Aparate medicale performante pentru spitalul dorohoian | | Data 18.04.2012 - 18:51:21 | Spitalul Municipal Dorohoi va achiziţiona în scurt timp un aparat colonoscop şi un endoscop. În acest sens, conducerea spitalului va scoate până la sfârşitul lunii aprilie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul privitor la licitaţie urmând ca după parcurgerea etapelor legale să se procedeze la achiziţia propriu-zisă. | | |
Potrivit conducerii spitalului, valoarea celor
două aparate se ridică la aproximativ 50.000 de euro, bani proveniţi din
fondurile unităţii medicale.
Medicul Valerian Andrieş, directorul Spitalului
Municipal Dorohoi a precizat că cele două aparate au fost trecute pe lista de
achiziţii aferente trimestrului II, fiind necesare îmbunătăţirii actului
medical.
„Noi am prins în planul de achiziţii pentru trimestrul II, 300.000 de
lei pentru achiziţia celor două aparate. Vom lua o trusă de înaltă performanţă
care va fi extrem de utilă pentru pacienţi. În prezent, colonoscopie se face în
judeţ doar la un cabinet privat din Botoşani. Prin achiziţia colonoscopului,
pacienţii asiguraţi şi cei internaţi vor beneficia gratuit de acest tip de
investigaţie iar pentru cei care vor veni cu trimitere, preţul va fi sub cel
practicat la Botoşani sau Suceava, garantatâ? a declarat medicul Valerian
AndrieÅ care a adÄugat cÄ Ã®n prezent, finalizeazÄ cursurile de competenÅ£Ä pentru
folosirea colonoscopului.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 608 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 406 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord