Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Amenzi de aproape 10.000 de lei aplicate de jandarmi în doar câteva zile
Data 11.08.2015 - 18:30:34
Local
În zilele de 7, 8 şi 9 august, lucrătorii din cadrul I.J.J. Botoșani, în urma misiunilor executate, au constatat un număr de 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9900 lei. În principal, sancțiunile au fost aplicate pentru  „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii și expresii jignitoare sau vulgare”, „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice” și „consum de băuturi alcoolice în locuri publice”, fapte prevăzute de art.2 din Legea 61/1991.
DISTRIBUIE           
În zilele de 7, 8 şi 9 august, lucrătorii din cadrul I.J.J. Botoșani, în urma misiunilor executate, au constatat un număr de 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9900 lei. În principal, sancțiunile au fost aplicate pentru  „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii și expresii jignitoare sau vulgare”, „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice” și „consum de băuturi alcoolice în locuri publice”, fapte prevăzute de art.2 din Legea 61/1991.

Jandarmii au constat faptele, atât prin autosesizare cât și printr-un număr de 10 apeluri telefonice, intervenția la evenimentele reclamate făcându-se într-un timp cât mai scurt.

Cu privire la faptele constatate, acestea au fost de de natură diferită, cum ar fi:

  1. În data de 7 august, ora 23.30, un grup de tineri cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, din zona cartierului Primăverii, au consumat băuturi alcoolice și au tulburat ordinea publică pe fondul consumului excesiv de alcool, fiind aplicate un număr de 7  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1000 lei.

  2. În data de 8 august, ora 23.00, două persoane de sex masculin în vârstă de 30 respectiv 17 de ani, au provocat scandal în incinta unui bar din apropierea Autogării Botoșani, fiindu-le aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 2100 lei.

  3. În data de 9 august, ora 07.30, la intersecția b-dului George Enescu cu str. Primăverii, un grup de tineri cu vârste cuprinse între 23 și 26 de ani, au consumat băuturi alcoolice pe spațiul public și au tulburat liniștea locatarilor din zonă prin strigăte, după o noapte petrecută în club, fiindu-le aplicate 11 sancțiuni contravenționale , în valoare de 1100 lei.

  4. În data de 10 august, la ora 01.30, două persoane de sex masculin în vârstă de 34 respectiv 37 de ani, au consumat băuturi alcoolice pe spațiul public, au provocat scandal și au adresat injurii unui vânzător de la un magazin cu program non-stop, fiindu-le aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 800 lei.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1287
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
855
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
767
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
593
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
535
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
471
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
359
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
358
Lemne confiscate la Cistinești
358
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord