| Căutare: poliția de frontieră |
| 135.000 de cartușe de vânătoare transportate fără respectarea prevederilor legale, descoperite graniță. Muniția a fost indisponibilizată de către autorități - FOTO | Polițiștii de frontieră, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Vaslui, au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, un transport de 135.000 de cartușe de vânătoare, destinat Republicii Moldova, care nu era însoțit de avizul de tranzit eliberat de Poliția de Frontieră Română și nici nu beneficia de escorta jandarmilor,... |
| | Plasă de pescuit ilegală, descoperită şi îndepărtată din râul Prut, de către polițiștii de frontieră botoșăneni - VIDEO | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au îndepărtat marți, de pe luciul de apă, aproximativ 100 de metri de plasă de pescuit descoperită pe suprafaţa râului Prut. |
| | Autoturism în valoare de aproximativ 100.000 de euro oprit la Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privința unei persoane cu dublă cetățenie care conducea un autoturism ce nu avea drept de circulație pe teritoriul țării noastre. |
| | ATENȚIONARE PRIVIND CONDIȚIILE METEO ȘI TRANZITAREA FRONTIEREI | Poliția de Frontieră Română informează că, potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 17–19 februarie, sunt prognozate fenomene meteorologice severe (ninsori, viscol, polei, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă), care pot afecta traficul în zona de frontieră. |
| |
| Vizită de lucru internațională la Poliția de Frontieră Botoșani - FOTOGALERIE | Astăzi, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a avut onoarea de a primi vizita unei delegații oficiale din cadrul Guardia Civil –... |
| | DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” – Mesajul meu antidrog - FOTOGALERIE | Ultima zi a Săptămânii „Școala Altfel” la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi. Bucuria vacanței și bucuria sărbătorilor. Iar... |
| | Recomandări generale, oferite de Poliția de Frontieră, pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice | Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași recomandă cetățenilor să urmărească în permanență anunțurile... |
| | Comunicat – Angajări la Poliția de Frontieră | Vrei sa faci parte din echipa noastra?
Vrei să faci parte dintr-o armă aparte, care nu poate fi înlocuită?
Vrei să fii coleg/colegă cu urmașii... |
| | 24 iulie - Ziua Poliției de Frontieră. 160 de ani de existență instituțională! - Mesajul Prefectului - FOTOGALERIE | Prefectul Județului Botoșani, Sorin Cornilă, a participat astăzi la ceremonia aniversară, organizată de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră... |
| | Comunicat Prefectură - MAI aproape de copii | Este deja tradiție, de 1 iunie, ne întâlnim în fața Palatului Administrativ! |
| | De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, polițiștii de frontieră botoșăneni au confiscat marfă contrafăcută - FOTO | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, peste... |
| | Deputatul Dan Șlincu a reintrat în posesia autoturismului indisponibilizat de către autorități | Deputatul dorohoian Dan Șlincu a reintrat în posesia autovehiculului indisponibilizat de către Poliția de Frontieră, în urmă cu o săptămână.... |
|
|
| Probleme în vamă pentru doi parlamentari botoșăneni. După aproape un deceniu, Poliția de Frontieră a constatat că mașina unuia dintre ei era furată din Belgia | Doi parlamentari PSD din județul Botoșani au fost surprinși la graniță într-o mașină furată, căutată pentru confiscare, alertă care a fost emisă de către autoritățile din Belgia la data de 5 ianuarie 2016. |
|
|
| Permis de conducere fals, obținut cu 800 de euro, depistat la PTF Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care era fals. |
|
|
| La volan cu un permis transnistrean, nerecunoscut de legea română. Cetățeanul moldovean este acum cercetat de către autoritățile române | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român. |
|
|
| Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta-Leova, din județul Vaslui, deschis traficului internaţional la frontiera cu R. Moldova - FOTOGALERIE | În data 23 mai 2023, în prezenţa domnului Sorin GRINDEANU, viceprim-ministru şi ministrul transporturilor şi infrastructurii din România, a doamnei Lilia DABIJA, ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale din R Moldova, precum şi a domnului Lucian BODE și doamnei Ana REVENCO, miniştrii afacerilor interne din cele două state, a avut... |
|
|
| S-a ales cu un dosar penal în locul fratelui | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cetățean român, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare care avea ITP-ul falsificat. |
|
|
| Poliția de Frontieră va fi la datorie și de 1 Mai | Având în vedere că ne aflăm în preajma zilei de 1 Mai, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne,... |
|
|
| Băuturi alcoolice ascunse într-un autocar cu destinația Italia, confiscate la graniță | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunsă în compartimentul de marfă și motorul unui autocar cu destinația Italia, cantitatea de aproximativ 138 de litri de băuturi alcoolice.
|
|
|
| Măsuri dispuse la frontiera de est în perioada Sărbătorilor Pascale | Preocuparea majoră a Poliţiei de Frontieră o reprezintă atât fluidizarea traficului cât şi siguranţa cetăţenilor. |
|
|
| Implementarea controlului coordonat pe sensul de intrare în ţară la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - FOTO | Începând cu data de 15.04.2023, ora 08.00, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova implementează în PTF Albiţa rutier, pe sensul de intrare în România, controlul coordonat. |
|
|
| Remorcă tractată fără drept pe un drum din Dersca. Polițiștii de frontieră dorohoieni cercetează evenimentul | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu de autovehicule, deşi nu deţinea permis de conducere corespunzător. |
|
|
| Urmărit de autorităţile franceze pentru un prejudiciu de peste 200.000 lei, reținut la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de autoritățile din Franţa. |
|
|
| Urmărit de Interpol pentru furt şi tâlhărie, reţinut de poliţiştii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat în vederea arestării, de autorităţile din Armenia, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| A plătit 1.600 de euro pentru un permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| FOTO&VIDEO - Patru ucraineni depistaţi din elicopter când au trecut ilegal frontiera. Ei au solicitat, polițiștilor de frontieră dorohoieni, azil în România | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni în sistem integrat cu o patrulă aeriană din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, au depistat patru cetăţeni ucraineni, care au încercat să intre ilegal... |
|
|
| Comunicat Instituția Prefectului - Gestionarea situației persoanelor venite din Ucraina | De la începutul conflictului din Ucraina, au ajuns pe teritoriul României, prin Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca, în total, 34.561 de cetățeni ucraineni și 7.982 vehicule. |
|
|
| Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit în zona de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor un autoturism, marca Audi A6 S Line, ce figura ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în urmă cu doar o săptămănă. |
|
|
| Depistat la graniță conducând un autocar, fără să aibă acest drept | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R. Moldova care a fost depistat conducând un autocar, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. |
|
|
| Intenționa să intre în România cu un autovehicul care nu avea asigurare auto obligatorie | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi - rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea. |
|
|
| VIDEO&FOTO - Focuri de armă trase de către polițiștii de frontieră dorohoieni la Dersca și Hilișeu Crișan pentru prinderea contrabandiștilor de țigări | Polițiștii de frontieră dorohoieni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, aproximativ 5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 50.000 de lei.
Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind... |
|
|
| Depistat la controlul de frontieră tractând o remorcă neînmatriculată | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care a fost depistat tractând o remorcă care nu putea fi pusă în circulaţie pe drumurile publice din România.
|
|
|
| Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| Vize false cumpărate cu 1.500 de dolari | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei cetăţeni străini, pasageri într-un autocar, care aveau asupra lor documente ce conţineau vize falsificate. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1281 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 611 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|