Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Casă făcută scrum la Tudora, din cauza unei lumânări lăsată aprinsă - FOTO
Realitatea DorohoianăData 06.09.2024 - 16:08:50
Local
O casa a ars aproape în totalitate în localitatea Tudora din cauza unei lumânări aprinse, lăsată nesupravegheată. Incidentul a avut loc în această după-amiază, iar alarma a fost dată de vecini.
DISTRIBUIE           

La fața locului au intervenit Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță de prim ajutor SMURD, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Ajunși la locul evenimentului, aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent la două din cele patru camere ale locuinței și la acoperiș. Datorită intervenției rapide a fost evitată extinderea incendiului la un magazin din apropiere și la o anexă din gospodăria învecinată. Proprietarul nu era acasă însă, în interiorul locuinței se afla un prieten al acestuia, care a a ieșit singur când a simțit mirosul de fum.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o lumânare lăsată nesupravegheată care a aprins materialele combustibile.

Pentru prevenirea unor tragedii, ISU Botoșani vă recomandă să:

- nu lăsați lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;

- vă asigurați că lumânarea se află în poziţie verticală şi este fixată într-un suport special, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

- așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;

- nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
763
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
531
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
458
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
411
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
408
Lemne confiscate la Cistinești
353
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord