| Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi | Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia ediție a procesiunii misionar-duhovnicești cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași. Evenimentul va cuprinde șase parohii, câte una din fiecare... |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani | Dan Șlincu a depus astăzi dimineață jurământul de învestitură în funcția de prefect al județului Botoșani. Depunerea jurământului a avut loc la ora 9:00, în sistem online, în fața reprezentanților Guvernului. La eveniment au fost prezenți oficiali județeni și locali din județ. |
| | FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | În dimineața zilei de 24 octombrie, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu rugăciune pe buze, am pornit din Dorohoi într-un pelerinaj menit să ne încălzească sufletele și să ne întărească credința. Alături de alți 20 de credincioși din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, am pornit într-o călătorie de șapte zile, care ne-a... |
| | Două mașini făcute scrum, în urmă cu puțin timp | Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp.
|
| |
| Percheziții DNA în 4 județe, într-un dosar de corupție la frontieră. Vameș din Dorohoi supus perchezițiilor și dus la audieri | Vămile Siret şi Racovăţ, şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi sunt vizate de percheziții. |
| | FOTO - „Seniorii din Dorohoi pe Drumul armoniei” – excursie culturală și de recreere | În data de 9 septembrie 2026, Direcția de Asistență Socială Dorohoi, cu sprijinul U.A.T. Municipiul Dorohoi și al domnului primar ing. Dorin Alexandrescu,... |
| | Incendii de vegetație uscată la Vorniceni și Mănăstirea Doamnei | Două incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Mănăstirea Doamnei și Vorniceni. Intervenția promptă a pompierilor... |
| | Polițiști botoșăneni, apreciați de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru curaj și profesionalism | Cornel, adjunct al Poliției municipiului Dorohoi, Ovidiu, negociatorul poliției, și Răzvan din cadrul Poliției Orașului Saveni au fost apreciați... |
| | Hramul de vară al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi | Seminarul Teologic din Dorohoi serbează în zilele de 4 și 5 august hramul de vară, Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob. |
| | Ateliere de interpretare a textului CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează... |
| | Cod Roșu de ploi torențiale pentru zece localități din apropierea Dorohoiului | Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă până la ora 22:00, pentru localitățile Suharău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești,... |
| | „Cu sfinții pe calea credinței” – Pelerinaj al credincioșilor din Protoieria Dorohoi la moaștele Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa - FOTOGALERIE | Peste 300 de credincioși din cercurile misionar-pastorale Ibănești, Bucecea, Dersca, Broscăuți, Brăiești și Dorohoi au participat, în perioada... |
|
|
| Protopopiatul Dorohoi organizează un pelerinaj de suflet în Serbia, Macedonia și Grecia | În perioada 24–30 octombrie 2026, Protopopiatul Dorohoi organizează un pelerinaj în Serbia, Macedonia și Grecia, oferind participanților prilejul unei autentice călătorii duhovnicești prin unele dintre cele mai importante locuri de spiritualitate ortodoxă din Balcani. |
|
|
| Invitație de înscriere la ATELIERELE PENTRU COPII cu scriitoarea ADINA POPESCU | În perioada 1-5 iulie 2026, la Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” se vor desfășura Atelierele pentru copii moderate de scriitoarea Adina Popescu. |
|
|
| Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi, găzduită de Parohia „Sfinții Voievozi” Hilișeu-Horia - FOTOGALERIE | Luni, 11 mai 2026, Parohia „Sfinții Voievozi” din Hilișeu-Horia a fost gazda ședinței lunare a preoților din Protopopiatul Dorohoi, eveniment care a reunit clericii din cuprinsul protopopiatului într-un cadru de rugăciune, comuniune și dialog pastoral-administrativ. |
|
|
| Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Robert Șerban – Gelu Diaconu | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri, 15 mai 2026, ora 10.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii mai sunt scriitorii Robert Șerban și Gelu Diaconu. Evenimentul va avea loc la Liceul „Regina Maria”... |
|
|
| DOROHOI - „Invitație la conferință duhovnicească: Iertarea și asumarea în familia de astăzi” | Protopopiatul Dorohoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, invită publicul larg la conferința: „Iertarea și asumarea în familia de astăzi”. |
|
|
| Două accidente rutiere petrecute în interval de 20 de minute! | Două accidente rutiere s-au produs la un interval de aproximativ 20 de minute, în județul Botoșani, în localitățile Cerchejeni și Mănăstirea Doamnei.
|
|
|
| FOTOGALERIE - Finalizarea proiectului catehetic „Comoara credinței” la Catedrala Dorohoi: lecții despre credință, familie și comunitate | Perioada februarie – aprilie 2026 a însemnat pentru Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi un popas duhovnicesc deosebit, prin desfășurarea proiectului catehetic intitulat „Comoara credinței din Țara de Sus: Sfinții botoșăneni și binecuvântarea familiei creștine”. |
|
|
| Manifestările religioase și sportive, din acest sfârșit de săptămână, în atenția jandarmilor botoșăneni | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va avea în atenție manifestările religioase și sportive cu participare numeroasă, pentru ca siguranța participanților să nu fie afectată. |
|
|
| 93 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile | În ultimele patru zile, pompierii botoșăneni au avut 93 de misiuni. Acestea au vizat: |
|
|
| DOROHOI - „Comorile credinței” – activități catehetice cu copiii la Catedrala din municipiu - FOTOGALERIE | La Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a început un proiect frumos menit să îi apropie pe cei mici de sfinții din județul Botoșani. Joi, 26 februarie, a avut loc prima întâlnire din cadrul proiectului catehetic „Comoara credinței din Țara de Sus: Sfinții botoșăneni și binecuvântarea familiei creștine”, iar sâmbătă,... |
|
|
| Protopopiatul Dorohoi, scrisoare pastorală - „Vremea postului, vremea pocăinței, vremea curățirii...” | Aceste cuvinte le auzim în fiecare an, odată cu intrarea în Postul Mare. Și, de fiecare dată, ele bat la ușa inimii noastre ca o chemare sfântă. Pentru că postul nu este o simplă rânduială calendaristică, nici doar o schimbare a felului de mâncare. Postul este un dar. Este un dar pe care ni-l face Dumnezeu ca să ne putem întoarce la... |
|
|
| Alarmă aeriană! Exercițiu de adăpostire la Primăria Comunei Vlădeni - FOTO&VIDEO | Astăzi, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani, s-a desfășurat un exercițiu de pregătire în domeniul protecției civile la nivelul Primăriei Comunei Vlădeni, cu implicarea personalului instituției. |
|
|
| Manifestări liturgice și comemorative dedicate Unirii Principatelor Române la Catedrala din Dorohoi - FOTO | Duminică, 25 ianuarie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența numeroșilor credincioși, au avut loc o serie de manifestări liturgice și comemorative dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. |
|
|
| Întâlniri cu scriitorii de Zilele Eminescu | În cadrul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale, eveniment organizat de Memorialul Ipotești în perioada 13-16 ianuarie 2026, vor avea loc o serie de întâlniri cu scriitorii în școli din Botoșani și Dorohoi. |
|
|
| FOTOGALERIE - Pod între generații: Copii și vârstnici din Dorohoi reconstruiesc spiritul Crăciunului | Centrul de zi pentru persoane vârstnice Dorohoi a organizat, în data de 4 decembrie a.c., atelierul creativ inter generațional „Magia Crăciunului prin mâinile noastre”, o activitate menită să promoveze coeziunea socială și valorificarea tradițiilor sărbătorilor de iarnă. |
|
|
| Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Dorohoi organizează o nouă seară duhovnicească | Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Dorohoi îi invită pe credincioșii din municipiu și din împrejurimi la o seară duhovnicească deosebită, ce va avea loc, duminică, 23 noiembrie, în Catedrala din Dorohoi, începând cu ora 17.00. Evenimentul este organizat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor... |
|
|
| Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” învață cum să-și mențină atât sănătatea fizică cât și pe cea financiară! - FOTOGALERIE | Vineri, 7.11.2025, în Aula ,,Dimitrie Pompeiu” a Colegiului Național ,,Grigore Ghica”, a avut loc o activitate menită să-i învețe pe elevi cum să trăiască sănătos și echilibrat, atât din punctul de vedere al sănătății fizice, mentale și sufletești, cât și al sănătății financiare, prin economisirea banilor pe de-o parte... |
|
|
| Experiența polițiștilor botoșăneni, apreciată într-un proiect european de combatere a falsificării documentelor | Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au participat, în perioada 7-10 octombrie, la un workshop internațional organizat în Polonia, în cadrul proiectului „Police International Cooperation – Strengthening the EU Police Capacity to Prevent and Combat Transnational Crime”. |
|
|
| Prima prăznuire a hramului municipiului Dorohoi, închinat Acoperământului Maicii Domnului, 1 octombrie 2025 - FOTO | Zile de aleasă trăire duhovnicească au fost așezate în inimile credincioșilor din municipiul Dorohoi, odată cu prima sărbătoare a hramului orașului, închinată Acoperământului Maicii Domnului, praznic de mare însemnătate pentru viața Bisericii și pentru sufletele celor care caută ocrotirea și mijlocirea Preasfintei Născătoare de... |
|
|
| Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului devine hramul municipiului Dorohoi | În ședința Consiliului Local din data de 25 septembrie 2025, municipiul Dorohoi a făcut un pas important spre întărirea identității sale spirituale, prin adoptarea unei hotărâri cu profundă semnificație duhovnicească: de acum înainte, ziua de 1 octombrie, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, va fi prăznuită ca hram oficial... |
|
|
| Ziua Icoanei – a XXII-a ediție a hramului de toamnă la Mănăstirea Gorovei - FOTOGALERIE | La Mănăstirea Gorovei din județul Botoșani s-a desfășurat, pe 23 septembrie, cea de-a XXII-a ediție a Zilei Icoanei, sărbătoare instituită începând cu anul 2003, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul. Data nu este întâmplătoare, ea coincizând cu praznicul Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul... |
|
|
| Hram la Mănăstirea Gorovei | Marți 23 septembrie 2025, Mănăstirea Gorovei își serbează hramul Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiata de către un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 𝟵:𝟬𝟬. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|