| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni,... |
| | Trei zile fără apă în județ. Calendarul lucrărilor și reluarea alimentării cu apă | S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea în funcțiune a sistemului și reluarea treptată a alimentării consumatorilor. |
| | Incendiu la Avrămeni. O bucătărie de vară a luat foc de la un scurtcircuit | Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Avrămeni. Bunurile dintr-o bucătărie de vară au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.
|
| | Peste 100 de polițiști prezenți în zona unităților școlare din Botoșani. Elevii chiulangii identificați și reclamați la Inspectoratul Școlar Județean - FOTO&VIDEO | Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de amploare pentru creșterea gradului de siguranță în zona unităților de învățământ... |
| |
| În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie | Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că formularele de cerere-declarație pe propria răspundere în vederea acordării ajutoarelor pentru... |
| | Casă distrusă parțial de flăcări, în localitatea Tudor Vladimirescu | Un incendiu s-a produs, ieri dimineață, într-o locuință din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești. Alarma a fost dată de o vecină care... |
| | Incendiu la Hlipiceni | Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o locuință din localitatea Hlipiceni. Alarma a fost dată chiar de proprietari. |
| | FOTOGALERIE - Investiție PNRR finalizată la Dorohoi: Administrația locală modernizează infrastructura de asistență socială | ... |
| | VIDEO - Incendiu devastator la Cândești. Două gospodării făcute scrum. Pompierii dorohoieni au stins incendiu după cinci ore | Un incendiu de proporții a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Cândești. Două case, o bucătărie... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 28 august - 6 septembrie | Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în perioada 28 august - 6 septembrie august. |
| | Casă distrusă de flăcări, în Dorohoi. Proprietarul a fost spitalizat pentru îngrijiri de specialitate - FOTO | ... |
| | Codul portocaliu de caniculă a fost prelungit la Botoșani | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort... |
|
|
| Cod portocaliu de caniculă, în județul Botoșani, de vineri până sâmbătă. Temperatura va ajunge până la 40 de grade Celsius | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabil pentru județul Botoșani, de mâine, de la ora 10:00, până sâmbătă, la aceeași oră. |
|
|
| Cod galben de caniculă pentru județul Botoșani | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod galben de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat pentru județul Botoșani, de mâine, de la ora 10:00, până vineri, la aceeași oră. |
|
|
| Cod galben de caniculă pentru județul Botoșani | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod galben de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 10:00 - 21:00. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 17 - 27 august | Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în perioada 17 - 27 august. |
|
|
| Tânăr internat într-un centru educativ, ca urmare a comiterii infracțiunii de deținere de droguri în timp ce era minor | La data de 10 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un tânăr, de 19 ani, din orașul Săveni, pe numele căruia Tribunalul Botoșani a emis o sentință penală, fiind condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de trei ani. |
|
|
| Incendiu la Corlăteni, astăzi după amiază | Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Corlăteni. Bunurile dintr-un hol au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, în urma producerii unui scurtcircuit. |
|
|
| Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni | Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura ordinea și siguranța publică... |
|
|
| Codul portocaliu de caniculă prelungit în județul Botoșani. Pentru ziua de mâine sunt prognozate și furtuni | Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani până vineri, la ora 10:00. În această perioadă, temperaturile maxime vor atinge 35 – 38°C, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor rămâne tropicale, cu minime cuprinse între 20 și 24°C. |
|
|
| Codul portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani a fost prelungit | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul portocaliu de caniculă, val de căldură persistent și intens, discomfort termic accentuat și nopți tropicale pentru județul Botoșani, până joi, la ora 10:00. |
|
|
| Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani, de marți până miercuri. Vor fi temperraturi de până la 39 de grade Celsius | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod portocaliu de caniculă, val de căldură persistent și intens, disconfort termic accentuat și nopți tropicale pentru județul Botoșani, de marți, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră. |
|
|
| Tânăr care a aruncat cojile de semințe pe trotuar pus, de către polițiștii locali dorohoieni, să le măture și să le arunce la coș VIDEO | În data de 1.08.2026, patrula auto a poliției locale a depistat în spațiul public un tânăr care consuma semințe și arunca cojile direct pe pavaj, afectând aspectul domeniului public. |
|
|
| Codul galben de caniculă pentru județul Botoșani a fost prelungit | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort termic accentuat și nopți tropicale pentru județul Botoșani, până luni, la ora 10:00. |
|
|
| Cod galben de caniculă, în județ. Temperaturile vor atinge 37 de grade Celsius | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort termic accentuat și nopți tropicale, valabil pentru județul Botoșani, de mâine, de la ora 10:00, până duminică, la aceeași oră. |
|
|
| Expoziția personală „Iregular” a artistului Cătălin Sebastian Iurian se deschide la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită publicul joi, 30 iulie, la ora 12:00, în Sala „Portalurilor”, la vernisajul expoziției personale de pictură „Iregular”, semnată de artistul clujean Cătălin Sebastian Iurian și curatoriată de Marusia Niță. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunț privind execuția lucrărilor de dezinsecție în spațiile verzi | Stimați cetățeni, vă aducem la cunostință că în perioada 16.07.2026 - 17.07.2026, între orele 23:00 - 05:00 (în funcție de condițiile meteorologice), se vor desfășura lucrări de dezinsecție pe spațiile verzi din parcuri și zonele adiacente acestora. |
|
|
| Incendiu de proporții la Carasa, comuna Corlăteni. Peste 100 de păsări și trei capre au murit în flăcări - FOTO | Un incendiu puternic a izbucnit, ieri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Carasa, comuna Corlăteni. În urma evenimentului au ars un adăpost de animale, un depozit de furaje și o anexă, cauza probabilă fiind un scurtcircuit. |
|
|
| Incendiu la Dorohoi provocat de un scurtcircuit la un frigider | Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă de pe strada Lt. Alexandru Cucută din municipiul Dorohoi. Alarma a fost dată chiar de proprietari. |
|
|
| Meteorologii au emis două avertizări de cod galben pentru județul Botoșani, în perioada 2-3 iulie | Pentru astăzi s-a anunțat o zi caniculară, dar și ploi.
De la temperaturi de 31 … 34 de grade și disconfort termic, se poate trece, brusc, la instabilitate atmosferică. |
|
|
| Codul Roșu de caniculă pentru județul Botoșani, prelungit până pe 1 iulie | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit avertizarea de Cod Roșu de caniculă pentru județul Botoșani până la data de 1 iulie, ora 10:00. Se anunță temperaturi extreme, nopți tropicale și un disconfort termic deosebit de accentuat. |
|
|
| Apel pentru un consum responsabil de apă, pe perioada caniculei, din partea Nova Apaserv | În contextul temperaturilor ridicate și al creșterii semnificative a consumului de apă, S.C. Nova Apaserv S.A. adresează tuturor utilizatorilor un apel la responsabilitate, pentru ca serviciul de alimentare cu apă să poată fi asigurat în condiții normale pentru întreaga comunitate. |
|
|
| O nouă zi cu temperaturi insuportabile. Mâine, cod galben de caniculă în județ | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un nou cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și discomfort termic accentuat, valabil pentru județul Botoșani, mâine, între orele 12:00 - 21:00.
|
|
|
| Intervenții ale polițiștilor în weekendul care a trecut. Peste 50 de permise reținute de polițiști | În weekendul care a trecut, poliţiştii au acţionat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, fiind organizate 16 acţiuni punctuale în zone de interes operativ, atât pentru prevenirea infracțiunilor stradale cât si pentru siguranța rutieră.
|
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|