Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Carte de identitate falsă descoperită la Stânca asupra unui bărbat din Republica Moldova
Realitatea DorohoianăData 27.04.2021 - 02:58:02
Infractional
În data de 25 aprilie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un autocar ce venea din Cehia, cetățeanul din Republica Moldova, E.M., în vârstă de 48 de ani.
DISTRIBUIE           

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, într-o borsetă ce aparţinea bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în Cehia, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, plătind suma de 100 de euro. A folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă în Cehia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice
Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO
Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
761
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord