Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Lemne confiscate la Cistinești
La data de 31 octombrie 2026, politstii au depistat, pe DN 29 F, în localitatea Cristinești, un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor și o remorcă, ce transporta peste patru metri cubi de material lemnos.
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
Patru elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi și trei studenți, foști elevi din aceeași instituție de învățământ, sunt beneficiarii Burselor de excelență „Paulin Martinuc” pentru anul școlar 2026-2027.
Razie de proporții organizată de către polițiștii botoșăneni. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 100.000 de lei
În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
În dimineața zilei de 24 octombrie, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu rugăciune pe buze, am pornit din Dorohoi într-un pelerinaj menit să ne încălzească sufletele și să ne întărească credința. Alături de alți 20 de credincioși din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, am pornit într-o călătorie de șapte zile, care ne-a...
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale a anunțat în urmă cu puțin timp încetarea alertei aeriene pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani Bacău...
Cal rămas captiv, într-un beci din Broscăuți, salvat de către pompierii dorohoieni
...
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
În după-amiza zilei de 31 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, ce evolua la...
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național,...
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
Prin hotărârile adoptate astăzi în ședința Guvernului, doamna Raluca Curelariu a fost eliberată din funcția de prefect al județului Botoșani,...
VIDEO - Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia
Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și...
Două mașini făcute scrum, în urmă cu puțin timp
Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs...
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
Judecătorii Curții de Apel București au decis să prelungească arestul preventiv pentru Călin Georgescu. Astfel, fostul prezidențiabil va rămâne...
Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC)
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară.
Atelierul de pictură „Urmele timpului” găzduit de Muzeul de Etnografie Botoșani
Muzeul Județean Botoșani invită publicul adult la o altă întâlnire cu arta, introspecția și relaxarea în cadrul atelierului de pictură „Urmele timpului”. Într-un decor încărcat de tradiție, participanții vor avea ocazia să oprească trecerea accelerată a orelor și să exploreze propria creativitate prin două tehnici interesante:...
Bărbat din comuna Corni dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru a-l găsi
Relu-Ilie Belciug, în vârstă de 50 de ani, este căutat după ce a plecat de la locuința părinților săi din comuna Corni și nu a mai fost găsit. Bărbatul a dispărut în după-amiaza zilei de 26 octombrie.
Muniție neexplodată descoperită în timpul lucrărilor la șoseaua de centură a Botoșaniului - FOTO
O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești.
Rezultatele Apelului pentru Arte Vizuale și Performative – Ediția I, 2026
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” are deosebita plăcere de a anunța proiectele selectate în cadrul primei ediții a Apelului pentru Arte Vizuale și Performative.
Bicicliștii și trotinetiștii în vizorul polițiștilor rutieri
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliștii sau utilizatorii de trotinete.
Polițiștii avertizează - ATENȚIE la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Un copil diagnosticat cu tetrapareză spastică, hipoacuzie bilaterală profundă și epilepsie are nevoie de 1.358 de ședințe de recuperare în următoarele 12 luni. Pentru mama lui Nectarie Didia, cea mai mare teamă este că lipsa banilor ar putea opri terapiile înainte ca băiețelul să aibă șansa de a progresa.
Cetățean din Ecuador depistat la volan, la Racovăț, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, fără a deține un permis de conducere internațional.
Bărbat reținut pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 26 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Tânăr din Nicșeni reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Acesta nu deținea permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
Incendiu pornit de la coșul de fum necurățat
O casă de pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoșani a fost în pericol, duminică seară, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins.
Trei zile fără apă în județ. Calendarul lucrărilor și reluarea alimentării cu apă
S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea în funcțiune a sistemului și reluarea treptată a alimentării consumatorilor.
Femeie decedată într-un accident rutier în care a fost implicat un triciclu. Un bărbat și un copil de șapte ani au fost spitalizați - FOTO
O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază, în localitatea Dimitrie Cantemir, comuna Avrămeni. În eveniment a fost implicat un triciclu.
FOTOGALERIE - Elevi dorohoieni pe podiumul Festivalului concurs “Singing and Living” organizat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe”
Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festivalului-concurs „Singing and Living”, proiect avizat de Ministerul Educației.
GhicaPulse prezent la Zilele Medicale Botoșănene 2026
Între 21-23 octombrie 2026, membrii clubului GhicaPulse au avut șansa de a participa la Zilele Medicale Botoșănene în calitate de voluntari ai evenimentului. Datorită sprijinului Colegiului Medicilor Botoșani, acordat pe tot parcursul activității clubului nostru, clubul nostru a putut fi remarcat în cadrul unui eveniment de mare amploare de...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Ordin de protecție emis de polițiști împotriva unui tânăr din Pomârla. Acesta și-a bătut soția și, ulterior, a fost evacuat din locuință
La data de 21 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au fost sesizați de către o tânără, de 27 de ani, din comuna Pomârla, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic, de soțul său, de 24 de ani.
Dosar penal pentru un tânăr din Corlăteni pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
La data de 21 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în comuna Corlăteni, un tractor agricol, condus de către un tânăr, din aceeași localitate.
FOTOGALERIE - Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența!
Inundațiile pot afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole, iar intervenția eficientă depinde de pregătirea din timp, colaborarea dintre instituții și capacitatea de reacție a autorităților.
FOTOGALERIE - Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Tinerii interesați de o carieră de salvator au aflat, astăzi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, mai multe informații despre instituțiile de învățământ care pregătesc ofițerii și subofițerii de pompieri și protecție civilă. Organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, acțiunea a reunit,...
Tânăr spitalizat după ce a fost rănit într-un accident rutier
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în cursul zilei de ieri. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
Pagina 2/675  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
838
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
753
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
604
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
549
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
527
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
450
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
375
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord