| Reluarea proiectelor POSDRU în învăţământul botoşănean salutată de prefectul Costică Macaleţi | Un număr impresionant dse cadre didactice şi elevi din nouă judeţe ale ţării, dar şi din Republica Moldova, au participat sâmbătă dimineaţă la deschiderea oficială a unui simpozion ce face parte dintr-un proiect POSDRU implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Musafirii, sosiţi la Botoşani încă de vineri, vor asista... |
| Dorohoienii verificaţi la contoarele de apă | Conducerea din Dorohoi a societăţii Nova Apaserv a dispus inventarierea tuturor contoarelor de apă instalate atât la case cât şi la blocurile de pe raza municipiului. Acţiunea de inventariere a început în urmă cu câteva zile şi potrivit estimării conducerii, va dura până la mijlocul lunii decembrie. |
| Primăria Dorohoi-Comunicat de presă | În municipiul Dorohoi a început acţiunea de igienizare a parcurilor şi a aliniamentelor stradale, acţiune în cadrul căreia vor fi luate şi măsuri de eliminare a arborilor bătrâni ce prezintă risc de rupere şi prăbuşire, reprezentând un pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor. |
| Finanţări deschise pentru centrele de copii, persoane vârstnice şi persoane cu disabilităţi | Prefectul judeţului Botoşani a fost informat că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale deschide o linie de finanţare a lucrărilor de construcţie, reabilitare şi dotare a centrelor de zi şi rezidenţiale. Imobilele ce oferă îngrijire şi servicii sanitare şi educaţionale copiilor, persoanelor vârstnice, cu disabilităţi sau... |
| |
Noi fonduri pentru reabilitarea drumurilor şi dotarea instituţiilor | Aflat într-o vizită de lucru la Botoşani, Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a întâlnit astăzi... |
| Secretar de stat în Ministerul Dezvoltării aşteptat să vină astăzi la Dorohoi | Iulian Matache, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, este aşteptat să sosească astăzi în Dorohoi. Vizita demnitarului... |
| Mihăileni: Măsuri împotriva inundaţiilor luate de primărie | Primăria Mihăileni a reuşit ca într-un timp scurt să realizeze o lucrare extrem de necesară comunităţii. Este vorba de recalibrarea albiei pârâului... |
| Prefectul: dialogul social este mai viu ca niciodată | Prefectul Costică Macaleţi a invitat sindicaliştii Cartelului Alfa, participanţi la pichetarea ce a avut loc astăzi, pentru a dialoga deschis şi... |
| Dorohoian luat în calcul pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean | Uniunea Social Liberală pregăteşte deja viitorul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani care să ocupe locul Doinei Federovici. Social-democraţii... |
| Costică Macaleţi şi-a preluat atribuţiile de prefect cu emoţie şi fără învestire | Costică Macaleţi, noul prefect numit al judeţului se afla în cursul dimineţii de vineri, 9 noiembrie în biroul primului reprezentant al Guvernului... |
| Nu vor fi probleme cu deszăpezirea în Dorohoi în această iarnă, asigură conducerea SPL | Conducerea societăţii Servicii Publice Locale (SPL) din subordinea Consiliului Local, consideră că instituţia este pregătită pentru deszăpezirea... |
| Poliţia Locală din Dorohoi a fost dotată cu o maşină | Poliţia Locală din Dorohoi a fost dotată de către primărie cu o maşină nouă. Autoturismul, o Dacie Logan MCV , a fost adusă la sediul instituţiei... |
|
|
| Schimbare la vârful conducerii Prefecturii Botoşani. Adrian Constantinescu înlocuit cu deputatul PSD Costică Macaleţi | Prefectul judeţului Botoşani, Adrian Constantinescu, a fost eliberat din functie, în aceeaşi situaţie fiind reprezentanţii Guvernului din alte trei judeţe. Guvernul a decis eliberarea din funcţie a prefecţilor din judeţele Dolj, Mureş, Brăila şi Botoşani, a anunţat ministrul de Interne, Mircea Duşa. |
|
|
| Primăriile din judeţ verificate de Prefectură pe registrele agricole | În urma unei situaţii solicitate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului a demarat o amplă acţiune de control la toate primăriile din judeţul Botoşani. Comisiile au în componenţă şi specialişti de la statistică şi Direcţia Agricolă şi au programat ca în 10 zile să verifice modul în care autorităţile... |
|
|
| Primarul Alexandrescu felicitat public de un fost vice PDL botoşănean - Zilele Dorohoiului mai tari decât Summer Fest–ul din Botoşani | Summer Fest vs Zilele Oraşului Municipiului Dorohoi, câştigător: al doilea municipiu al judeţului. Aceasta este concluzia trasă de fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă care este de părere că Primăria Botoşani a primit o lecţie din partea municipalităţii de la Dorohoi cu privire la organizarea unei sărbători în stradă. |
|
|
| Şef nou susţinut de liberali la punctul de lucru din Dorohoi al Apa Novaserv | Cătălin Zaharii, un om de afaceri de 44 de ani din Dorohoi va fi noul şef al Punctului de lucru local al societăţii Nova Apaserv. Cel puţin aşa susţin surse din PNL care au precizat că instalarea în funcţie va avea loc în cursul zilei de joi, 1 noiembrie. |
|
|
| Legea care prevede restituirea TAXEI AUTO ÎNCASATĂ ILEGAL a intrat în vigoare. Cum îşi pot recupera şoferii banii | Legea privind restituirea taxei auto încasată ilegal a fost publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial. Prin urmare, şoferii care au de recuperat diferenţa dintre suma plătită conform legislaţiei adoptate în iulie 2008 şi suma calculată potrivit legislaţiei intrate în vigoare la începutul acestui an pot face o... |
|
|
| Prefectul a verificat stadiul pregătirilor pentru iarnă. El este nemulţumit de lipsa marcajelor rutiere pe drumurile naţionale | Dorind să afle informaţii direct de la surse, prefectul judeţului a vizitat astăzi o parte din unitaţile implicate în măsurile necesare sezonului rece. Adrian Constantinescu a primit astfel asigurări de la conducerea Modern Calor că sunt asigurate rezervele de păcură, iar pentru relaţia cu furnizorul de gaze naturale se aşteaptă o alocare... |
|
|
| Viceprimarul Constantin Bursuc şi-a renovat biroul din primărie pe cheltuiala sa | La patru luni de la instalarea în funcţie, viceprimarul Constantin Bursuc a reuşit să-şi renoveze biroul. Deşi această intenţie viceprimarul a anunţat-o încă din luna iulie, punerea în practică a fost întârziată din cauză că biroul situat la etajul întâi a primăriei a fost ocupat timp de două luni de controlorii Curţii de Conturi.... |
|
|
| Guvernul face curăţenie în pieţe: La tarabe vor fi vândute doar legume şi fructe româneşti, de producător | Tarabele din pieţe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume şi fructe româneşti, măsură ce vizează eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false şi generează statului pagube de peste 1 miliard euro din comeţul "la negru". |
|
|
| Salariile restante ale bugetarilor, reîntregite în decembrie | Victor Ponta a declarat că în luna decembrie, salariile bugetarilor se vor reîntregi şi cu a doua tranşă restantă. Premierul a mai spus că la rectificarea bugetară vor fi alocaţi bani care nu au fost prevăzuţi în bugetul pentru acest an, scrie rtv.net.
|
|
|
| Noi linii de finanţare pentru proiectele pe fonduri UE | Reprezentanţii autorităţilor locale, ai ONG-urilor şi ai stucturilor de dialog social au aflat zilele trecute la Prefectură că în anul 2013 se vor deschide trei noi linii de finanţare ale Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. |
|
|
| Primăria Dorohoi se înarmează, va achiziţiona tunuri antitanc | Parcul din imediata vecinătate a primăriei va fi dotat în curând cu două tunuri antitanc. Decizia luată de executiv a fost aprobată, nu fără discuţii, în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii trecute. Primarul Dorin Alexandrescu spune că este posibil ca în viitor să mai fie achiziţionate două astfel de tunuri ce ar urma să fie... |
|
|
| Ca director, Sorin Clim va încasa pe lângă leafă şi spor de condiţii vătămătoare | Sorin Clim, noul director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani va primi şi spor pentru condiţii vătămătoare. Cuantumul lunar al acestuia se va ridica la maxim 227 de lei, iar acordarea lui este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean. |
|
|
| Uniunea scriitorilor solicită ajutorul prefectului pentru sediul de la Botoşani | Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a uniunii, pentru a-l invita pe prefectul judeţului în mijlocul lor.
|
|
|
| Uniunea scriitorilor solicită ajutorul prefectului pentru sediul de la Botoşani | Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a uniunii, pentru a-l invita pe prefectul judeţului în mijlocul lor.
|
|
|
| Românii încurajaţi, în schimbul recompenselor, să-şi toarne vecinii la fisc pentru nedeclararea veniturilor | Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislaţia "denunţătorului" din Suedia. |
|
|
| Baraj de peste 90 de milioane de lei vizitat de prefect | Prefectul Adrian Constantinescu a ţinut să vadă personal stadiul lucrărilor unui şantier impresionant din judeţ, despre care puţini botoşăneni îşi mai aduc aminte. Este vorba despre barajul pe Siret de la Vârfu Câmpului, lucrare demarată în urmă cu 25 de ani, care a costat până acum peste 900 de miliarde de lei vechi. |
|
|
| Vicele Constantin Bursuc: Cu siguranţă vom primi 40.000 de lei de la CJ pentru Zilele Dorohoiului. Posibil să vină Holograf şi Voltaj | Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi vor beneficia în premieră şi de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. Cel puţin aşa afirmă viceprimarul Dorohoiului, Constantin Bursuc, care a declarat că, în urma discuţiilor avute cu şeful său de partid, preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu, acesta ar fi de acord... |
|
|
| COMUNICAT DE PRESĂ – Primăria Municipiului Dorohoi | În municipiul Dorohoi se execută în această perioadă lucrări de reamenajare şi modernizare a parcurilor şi spaţiilor verzi, lucrări care se execută şi în parcul din zona Poştei: plantarea de noi specii de copaci, refacerea aleilor şi a zonelor de acces în parc, dotarea cu obiecte de mobilier urban, reabilitarea şi extinderea sistemului... |
|
|
| Începutul unor schimbari radicale în municipiul Dorohoi – COMUNICAT DE PRESĂ | Lucrările la Proiectul de reabilitare și modernizare urbană în municipiul Dorohoi urmează să înceapă în următoarele săptămâni. Proiectul finanțat din fonduri europene parcurge în această perioadă etapa finală, de emitere a deciziei de verificare a Raportului procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări:... |
|
|
| Dorohoianul Dan Şlincu, directorul pregătit pentru Direcţia Copilului a ajuns şef de birou | Persoana susţinută de PNL pentru funcţia de director în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este la un pas de a ocupa funcţia de conducere. Dan Şlincu a parcurs deja o etapă din acest demers prin participarea la un concurs pentru ocuparea unui post de conducere din cadrul instituţiei.
|
|
|
| Primării din judeţ somate să plătească pentru alegerile locale | 11 primării botoşănene riscă să li se blocheze conturile din cauză că nu au plătit partea ce le revine din cheltuielile făcute în judeţ pentru desfăşurarea alegerilor locale. Scrutinul de pe 10 iunie a fost suportat financiar de Guvern, urmând ca prefecturile să recupereze o parte din cheltuieli de la autorităţile locale alese. Aşa... |
|
|
| Peste 10.000 de botoşăneni în centralizarea solicitată de Curtea Constituţională | Sâmbătă dimineaţă Instituţia Prefectului a transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor situaţia solicitată Guvernului de către Curtea Constituţională. Datele, adunate timp de o săptămână de opt echipe ce au traversat întreg judeţul contactând fiecare primărie, arată un total de peste 10.000 de botoşăneni. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 387 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|