| DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | Patru elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi și trei studenți, foști elevi din aceeași instituție de învățământ, sunt beneficiarii Burselor de excelență „Paulin Martinuc” pentru anul școlar 2026-2027. |
| | FOTOGALERIE - Elevi dorohoieni pe podiumul Festivalului concurs “Singing and Living” organizat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe” | Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festivalului-concurs „Singing and Living”, proiect avizat de Ministerul Educației. |
| | Restricții de circulație în municipiul Dorohoi, în data de 3 octombrie 2026, cu ocazia desfășurării Crosului „Simona Geanina Radiș” | Sâmbătă, 3 octombrie 2026, în municipiul Dorohoi, va avea loc evenimentul sportiv de masă cu caracter incluziv „Cros Simona Geanina Radiș”, eveniment organizat de Cabinet Parlamentar Deputat Elisabeta Lipă în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi. |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate | Dorohoi și Bucecea găzduiesc, în 3 și 4 octombrie 2026, Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă” |
| |
| Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate | Dorohoi și Bucecea găzduiesc, în 3 și 4 octombrie 2026, Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”. |
| | Primăria Dorohoi – Anunţ aprobare PUZ | Anunț privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si a Regulament Local de urbanism pentru Extindere constructie existenta (Spatiu comercial) inscrisa... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica" Dorohoi – voluntariat prin activități de ecologizare | În data de 19 septembrie 2026, elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Grigore Ghica" Dorohoi au participat la Ziua de Curățenie Națională,... |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” | Primăria Municipiului Dorohoi, în calitate de partener în cadrul proiectului „Ziua de Curățenie Națională 2026”, vă aduce la cunoştință... |
| | Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică! | În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi implementează anul 6 al Acreditării Erasmus+ | ... |
| | DOROHOIUL, ÎN SĂRBĂTOARE! – detalii privind locațiile manifestărilor și restricțiile de circulație | În completarea comunicatului de presă transmis anterior privind manifestările cultural-artistice reunite sub genericul „Dorohoiul, în sărbătoare!”,... |
| | Sărbătorile Dorohoiului monitorizate de către jandarmi | În perioada 28 - 30 august a.c., personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la evenimentul... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica”: 150 din cele 168 de locuri scoase la concurs, ocupate în cadrul primei etape de admitere | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi anunță rezultatele primei etape de admitere la liceu pentru clasele a IX-a, anul școlar 2026-2027: din cele 168 de locuri scoase la concurs, 150 au fost ocupate, ceea ce înseamnă o proporție de 90% din planul de școlarizare realizat încă din prima etapă de înscriere. |
|
|
| FOTOGALERIE - Dorohoi și Ungheni, împreună pentru un răspuns coordonat la situațiile de urgență | În perioada 7–8 iulie 2026, Municipiul Dorohoi a organizat Atelierul transfrontalier „Împreună pentru reziliență – cooperare și coordonare în situații de urgență transfrontaliere”, în cadrul Activității 1.9 – Cross-border workshop a proiectului „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre... |
|
|
| Comunitatea din Dorohoi, implicată activ în acțiuni pentru adaptarea la schimbările climatice prin proiectul RiAdapt - FOTOGALERIE | Municipiul Dorohoi a desfășurat, în perioada 30 aprilie – 24 iunie 2026, cea de-a doua etapă a Activității 1.7 – Programe de educație climatică, implementată în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre a orașelor transfrontaliere” – RiAdapt (ROMD00386), finanțat de Uniunea... |
|
|
| FOTO - Tinerii din Dorohoi și Ungheni, pregătiți să devină „Primii Respondenți” prin proiectul RiAdapt | În perioada 15–19 iunie 2026, la Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria” din municipiul Ungheni, s-a desfășurat Academia Transfrontalieră „Primii Respondenți”, organizată în cadrul Activității 1.7 a proiectului „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre a orașelor transfrontaliere”... |
|
|
| DOROHOI - Peste 90 de copii au participat la cea de-a VIII-a ediție a Taberei din Tinda Bisericii - FOTOGALERIE | Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi și Parohia „Sfântul Ilie” din Dealu Mare au organizat, în această vară, cea de-a VIII-a ediție a Taberei din Tinda Bisericii, un proiect catehetic, educativ și recreativ care a reunit peste 90 de copii din cele două comunități parohiale. Devenită deja o tradiție, tabăra le oferă celor... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunț licitație privind vânzarea unor terenuri | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
|
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică privind aprobare PUZ | Anunț privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si a Regulament Local de urbanism pentru Extindere intravilan in vederea obtinerii autorizatiei de construire hale multifunctionale, amplasare statie de betoane, platforme betonate, imprejmuire, amenajare spatii verzi si agrement, mun.Dorohoi, CF 51329, CF 58989, CF 51328, CF 56007, jud.Botosani
In... |
|
|
| COLEGIUL NAȚIONAL „GRIGORE GHICA” DOROHOI - Rezultate remarcabile la examenul de Bacalaureat 2026 | Sesiunea de Bacalaureat 2026 s-a încheiat, iar rezultatele obținute de elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi confirmă, an de an, seriozitatea și munca depusă în sălile de curs ale școlii noastre. Sunt cifre în spatele cărora se ascund patru ani de efort susținut — al elevilor, al profesorilor și al familiilor lor... |
|
|
| FOTO - Festivitatea de încheiere a anului școlar la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - o sărbătoare a efortului, a excelenței și a devenirii | Într-un cadru festiv și plin de emoție, la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a avut loc vineri, 19 iunie 2026, festivitatea de încheiere a anului școlar 2025–2026. Aceasta a reprezentat mai mult decât o ceremonie a rezultatelor; a fost expresia unei călătorii colective în care fiecare lecție învățată, fiecare provocare... |
|
|
| DOROHOI - Elevi ai Colegiului Ghica în program de formare Erasmus+ la o companie din Malaga - FOTO | Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi beneficiază de două acreditări Erasmus+ în domeniile Educație Școlară și Formare Profesională (perioada de valabilitate: 01.03.2021 – 31.12.2027), statut care confirmă angajamentul instituției noastre de a oferi elevilor și profesorilor oportunități constante de formare europeană. Acreditările... |
|
|
| FOTO - Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, experiență educațională internațională în Turcia prin programul Erasmus+ | În perioada 18–22 mai 2026, un grup de 11 elevi ai Colegiul Național „Grigore Ghica” însoțiți de 2 profesori, a participat la o mobilitate Erasmus+ organizată în Turcia, în cadrul proiectului de acreditare Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-00033336. Gazda activităților a fost MED MARINE TUNCER ŞEN FEN LISESI, Korfez, școală parteneră... |
|
|
| OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ - Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - liceul TĂU! | Pentru viitorul tău și pentru desăvârșirea dezvoltării tale, la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi te așteaptă, în spații moderne și primitoare, o echipă energică și implicată care îți oferă sprijinul, timpul și răbdarea necesare pentru a-ți îmbogăți cunoștințele, pentru a progresa, pentru a te implica în... |
|
|
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” - Emoție și recunoștință la festivitatea de absolvire a promoției 2026 - FOTOGALERIE | Amfiteatrul exterior al Colegiului Național „Grigore Ghica” a fost vineri, 5 iunie 2026, de Ziua Învățătorului, martorul unui moment încărcat de emoție și semnificație: festivitatea de absolvire a promoției 2022–2026. Pentru elevi, profesori și părinți, ceremonia a reprezentat mai mult decât încheierea unei etape de studiu –... |
|
|
| Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026 | Municipiul Dorohoi va găzdui, duminică, 7 iunie 2026, unul dintre cele mai importante evenimente sportive dedicate promovării sportului de masă și valorilor olimpice – Crosul Olimpic „Anul Nadia Comăneci” 2026, competiție care va reuni sute de copii și tineri din întreg județul Botoșani. |
|
|
| Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”! | Municipiul Dorohoi se pregătește pentru un eveniment sportiv de excepție dedicat comunității locale: competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”. Evenimentul va avea loc duminică, 7 iunie 2026 și se va desfășura în zona centrală a Dorohoiuliui. |
|
|
| DOROHOI - Volum de versuri lansat de către o elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica” | Vineri, 15 mai 2026, în aula Colegiului Național “Grigore Ghica” a avut loc lansarea volumului de debut al elevei Cristina – Florentina Avasiloaie din clasa X E. |
|
|
| Șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, Tudor Turcu, a fost prezent în mijlocul elevilor Colegiului Național „Grigore Ghica” | În data de 21 mai 2026 Colegiul Național „Grigore Ghica" a găzduit o activitate educativ-preventivă dedicată siguranței rutiere la care a fost invitat domnul comisar-șef Turcu Tudor-Romulus din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, absolvent al aceleiași instituții. |
|
|
| DOROHOI - Ioana Amelia Marișcu aduce strălucire Colegiului Național ,,Grigore Ghica” | În luna mai s-a desfășurat etapa finală a Concursului Național de Chimie ,,Lazăr Edeleanu”.
Ioana Amelia Marișcu a fost recompensată cu premiul I la etapa națională a acestui prestigios concurs, o nouă recunoaștere a talentului, muncii susținute, pasiunii și excelenței demonstrate în mod constant în acest an școlar. |
|
|
| The Urs în concert la Dorohoi, de Ziua Copiilor. Vezi cine va mai urca pe scenă | Cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Dorohoi, prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, organizează duminică, 31 mai 2026, un amplu spectacol dedicat copiilor și familiilor din municipiu. |
|
|
| Copiii dorohoieni sărbătoriți timp de patru zile cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Vezi programul complet al manifestărilor | Primăria Municipiului Dorohoi prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, are deosebita plăcere de a invita copiii, părinții și întreaga comunitate locală să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului 2026, desfășurat în perioada 29 mai – 1 iunie 2026 sub genericul „Campioni în joacă – Eroi în lumea dinozaurilor”.... |
|
|
| Explozie de culoare și energie la Dorohoi! Vino la „Cros – Împreună Colorăm Dorohoiul!” | Dorohoiul se pregătește pentru unul dintre cele mai vesele și energice evenimente ale acestei veri! Organizatorii anunță deschiderea înscrierilor pentru activitatea sportivă de masă „Cros – Împreună Colorăm Dorohoiul!”, un eveniment dedicat mișcării, distracției și spiritului comunitar. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 461 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|