfăşurat...
Ghiorghiţă, Ţurcanu, et comp, care au avizat masacrul de la padocuri, daţi de Camera Deputaţilor pe mâna Parchetului General
Autorităţilor din Botoşani pare să le fie tot mai greu să acopere masacrul de la adăpostul de câini al municipalităţii. Şi asta pentru că tot...
Senatorul Gheorghe Marcu l-a interpelat din nou pe premierul Emil Boc
De această dată parlamentarul botoşănean cere explicaţii privind modul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de...
Au fost desemnaţi câştigătorii concursului “Prietenii Pompierilor
Sâmbătă, 21 mai 2011, începând cu ora 10.00, pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursului...
Bărbat înecat într-un iaz din Frumuşica
Sâmbătă, 21 mai 2011, în jurul orei 13.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre...
Anchetă parlamentară în cazul masacrului canin de la Botoşani
Comisia de Abuzuri a Camerei Deputaților a declanșat o anchetă parlamentară în scandalul cîinilor masacrați la Botoșani, însuși președintele...
Procurorii au deschis anchetă penală în cazul măcelului de la padocuri
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-au autosesizat cu privire la evenimentele petrecute la adăpostul comunitar care...
Noul Cod al Muncii este eficient, spune Boc. S-au înregistrat 42.000 de noi contracte de muncă în doar două zile
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, la Ministerul Muncii, că după două zile de controale pentru eliminarea muncii la negru au fost încheiate 42.000 de contracte de muncă, ceea ce înseamnă că "42.000 de oameni au o garanţie în plus la sănătate, la şomaj, la pensie şi un salariu conform legilor". Ministrul interimar al Muncii, Emil...
Afirmaţiile lui Crin Antonescu irită conducerea judeţeană a PSD
PSD-iştii botoşăneni reacţionează la declaraţiile liderului liberal Crin Antonescu, făcute la Botoşani duminică, 1 mai, când l-a indicat pe deputatul Florin Ţurcanu drept viitor candidat al alinaţei USL la preşedenţia Consiliului Judeţean. Printr-un comunicat de presă transmis de Organizaţia Judeţeană Botoşani a PSD, liderii formaţiunii...
Florin Ţurcanu, prezentat de Crin Antonescu la Popăuţi drept viitor preşedinte al Consiliului Judeţean
Şefii de la centru ai PNL i-au adus un potop de laude deputatului Florin Ţurcanu la Târgul Expoziţional de Miei şi Pielicele de la Popăuţi, desfăşurat duminică, 1 mai. Ca şi la manifestarea asemănătoare din toamna trecută organizatorii au montat o scenă de pe care, între câteva melodii populare, s-au adresat sutelor de botoşăneni...
Patru militari români au fost răniţi în Afganistan duminică dimineaţă
Patru militari români din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab au fost răniţi duminică dimineaţă în provincia Zabul din Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului în care se aflau aceştia. Potrivit MApN, starea răniţilor este stabilă, transmite Mediafax.
Lunaticii şi Fără Zahăr, o combinaţie incendiară
Grupul umoristic Lunaticii şi trupa Fără Zahăr au oferit sâmbătă un spectacol de neuitat. Desfăşurat la Sala Teatrului şi având titlul, 1 Mai... şomerăresc, artiştii dorohoieni au dat un adevărat recital care a stârnit ropote de aplauze. În timp ce Bobo şi Bobi de la Fără Zahăr, având alături doi instrumentişti de excepţie,...
"1 Mai... şomerăresc". Spectacol incendiar în această seară cu Lunaticii şi Fără Zahăr
Spectacol de excepţie în această seară pe scena Sălii Teatrului, realizat de oameni talentaţi din Dorohoi şi dedicat dorohoienilor. Cu începere de la ora 19, pe scenă vor intra trupa Fără Zahăr şi Grupul umoristic Lunaticii. Ambele trupe sunt binecunoscute dorohoienilor, având în componenţă concitadini de-ai noştri. Este vorba de Gabi...
Pompierii verifică zonele de agrement pe 1 mai
Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în colaborare cu specialiştii Direcţiei Silvice Botoşani va executa duminică, 1 mai 2011, acţiuni de prevenire a incendiilor în zonele de agrement aferente fondului forestier. Pompierii vor să se asigure că cetăţenii...
Festivalul naţional “Nord-Est Folk, Dorohoi – Ediţia I
În perioada 14-15 mai 2011, la Dorohoi, se va desfăşura prima ediţie a festivalului “Nord-Est Folk, eveniment ce are drept scop descoperirea de noi talente interpretatve şi de creaţie ale muzicii folk. Festivalul se va desfăşura la Sala de spectacole şi se adresează interpreţilor cu vârsta minimă de 10 ani şi maximă de 35 de ani, iar...
A murit deputatul PSD Victor Surdu, soţul cunoscutei cântăreţe de muzică uşoară Angela Similea
Deputatul PSD Victor Surdu a murit, joi, la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, urmare a unui cancer pancreatic de care suferea mai multă vreme, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Ioan Munteanu, fost preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ. Deputatul Raul-Victor Surdu-Soreanu s-a născut la 11 iulie 1947, la Iaşi. Licenţiat al Facultăţii de...
FCM Dorohoi s-a impus cu 7-1 în faţa celor de la Avântul Albeşti
FCM Dorohoi a realizat scorul etapei în meciul desfăşurat duminică în compania echipei Avântul Albeşti, când jucătorii dorohoieni s-au impus cu scorul de 7-1. Desfăşurat în faţa a aproximativ 50 de spectatori, meciul s-a disputat pe terenul principal a Stadionului 1 Mai, pe un teren acoperit cu zăpadă.
Joi, FCM Dorohoi-FC Botoşani, amical pe stadion
FCM Dorohoi va disputa joi un meci de pregătire avându-i ca adversari pe jucătorii de la echipa mare a FC Botoşani. Meciul se va disputa pe terenul de rezervă din cadrul Complexului sportiv 1 Mai, cu începere de la ora 15,30. Anterior acestui meci, jucătorii dorohoieni vor mai avea un amical cu Microbuzul Botoşani, liderul seriei Nord din liga...
Posturile de poliţie comunale vor fi desfiinţate de la 1 mai, au decis guvernanţii
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestor Liviu Popa, a declarat, joi, că posturile de poliţie comunale vor fi desfiinţate, pentru că reprezintă "un lux". “Suntem singura ţară din Europa care are post de poliţie (comunal - n.r.). Nu putem să ne permitem luxul să ţinem trei poliţişti şi la o comună de 1.000...
Pagina 10/10
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1286
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
855
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
767
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
590
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
535
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
471
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
359
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
358
Lemne confiscate la Cistinești
358
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord