Antonescu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului | | Data 04.03.2014 - 21:38:44 | Președintele PNL, Crin Antonescu, a demisionat marți, în plenul Parlamentului, de la șefia Senatului.
Anterior, într-o intervenție de la tribună, Antonescu îi ceruse premierului Victor Ponta să demisioneze împreună ca semn că USL nu mai există.
| | |
"Asta era de demonstrat domnule
prim-ministru. Stimați colegi, eu demisionez din funcția de președinte al
Senatului", a spus Antonescu, după ce a cerut din nou cuvântul.
El a plecat de la prezidiul ședinței
în care urmează să se dea votul de încredere pentru Guvernul Ponta III,
așezându-se alături de colegii săi în sala de plen.
Demisia liderului PNL din fruntea
Senatului a survenit unei dispute verbale prelungite cu premierul Victor Ponta.
Inițial, Ponta declara că USL încă
mai există 'sub diverse forme', în opinia sa 'cea mai vizibilă' fiind aceea că
președinții Camerei Deputaților și Senatului sunt aleși de majoritatea USL.
"USL încă există sub diverse forme.
Cea mai vizibilă astăzi e aceea a celor doi președinți, domnul președinte
Antonescu și domnul președinte Zgonea, care sunt aleși de către majoritatea USL
și nu poți să spui că nu mai există USL, dar să stai în poziția USL. Cred că
există în formă parlamentară și e un lucru pe care nimeni nu-l poate contesta",
a spus Ponta, în plenul Parlamentului.
Ca drept la replică, Antonescu i-a cerut premierului să demisioneze amândoi.
"Domnule prim-ministru Victor
Ponta, dvs vedeți în mine în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Nu vă
spun USL nu mai există. Aveți curaj ca să ne convingem amândoi să demisionăm
acum din funcțiile pe care le-am obținut ca USL? Suntem aici în plenul
Parlamentului, este toată lumea, aveți consilieri, aveți presa, eu demisionez
frumos din președinția Senatului pe care mi-a dat-o USL, dvs. din funcția de
prim-ministru pe care v-a dat-o USL. Nu, știu răspunsul. Nu facem asta. Nu
aveți acest curaj, dintr-un simplu motiv, nu din cauză că trebuie să treceți pe
la Cotroceni, că ați mai trecut nu-i problemă, ci pentru că îmi pare rău dle
prim-ministru, dar este adevărat, eu dacă nu mai sunt președintele Senatului
sunt același, ba încă am mâinile și mai libere, dvs. dacă nu mai sunteți
prim-ministru nu mai sunteți nimic".
În urma solicitării lui Crin
Antonescu, Victor Ponta a precizat că nu intenționează să își dea demisia și a
recurs la un citat din Traian Băsescu : "Din punctul meu de vedere avem un
președinte care a anunțat că în cinci minute își dă demisia, e în funcție. Avem
un președinte al Senatului care a anunțat ca dacă nu trece referendumul își dă
demisia, e în funcție. Vreau să citez din domnul Băsescu. A zis: Ce blestem
pentru țara asta: după un președinte care a zis că își dă demisia și nu și-a
dat-o să mai vină încă un președinte care a zis că își dă demisia și nu și-o
dă. Eu nu zic că îmi dau demisia, să stați liniștiți".
Imediat după intervenția
premierului, Antonescu și-a anunțat demisia și a fost înlocuit la tribună de
senatorul PSD Cristian Dumitrescu.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 410 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|