| Intervenție contracronometru cu final fericit – Naștere dificilă asistată de echipajele ambulanței | În cursul zilei de ieri, un echipaj al Substației SAJ Săveni a intervenit în mediul rural pentru o gravidă aflată în travaliu avansat. La sosire, pacienta era deja în expulzie, iar echipajul a apreciat corect că nașterea era iminentă și a asistat-o la domiciliu. |
| | Tragedie la Dorohoi! Femeie decedată după ce a căzut de la etajul trei! | Tragedie la Dorohoi! O femeie, în vârstă de 48 de ani, a decedat la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi, după ce a căzut de la geamul garsonierei în care locuia, situată la etajul trei al unui bloc situat pe strada Cercetaș Știubianu. |
| | APEL UMANITAR - „Din prima linie a spitalului… în prima linie a luptei cu cancerul” – Povestea dramatică a Liliei Curosu, asistenta care are nevoie de o minune pentru a supraviețui - FOTO | Lilia Curosu are 40 de ani și este mamă, fiică, soră și, de aproape două decenii, asistentă medicală. Ani la rând, a fost sprijin pentru pacienți în cele mai grele clipe ale vieții lor. Le-a oferit alinare, încurajări și îngrijiri, fără să știe vreodată că, într-o zi, ea însăși va ajunge pacientă și va avea nevoie disperată... |
| | Femeie mușcată de un șarpe. A fost trimisă la Spitalul Județean din Suceava pentru a i se administra ser antiviperin - FOTO&VIDEO | O femeie din judeţul Botoşani a fost trimisă de urgenţă la Suceava pentru a-i fi administrat ser antiviperin, după ce a fost atacată de un şarpe. |
| |
| DOROHOI - Femeie în stare gravă preluată de elicopterul SMURD și transportată la Iași - VIDEO&FOTOGALERIE | Elicopterul SMURD a aterizat astăzi, în jurul orei 11:15, pe stadionul din municipiul Dorohoi pentru a prelua o pacientă aflată în stare gravă. |
| | DOROHOI – Femeie de 80 de ani, cu probleme cardiace grave, preluată de elicopterul SMURD și transportată la Iași - VIDEO&FOTOGALERIE | Medicii dorohoieni au solicitat, astăzi după-amiază, prezența elicopterului SMURD pentru a prelua o pacientă aflată în stare gravă. |
| | UPDATE - Accident rutier spectaculos și grav în același timp, petrecut în miez de noapte la ieșirea din Dorohoi - FOTOGALERIE | Un accident rutier spectaculos dar cu consecințe grave, a avut loc noaptea trecută, puțin după ora 12.00 la ieșirea din Dorohoi, mai exact la ieșirea... |
| | Alexandra Ivanov neglijată total de cadrele medicale de la maternitate, timp de șapte ore, înainte de deces, conform unui raport preliminar al DSP | Alexandra Ivanov, tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore,... |
| | Elicopterul SMURD așteptat la Șendriceni pentru a prelua o femeie care a suferit un infarct! | Elicopterul SMURD este așteptat să aterizeze pe terenul de sport al Liceului Tehnologic „Al. Vlahuță” din Șendriceni pentru a prelua o pacientă.... |
| | Elicopterul SMURD așteptat la Șendriceni, pentru a prelua o pacientă în stare gravă | Elicopterul SMURD este așteptat să aterizeze pe terenul de sport al Liceului „Al. Vlahuță” de la Șendriceni, pentru a prelua o femeie de 54 de... |
| | Elicopterul SMURD a fost chemat la Dorohoi pentru a prelua o femeie în stare gravă | Elicopterul SMURD a fost chemat, luni, la Dorohoi, pentru a prelua o pacientă în stare gravă. |
| | Elicopterul SMURD a fost chemat la Dorohoi pentru a prelua o femeie în stare gravă | Aeronava SMURD a aterizat astăzi dimineață, în jurul orei 10.00, pe terenul secundar al Stadionului Municipal „1 Mai” pentru a prelua o pacientă,... |
|
|
| Bătrână din Ionășeni - Vf. Câmpului desfigurată de câinele vecinului | O bătrână în vârstă de 95 de ani din satul Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, a fost desfigurată de câinele vecinului. |
|
|
| Elicopterul SMURD chemat la Dorohoi pentru o pacientă care a suferit un infarct | Un elicopter SMURD a fost solicitat, în urmă cu puțin timp, pentru preluarea de la Dorohoi a unei paciente aflate în stare gravă, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU). |
|
|
| Elicopterul SMURD, din nou, la Dorohoi. Femeie din Iezer, cu afecțiuni cardiace, transportată la Iași - VIDEO&FOTO | O femeie de 79 de ani din Iezer, a fost preluată astăzi cu elicopterul SMURD și transportată la o clinică de specialitate din Iași, după ce a suferit un infarct miocardic acut. |
|
|
| Bătrână salvată cu ajutorul autoșenilatei din dotarea pompierilor dorohoieni - VIDEO&FOTO | O botoșăneancă care avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale a reușit să ajungă la spital doar cu ajutorul șenilatei. |
|
|
| Femeie în comă transportată cu elicopterul la Iaşi | O femeie de 41 de ani din Brăești a fost transportată cu elicopterul la Iaşi, după ce a căzut cu capul de ciment. Anterior, femeia a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi de unde a fost transferată la Spitalul Județean. |
|
|
| Dorohoiancă luată cu elicopterul SMURD, luni la amiază, în urma unui accident vascular cerebral | O femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost preluată de un elicopter SMURD, luni după-amiază, aflându-se în stare critică. |
|
|
| Medic botoşănean decedat după ce s-a infectat cu COVID-19 | Medicul primar de medicină internă Mariana Andrioaie a decedat, în spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Aceasta a fost transferată cu ambulanța miercurea trecută, după ce organismul nu mai răspundea la tratamentul care îi era administrat la Botoșani.
|
|
|
| Încă doi botoșăneni răpuși de coronavirus. Bilanțul victimelor din județ a ajuns la șapte | Numărul botoșănenilor răpuși de Covid-19 ajunge la șapte, după ce autoritățile au anunțat decesele a doi pacienți din județ, un bărbat și o femeie, de aceeași vârstă, infectați cu coronavirus, pe lângă cel al botoșăneanului de 74 de ani stins pe patul de spital la „Mavromati”, luni. |
|
|
| Dosare penale la DSP Botoşani. Medici şi funcţionari ANCHETAŢI de Parchet pentru “Zădărnicirea combaterii bolilor” şi “Omisiune a declarării unor informaţii” | Cinci dosare penale, dintre care patru sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) din Botoșani, în cursul zilei de miercuri, 1 aprilie a.c. Unul dintre dosare se referă la infracțiunea de „omisiune a declarării unor informații”. O serie de fapte cercetate... |
|
|
| Încă şase decese. Bilanţul pandemiei a ajuns în România la 86 de morţi | Decesul numărul 81 - Bărbat, 70 ani, jud Sibiu. Internat în 26.03.2020 în Spitalul Clinic de Urgență Județean Sibiu. Decedat în 30.03.2020. Confirmat în data de 31.03.2020. Comorbiditati: Insuficiență renală cronică cu dializa boală cardiovasculara. Contact cu sotia, deces COVID numărul 51. Împreună au fost în urma cu aproximativ... |
|
|
| Numărul deceselor a ajuns la 80 | Institutul Naţional de Sănătate Publică s-a autosesizat în urma articolelor apărute în mass media și a solicitat Spitalului Universitar de Urgență București și DSP București informații privind existența unui deces în cadrul unității sanitare. |
|
|
| Alte 13 noi decese. Numărul total a ajuns la 78 | Grupul de Comunicare Strategică a anunţa că în cursul zilei de astăzi, până în acest moment, la nivel naţional au fost înregistrate un număr de 13 decese, cauzate de coronavirus. În total, de la începutul epidemiei, au fost înregistrate 78 de decese. |
|
|
| Încă trei decese, asociate coronavirusului, înregistrate în această seară | Grupul de Comunicare Strategică a anunţat în urmă cu puţin timp decesul a încă trei persoane. Toate sufereau de diferite afecţiuni dintre cele mai grave, hipertensiune arterială, cancer, insuficienţă cardiacă.
|
|
|
| Al 18-lea caz de deces la nivel naţional | A fost înregistrat un nou caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus, fiind cazul numărul 18 la nivel național. |
|
|
| Al 13-lea deces, înregistrat astăzi dimineaţă | În această dimineață a fost înregistrat cel de-al 13 lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus. |
|
|
| Au fost anunţate trei noi decese, toate la Suceava. Numărul total a ajuns la 11 decedaţi din cauza coronavirusului | Au fost înregistrate încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul deceselor la nivel național ajungând la 11. |
|
|
| Un nou deces, al cincilea, cauzat de coronavirus. Tot la Suceava | A fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). |
|
|
| Suspiciune de coronavirus la o pacientă din Spitalul de Urgenţă Suceava | O femeie care s-a întors din China este internată cu simptome de gripă în Spitalul de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava şi urmează să fie transferată la Iaşi, deoarece este suspectă de infecţie cu coronavirus, informează Monitorul de Suceava. |
|
|
| Bătrână din Dorohoi, lovită de o maşină pe trecerea de pietoni | O femeie în vârstă de 82 de ani, din Dorohoi, a fost acroșată, joi dimineață, pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Victoriei, în zona bisericii „Sf. Vineri”. |
|
|
| Accident rutier în centrul Dorohoiului. O femeie a sărit în faţa unei maşini-FOTO | O femeie de 49 de ani din Dorohoi a ajuns la spital după ce a fost lovită de o maşină, în centrul Dorohoiului. Accidentul s-a petrecut în jurul amiezii pe strada A.I Cuza, puţin mai la deal de intersecţia cu strada Spiru Haret. |
|
|
| Dorohoi: Elicopterul SMURD solicitat pentru salvarea unei bătrâne | O femeie de 79 de ani, cu probleme cardiace, a fost preluată astăzi de la Dorohoi, de elicopterul SMURD. Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul 1 Mai în jurul orei 13, acolo unde pacienta a fost adusă cu ambulanţa de la Spitalul Municipal Dorohoi. |
|
|
| Femeie din Dorohoi luată cu elicopterul SMURD | Elicopterul SMURD a fost solicitat să intervină la Dorohoi, joi, 5 noiembrie, în jurul orei 12, pentru a transporta la o clinică specializată din Iaşi o femeie care a suferit un infarct. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|