Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Anunţ pentru toţi fumătorii. Decizia s-a luat la nivel european
Data 28.05.2013 - 08:31:03
La trei ani după demararea campaniei anti-fumat la nivel european, dependenţii de nicotină sunt tot mai informaţi despre impactul negativ pe care acest viciu îl are asupra organismului. Comisia Europeana demarează o campanie de informare şi de conştientizare asupra riscurilor pe care fumatul le implică, dar şi despre beneficiile care apar odată cu renunţarea la dependenţa de nicotină. Astfel, dinţii sunt mai albi, mâncarea are gust, omul nu mai miroase ca o scrumieră. Dincolo de aceste aspecte mai există şi cel economic: foştii fumători au mai mulţi bani.
DISTRIBUIE           

Ultimul studiu european arată că peste jumătate dintre fumători la nivel naţional, adică 2,5 milioane de români, susţin că şi-au propus să renunţe la acest viciu anul viitor. Studiul nu ne spune însă şi al câtelea "an viitor" amânat ar fi acesta. De la intenţie şi până la fapta este drum lung, atrag atenţia specialiştii.

"Doar 12% dintre fumătorii români au încercat să scape de acest viciu", a declarat dr. Ioana Munteanu, preşedinte secţiei de Tabacologie, din cadrul Spitalului de Pneumologie Marius Nasta.

Fumătorii cheltuiesc anual peste 1.000 de euro pentru acest viciu

Majoritatea fumătorilor români consumă între 10 şi 20 de ţigări pe zi, iar cel mai grav este că tot mai mulţi adolescenţi îmbrăţişează acest obicei. Tocmai de aceea, la nivel european, noua campanie anti-fumat se axează pe avantajele renunţării la acest viciu.

"Dispare halena, pielea nu se mai ridează, revine mirosul, nu mai cade părul, respiraţia se corectează şi să nu uităm şi partea pecuniaraâ€?, a punctat prof. dr. Florin MihălÅ£an, medic pneumolog de la Spitalul Marius Nasta.

În ceea ce priveşte banii pe care românii îi aruncă pentru acest viciu, datele arată că anual un român care fumează zilnic un pachet de ţigări cheltuieşte peste 4.000 de lei. Dacă n-ar mai face asta, ar pune deoparte peste 1.000 de euro pe an.

În plus, pentru a descuraja viciul în rândul tinerilor, autorităţile europene vor să elimine de pe piaţă, de anul viitor, ţigările cu arome, cele cu capsulă şi ţigarete de tip „slim� sau „super-slim�. Cel puţin aşa prevede un proiect al Comisiei Europene.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
583
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Lemne confiscate la Cistinești
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord