Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: 1 decembrie
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Dorohoi și Bucecea găzduiesc, în 3 și 4 octombrie 2026, Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Dorohoi și Bucecea găzduiesc, în 3 și 4 octombrie 2026, Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”.
300 de locuri pentru tinerii care vor să devină pompieri
300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vine astăzi la Dorohoi să inaugureze singura creșă din municipiu, recent construită
Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este așteptat să sosească, astăzi, la Dorohoi.
Maratonul Nordului desfășurat sub protecția a aproximativ 130 de jandarmi
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la cea de-a doua ediție...
Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026
Municipiul Dorohoi va găzdui, duminică, 7 iunie 2026, unul dintre cele mai importante evenimente sportive dedicate promovării sportului de masă și...
Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”!
Municipiul Dorohoi se pregătește pentru un eveniment sportiv de excepție dedicat comunității locale: competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA...
Primăria Dorohoi - Comunicat privind eliberarea noilor Cărți Electronice de Identitate (CEI)
În scopul implementării Cărții Electronice de Identitate, proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile, România are ca obiectiv emiterea a...
Bărbat din Darabani reținut pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul având o alcoolemie record - VIDEO
La data de 4 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 53 de ani,...
Primăria Dorohoi - INFORMARE privitoare la deșeurile vegetale
Stimați cetățeni, având în vedere cele constatate în teren de către angajații Primăriei Dorohoi odată cu debutul sezonului de primăvară, dorim...
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei...
Clădirea Direcției de Asistență Socială (DAS) Dorohoi întră într-un proces de modernizare și reabilitare
Sediul Direcției de Asistență Socială Dorohoi intră într-un amplu proces de modernizare și consolidare printr-o finanțare de peste 7,5 milioane...
Șofer din Darabani reținut pentru 24 de ore. A fost depistat conducând sub influența alcoolului
La data de 25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 34 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Revelion relativ liniștit, apreciază polițiștii botoșăneni. Cu toate acestea au fost aplicate sancțiuni în valoare de 80.000 de lei
Până astăzi la amiază, în județul Botoșani, nu au fost înregistrate incidente deosebite în ceea ce privește ordinea și liniștea publică.
28 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au avut 28 de misiuni. Acestea au vizat:
Sfaturi pentru prevenirea incendiilor în ultima zi din an
Pompierii vor fi la datorie și în perioada 31 decembrie 2025 - 04 ianuarie 2026, fiind pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în evenimente care le pot pune viața în pericol, precum și pentru acordarea primului ajutor medical de urgență.
Jandarmii vor fi prezenți la manifestările de sfârșit de an. Atenție! Deținerea și folosirea petardelor este interzisă
Ca în fiecare sfârșit de an, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor cultural-artistice dedicate acestui moment festiv.
Botoșăneancă dată dispărută după ce s-a externat din spital
Autoritățile din județul Botoșani sunt în alertă după dispariția unei femei în vârstă de 47 de ani, care nu a mai revenit la domiciliu după externarea din spital.
Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, mâine, în fața Primăriei. Vezi formațiile și bandele care vor participa
Primăria Municipiului Dorohoi invită cetățenii să participe, în spiritul tradiției și al respectului față de valorile culturale locale, la Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, organizat în data de 31 decembrie 2025, în municipiul Dorohoi.
Primar din județ suspendat din funcție de către prefect ca urmare a arestării preventive!
Primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, a fost astăzi suspendat de drept din funcție printr-un Ordin emis de prefectul județului Raluca Curelariu, ca urmare a arestării preventive a acestuia.
Controale ale polițiștilor de imigrari din Botoșani la societăți din județ
Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 11 decembrie a.c., o serie de verificări în domeniul prevenirii și combaterii muncii și șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale de pe raza județului. Activitățile au vizat atât sectorul restaurantelor, cât și o unitate de reparații auto unde lucrează...
Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025
Primăria Municipiului Dorohoi informează că, începând de ieri, sunt deschise înscrierile pentru participarea la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate tradițiilor autentice.
PRIMĂRIA DOROHOI/SONDAJ - Foc de artificii sau spectacol laser? Dorohoienii pot decide tipul de spectacol din seara de revelion
Primăria Municipiului Dorohoi îi invită pe dorohoieni să decidă cum va arăta spectacolul vizual din noaptea de Revelion. De câțiva ani există dezbaterea dacă orașul ar trebui să organizeze un foc de artificii sau să opteze pentru o variantă mai modernă, mai silențioasă, cum este un show laser. Anul acesta, Primăria îi implică direct...
1 Decembrie la Dorohoi – Program artistic, slujbă religioasă, depuneri de coroane și fasole cu cârnați și vin fiert
Dorohoienii sunt așteptați să participe mâine, 1 Decembrie, începând cu ora 10:00. la manifestările organizate de Primăria Dorohoi cu ocazia Zilei Națioanle a României. Ca în fiecare an, ziua de 1 Decembrie este marcată la Dorohoi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiție, ceremonialuri religioase, masă tradițională și activitîți...
Primăria Dorohoi - Campanie de colectare deșeuri voluminoase 2025
Primăria Municipiului Dorohoi, în colaborare cu operatorul de salubritate local S.C. FRITEHNIC S.R.L., aduce la cunoștință cetățenilor următoarele:
Primăria Dorohoi – Deșeurile voluminoase ridicate gratuit
Primăria Municipiului Dorohoi informează cetățenii cu privire la modul de gestionare unor tipuri de deseuri, altele decât cele ce pot fi depozitate la platformele de colectare – deșeurile voluminoase. Din această categorie de deșeuri fac parte:
Primăria Dorohoi - INFORMARE
Stimați cetățeni, Având în vedere modificările legislative conform Ordinului 97/2025 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor și prevederile Legii nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile, Primăria Dorohoi și S.C. Servicii Publice Locale S.R.L. Dorohoi vă informează...
Misiuni ale jandarmilor botoșăneni în aceste zile
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Zilele comunei Frumușica și la evenimentul recreativ desfășurat în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești.
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIEREA mai multor spații (domeniul PUBLIC)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310 e-mail:...
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spațiu (domeniul PUBLIC)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310 e-mail:...
Municipiul Dorohoi - Anunț privind procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Modernizare spații verzi în municipiul Dorohoi”
Municipiul Dorohoi, titular al proiectului „Modernizare spații verzi în municipiul Dorohoi”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate –județul Botoșani, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Modernizare...
Excavator în flăcări la Dorohoi! Pompierii au intevenit în urmă cu puțin timp - FOTO&VIDEO
Un utilaj a luat foc în timp ce executa lucrări de excavare pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi.
Bărbat din Hudești reținut după ce a fost depistat de polițiști cu o alcoolemie record - VIDEO
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 36 de ani, din comuna Hudești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
Fundația Star of Hope România angajează kinetoterapeut pentru Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Star of Hope Dorohoi.
Pagina 1/17  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1287
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
855
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
767
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
593
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
535
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
471
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
359
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
358
Lemne confiscate la Cistinești
358
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord