Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Casă în flăcări la Mileanca, noaptea trecută
Realitatea DorohoianăData 17.10.2023 - 12:35:00
Local
Foto generic
Casa unde locuiau doi bătrâni a luat foc, noaptea trecută. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat după ajutor, la pompieri. Tot ei i-au ajutat să iasă din casă. Evenimentul s-a produs în localitatea Mileanca.
DISTRIBUIE           

La caz au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mileanca, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Aceștia au constatat că ardeau acoperișului casei și bunurile din două încăperi, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuinţă, dar și la alte construcții din gospodărie.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de o oră. Cei doi bătrâni nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Evenimentul s-a produs din cauza funinginei depuse pe pereții din interiorul coșului de fum, care s-a aprins.

Astfel de evenimente pot fi evitate, dacă :

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

✔ Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Bărbat spitalizat cu arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corpului. I s-a făcut rău și a căzut pe câmp lângă focul aprins chiar de el
Opt tineri încadrați din sursă externă au început cariera de polițist - FOTO
Măsuri de ordine publică pentru meciul dintre F.C. Botoșani și Dinamo București
Servicii medicale oferite în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Dorohoi
Patru persoane și-au pierdut viața în incendii, în luna ianuarie, în județ
Prevenirea violenţei în familie – prioritate a Poliţiei Romane
Casă din Darabani la un pas să fie făcută scrum
Coliziune între un autoturism și un camion, la Flămânzi, Din fericire nu au fost victime
Sondaj
Cele mai citite
Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă
510
Vând apartament în Dorohoi
390
Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni
375
DOROHOI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Ce mai ZICI, C.N. „G.G.”? - FOTOGALERIE
356
Direcția de Asistență Socială Dorohoi pune la dispoziția agenților economici din municipiu persoane, beneficiare a venitului minim de incluziune, pentru activități sezoniere
342
Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO
279
Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului
266
Familie cu 11 copii rămasă fără casă din cauza unui incendiu - FOTO
262
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
252
Tragedie la Arborea. Bărbat ars de viu în propria casă
243
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
Vând apartament în Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord