Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: 15 mai
Primăria Dorohoi - Precizări privind începerea reparațiilor pe străzile din municipiu
ÎN COMPLETAREA COMUNICATULUI PRIVIND ÎNCEPEREA REPARAȚIILOR PE STRĂZILE DIN MUNICIPIUL DOROHOI, precizăm următoarele:
DOROHOI - Volum de versuri lansat de către o elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”
Vineri, 15 mai 2026, în aula Colegiului Național “Grigore Ghica” a avut loc lansarea volumului de debut al elevei Cristina – Florentina Avasiloaie din clasa X E.
Botoșani, gazda Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat – etapa a II-a zonală
Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat se va desfășura, anul acesta, la Botoșani.
„Atelierul de cusături” la Muzeul Județean Botoșani
Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 16 mai 2026, începând cu ora 10.00, la „Atelierul de cusături”, parte a programului de pedagogie muzeală dedicat adulților.
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Robert Șerban – Gelu Diaconu
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri,...
Noaptea Muzeelor – „O poveste, o poveste cum n-a fost nici nu mai este...”
„O poveste, o poveste cum n-a fost nici nu mai este...” este genericul pe care Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”...
Admitere clasa a IX-a 2026: Oferta educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi încep înscrierile în vederea admiterii în clasa a IX-a. La nivelul unității...
Comunicat PSD - România a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț, desfășurată la Bruxelles - FOTO
În data de 15 mai a.c., la Bruxelles, s-a desfășurat reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț (CAE Comerț), la care au participat miniștrii...
Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani desfășoară, în perioada 15 - 25 mai a.c., activități informativ – preventive dedicate „Săptămânii...
Precizări cu privire la numărul volumelor intrate în concurs pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” aduce la cunoștință că lista volumelor intrate în concurs pentru Premiul...
Tânără din Hilișeu Horia dată dispărută!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 31 de ani, din satul și comuna Hilișeu Horia, care a părăsit domiciliul...
Proiectul „Împreună prindem curaj”, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, continuă - FOTO
Îndemnul „Fii antiviolență” din cadrul proiectului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”,...
DOROHOI - Admitere în clasa a IX-a 2024: Oferta educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi încep înscrierile în vederea admiterii în clasa a IX-a. La nivelul unității de învățământ sunt disponibile 50 de locuri, la cele două profile:
DOROHOI – Se redeschide bazinul didactic de înot
Executivul Primăriei Municipiului Dorohoi vă informează că bazinul didactic de înot va fi redeschis publicului și unităţilor de învățământ, conform planificării, începând cu data de 15 mai 2024, după perioada de revizie tehnică obligatorie și de igienizare.
Expoziția „Pe urmele lui Eminescu”, sub semnătura artistului Spiru Vergulescu
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, expoziția „Pe urmele lui Eminescu”.
Hoți de biciclete identificați de polițiști
La data de 15 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au fost sesizați prin apel 112, de o femeie de 38 de ani, din comuna Vorona, despre faptul că i-au fost furate 2 biciclete.
FOTO - Peste 250 de elevi din Ștefănești, participanți la o activitate pentru prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase și a consumului de substanțe interzise
Luni, 15 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o activitate pentru prevenirea portului și folosirii fără drept a obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ preșcolar și gimnazial, dar și pentru prevenirea consumului...
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești, în sesiunea aprilie – iunie 2023. Astfel, vor fi scoase la concurs 275 de locuri de subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri de maistru militar...
Memorialul Ipotești lansează concursul pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM
Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu acordă anual, începând cu 1998, Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM.
DOROHOI - „Dizabilitate și Demnitate”, la a doua ediție
După trei ani va avea loc, în parcul Cholet, ediția a doua a evenimentului ,,DIZABILITATE ȘI DEMNITATE!” Dacă la prima întâlnire am lansat a treia carte scrisă de mine, în acest an vom încerca să aflăm ce sunt spasmele musculare și tulburarea de limbaj, precum și consecințele lor și că ele nu știrbesc cu nimic nivelul intelectual...
Efective de jandarmi suplimentate pentru Zilele municipiului Botoșani
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, în perioada 13 - 15 mai a.c.
Horoscop pentru săptămâna 09 - 15 mai 2022
Expoziția de pictură „Anotimpuri”, găzduită de Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani
Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește, în perioada 1-15 mai 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, expoziția „Anotimpuri”, prezentând lucrări de pictură semnate de Angela Hreniuc, din Botoșani.
A început recensământul populației și locuințelor. Prima etapă, autorecenzarea
Astăzi, 14 martie 2022, începe etapa de autorecenzare din cadrul Recensământului populației și locuințelor 2021.
Rețele care furnizau certificate false de vaccinare, călcate de mascați
64 de percheziţii în județele Mehedinți, Dolj și Caraș- Severin au fost demarate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Mehedinți în cazul unei rețele de certificate false de vaccinare.
Coaliția Nesimțirii Naționale refuză acordarea pensiei celor 133 de urmași ai medicilor și asistenților decedați în linia întâi în lupta cu pandemia! 6 sunt din Botoșani!
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu a solicitat premierului Florin Cîțu la începutul lunii martie a acestui an să facă publice motivele pentru care nu s-au acordat drepturile legale prevăzute în legea inițiată de PSD pentru urmașii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu virusul SARS-COV-2....
Asigurare falsă folosită pentru a circula în România, descoperită de polițiștii de frontieră dorohoieni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, care utiliza o asigurare auto falsificată.
RELAXAREA RESTRICȚIILOR, de sâmbătă 15 mai: FĂRĂ MASCĂ în aer liber, cu unele excepții, circulație fără restricții pe timp de noapte. Vezi celelalte măsuri de relaxare anunțate de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această seară că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte.
Maraton de vaccinare la Dorohoi, sâmbătă și duminică, în fața primăriei. Sunt pregătite 300 de doze de vaccin Pfizer
Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Dorohoi s-a întrunit astăzi la ora 10.00, în sala de ședințe a primăriei, pentru a stabili modul de desfășurare și responsabilitățile fiecărei instituții, în derularea maratonului de vaccinare, care se va desfășura în acest sfârșit de săptămână pe pietonalul din fața primăriei....
Maraton de vaccinare, în weekend, în incinta patinoarului de la Cornișa, Botoșani. Vaccinări fără programare și la Dorohoi
Direcția de Sănătate Publică Botoșani organizează, cu sprijinul Primăriei și al Prefecturii Botoșani, în acest weekend, un maraton de vaccinare la Parcul de Agrement Cornișa, în incinta patinoarului. Botoșănenii vor fi imunizați cu vaccinul Pfizer, începând de vineri, 7 mai, de la ora 09.00 până la ora 20.00. Sâmbătă (8 mai) și...
Obligativitatea purtării măștii în spații deschise, declarată ILEGALĂ de către Curtea de Apel București!
Curtea de Apel București s-a pronunțat în cazul unei acțiuni depusă de un avocat constănțean împotriva Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la Curtea de Apel București, pentru lămurirea obligativității purtării măștilor în spații deschise. Curtea de Apel a decis că articolul privind obligarea purtării măștii în spații...
Consiliul Județean cheamă în instanță Guvernul pentru datoriile restante generate de cazarea cadrelor medicale
Consiliul Județean Botoșani își continuă demersurile legale pentru a determina Guvernul României să-și plătească datoriile pe care le are la unitățile hoteliere botoșănene care, în perioada 16 martie – 15 mai 2020, au găzduit cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Președintele Consiliului Județean cere Guvernului să-și achite datoriile restante de șase luni pentru cazarea cadrelor medicale
La șase luni de la expirarea Stării de Urgență, Guvernul României este încă dator la unitățile hoteliere care, în perioada 16 martie – 15 mai, au găzduit cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Avertisment al Grupului de Comunicare Strategică: “Respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetățeni este singura garanție că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menținute”
Având în vedere dezbaterile din spațiul public referitoare la evoluția epidemică a noului coronavirus (COVID-19) în România și necesitatea continuării măsurilor de protecție sanitară, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele precizări:
Pagina 1/3  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
461
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Lemne confiscate la Cistinești
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord