Băsescu: România consideră ilegal referendumul din Crimeea şi nu va recunoaşte rezultatele | | Data 17.03.2014 - 11:37:14 | Președintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu privire la referendumul desfășurat duminică în Crimeea, în care arată că România nu va recunoaște rezultatele. | | |
„România consideră ilegal
referendumul în curs de desfășurare în Crimeea și nu va recunoaște rezultatele
acestuia în condițiile în care Curtea Constituţională a Ucrainei a declarat
neconstituţională organizarea referendumului privind separarea Peninsulei
Crimeea de Ucraina, iar preşedintele interimar al Ucrainei, domnul Oleksandr
Turcinov, a semnat decretul de anulare a declarației de independență a
acesteiaâ?, se aratÄ Ã®ntr-un comunicat al PreÈedinÈiei.
PreÈedintele mai aratÄ cÄ âun
scrutin organizat sub ameninÈarea ocupaÈiei militare nu poate întruni normele
unui proces democratic care sÄ poatÄ fi recunoscut Èi legitimat de comunitatea
internaÈionalÄ. Rezultatul previzibil Èi lipsit de fundament legal al
actualului referendum îl reprezintÄ Â«anexarea» Crimeeiâ?.
âSolicitÄm FederaÈiei Ruse sÄ
acÈioneze în relaÈia cu Ucraina în conformitate cu Carta OrganizaÈiei
NaÈiunilor Unite Èi cu principiile de drept internaÈional, inclusiv prin
prevederile Memorandumului de la Budapesta. Susţinem independenţa, integritatea
teritorialÄ Åi suveranitatea Ucrainei Åi sprijinim reglementarea crizei pe cale
diplomaticÄâ?, se mai precizeazÄ Ã®n mesaj.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord