Botoșăneni reținuți pentru tentativă de omor | Realitatea DorohoianăData 24.11.2024 - 16:17:33 |  Infractional | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 31 și 34 de ani, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe. | | |
Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2024, în timp ce se aflau în scara unui imobil, din municipiul Botoșani, împreună cu victima, un bărbat de 49 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Cele două persoane bănuite de comiterea faptelor au fost identificate și conduse la sediul poliției, unde, ulterior față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul I.P.J. Botoșani.
Ulterior, în urma probatoriului administrat, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativă de omor.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Persoane urmărite la nivel național și internațional, depistate de polițiști |
| | Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne |
| | Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | 35 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut, în cadrul planului de activitate BLOCADA |
| | Bărbați reținuți pentru furturi din benzinăriile din Hudești și Vârfu Câmpului. Percheziții desfășurate la locuințele lor - VIDEO |
| | Acțiuni ale polițiștilor Transporturi desfășurate în ultimele zile |
| | Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO |
| | 80 de litri de vin confiscați de la un ieșean, la controlul de frontieră, la vama Stânca |
|
|
Comunicat - Medicul Valerian Andrieș numit la conducerea Spitalului Municipal Dorohoi pentru un nou mandat de patru ani. El a obținut nota 9,96 la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții | 1775 |
| Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie! | 979 |
| DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică | 883 |
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză | 754 |
| TAXI SPEED ANGAJEAZĂ! | 386 |
| Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO | 379 |
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | 328 |
| DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO | 301 |
| Bărbat din Brăești reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului | 279 |
| Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali | 268 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord