| O nouă serie de voluntari, „Salvatori din Pasiune”, au început cursurile - FOTOGALERIE | O nouă serie de voluntari ai programului național „Salvator din Pasiune” a început pregătirea în acest sfârșit de săptămână. Este vorba de 60 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 55 ani. |
| | Incendiu devastator la Balinți! Pompierii au intervenit mai bine de două ore - FOTO | Un incendiu violent s-a produs, ieri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Balinți, comuna Havârna. O bucătărie de vară a luat foc, cel mai probabil, după ce materialele combustibile din structura construcției s-au aprins de la soba supraîncălzită. |
| | Pagube însemnate în urma unui incendiu petrecut la Frumușica | O casă a fost cuprinsă de flăcări, vineri seară, în localitatea Frumușica, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor, la 112. |
| | Autoturism căutat de autoritățile din Germania, găsit de polițiștii botoșăneni | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat, vineri, 24 aprilie, un autoturism în valoare de aproximativ 40.000 de euro, care era căutat de autoritățile germane pentru a fi confiscat. |
| |
| 24 DE TONE DE ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI | Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Exploziv şi Substanţe Periculoase Botoşani fac cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii... |
| | Aproape 600 de litri de alcool confiscați de către polițiști în urma unor percheziții | La data de 24 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție... |
| | Atenție! Cod Portocaliu de vânt pentru județul Botoșani, astăzi până la ora 18:00 | Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h. |
| | Bărbat din Pomârla reținut de către polițiștii dorohoieni. Acesta a condus cu o alcoolemie record, a făcut un accident rutier și a refuzat testarea alcooltest | La data de 24 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat... |
| | Tânăr reținut pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului | La data de 24 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr... |
| | Bărbat reținut pentru trafic de droguri de risc și operațiuni cu produse psihoactive - FOTO&VIDEO | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Botoșani, au... |
| | Incendiu de proporții la Copălău - VIDEO | Un incendiu de proporții a izbucnit, vineri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Cerbu, comuna Copălău. O anexă în care erau depozitate... |
| | Mașină în flăcări, la Dorohoi | O autoutilitară în care se aflau conducătorul auto, o mamă și copilul acesteia a luat foc, în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din... |
|
|
| Atenție! Cod galben de vânt pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 10:00 - 21:00 | Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 50…65 km/h. |
|
|
| Grav accident rutier petrecut noaptea trecută între Pomârla și Hilișeu-Horia. Patru persoane spitalizate | Un accident rutier a avut loc, noaptea trecută, între localitățile Pomârla și Hilișeu-Horia. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Parlamentara Elisabeta Lipă într-o companie selectă, la Gala „Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră”, desfășurată la Deva - FOTO | Am avut bucuria și onoarea de a participa la Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”, desfășurată la Deva, un loc-simbol pentru gimnastica românească, acolo unde excelența a devenit tradiție. |
|
|
| Casă în flăcări la Corni! | Un incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, într-o locuință din localitatea Corni. Bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Alarma a fost dată de proprietari, care se aflau în gospodărie în momentul producerii incidentului. Aceștia au observat incendiul după ce geamul camerei s-a... |
|
|
| Copac doborât de vânt pe strada A.I. Cuza din Dorohoi. Intervențiile pompierilor în județ pe timpul codului de vânt | De la intrarea în vigoare a codului portocaliu de vânt, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru gestionarea efectelor produse de vremea severă. Primele misiuni au avut loc în cinci localități din județul Botoșani. |
|
|
| Medic urolog la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” | Spitalul Municipal “Academician Leon Dănăilă” Dorohoi anunţă colaborarea cu un nou medic primar în specialitatea Urologie, care îşi va desfăşura activitatea în cadrul unităţii în fiecare zi de vineri, începând cu ora 15:00, efectuând servicii medicale în baza biletelor de trimitere sau contra cost. |
|
|
| Spitalul Dorohoi angajează medic specialist, chirurgie pediatrică | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023,( post unic ), după cum urmează: |
|
|
| Botoșănean surprins în trafic sub influența drogurilor | La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Petru Rareș, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Trei tineri reținuți pentru 24 de ore | La data de 21 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse între 23-35 de ani, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe. |
|
|
| Șoferiță depistată la PTF Stânca cu un permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unei femei cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| O anexă și zece panouri solare distruse de un incendiu - FOTO | Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Buimăceni, comuna Albești. O magazie a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Atenție, Cod Portocaliu de vânt pentru județul Botoșani, mâine, între orele 12:00 - 20:00 | Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h. |
|
|
| Etapa locală în Protopopiatul Dorohoi a Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII-a - FOTOGALERIE | În data de 20 aprilie a.c., la sediul Protopopiatului Dorohoi s-a desfășurat etapa locală a Concursului Național Catehetic 2026, ajuns la cea de a XVIII-a ediție și intitulat „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”. |
|
|
| Recomandări privind traficul rutier pe două roți. Polițiștii prezenți în trafic - VIDEO&FOTO | Polițiștii rutieri sunt prezenți în trafic pentru siguranța tuturor participanților la trafic, precum și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați cei care se deplasează pe două roți. |
|
|
| Ample acțiuni de salvare la Roma: explozie, incendiu, accident chimic | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura joi, 23 aprilie 2026, începând cu ora 11:00, un amplu exercițiu cu forțe și mijloace în teren, în localitatea Roma, la sediul societății Doly-Com Distribuție SRL și în zonele adiacente. |
|
|
| ANUNȚ - Vând casă în Cordăreni |
|
|
| DOROHOI - Mențiune la Olimpiada Națională de Filosofie - Elev de la Colegiul Național „Grigore Ghica” | Tudor Antonescu, de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a obținut mențiune la faza națională a Olimpiadei de Filosofie, desfășurată în acest an la Iași, în perioada 06-09 aprilie 2026. |
|
|
| Săptămâna Bibliotecilor 2026 | Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 23-29 aprilie 2025, ediția anuală a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”. |
|
|
| Percheziții la Ștefănești, la o persoană bănuită de evaziune, contrabandă și trafic de produse toxice | La data de 20 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la proprietățile unei persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă... |
|
|
| FOTO - Sancțiuni aplicate de jandarmi pentru încălcarea prohibiției la pescuit | În urma unei acțiuni executate în ziua de duminică, 19 aprilie, pentru verificarea respectării normelor legale privind prohibiția la pescuit în habitatele piscicole naturale, jandarmii botoșăneni au depistat patru bărbați care pescuiau recreativ pe râul Siret, în apropierea localităților Călinești și Mândrești. |
|
|
| APEL UMANITAR - Fiecare zi contează: Sara Sofronia, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața - FOTO | Există momente în viață când cuvintele par prea mici în fața realității. Astăzi vorbim despre Sara Sofronia, o fetiță de doar 13 ani, care luptă cu o afecțiune severă — scolioza — o deformare progresivă a coloanei vertebrale ce îi afectează nu doar postura, ci și respirația și, în timp, șansa la o viață normală. |
|
|
| Două accidente rutiere petrecute în interval de 20 de minute! | Două accidente rutiere s-au produs la un interval de aproximativ 20 de minute, în județul Botoșani, în localitățile Cerchejeni și Mănăstirea Doamnei.
|
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 376 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 373 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 372 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 367 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|