A fost identificat şoferul BMW-ului care a produs accidentul de luni seară | Data 18.05.2016 - 15:24:54 |  Local | La o zi după producerea accidentului de pe strada Colonel Vasiliu din Dorohoi, în care trei tineri au fost răniţi, poliţiştii rutieri au reuşit identificarea şoferului, care fugise de la locul accidentului. | | |
La o zi după producerea accidentului de pe strada Colonel Vasiliu din Dorohoi, în care trei tineri au fost răniţi, poliţiştii rutieri au reuşit identificarea şoferului, care fugise de la locul accidentului. Este vorba de L. A. de 18 ani din Dorohoi, care nu posedă permis de conducere. Acum el este cercetat sub aspectul comiteii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere fără permis” şi „părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei”.Reamintim că luni seară, pe strada Colonel Vasiliu din Dorohoi, a avut loc un accident rutier cu consecinţe grave. L. A., cel care a fost identificat de poliţişti, aflat la volanul unui autoturism BMW, a pierdut controlul volanului, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, a intrat pe trotuar, unde a lovit trei tineri, după care a intrat în gardul unei locuinţe şi a distrus conducta de alimentare cu gaz metan. Imediat după accident, şoferul a fugit de la locul faptei. Citeşte şi: Dorohoi: Grav accident de circulaţie în această seară. Trei tineri băgaţi în spital şi o conductă de gaz distrusă, de un şofer care a fugit de la locul accidentului-FOTOGALERIE
|

Articole din aceeași categorie |
| Recomandările pompierilor pentru zilele geroase care urmează |
| | Adăpost de păsări aprins de un scurtcircuit. 6000 de pui au murit în incendiu |
| | Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2 |
| | La un pas de dezastru. Nu aprindeți focul cu benzină! |
| | Protestele din această săptămână, ale sindicaliștilor botoșăneni, supravegheate de jandarmi |
| | Tragedie la Dorohoi - Femeie de 70 de ani decedată în această seară, cel mai probabil asfixiată. Pompierii au intrat în apartament prin balcon |
| | Panică într-un bloc din Botoșani, în urmă cu puțin timp. Lucrurile din balconul unui apartament au luat foc. Pompierii au intervenit |
| | DOROHOI – Fără apă la robinete, mâine, în cartierul Plevna, în urma unei avarii |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DOROHOI – Fără apă la robinete, mâine, în cartierul Plevna, în urma unei avarii | 1919 |
| Protest fără precedent al polițiștilor botoșăneni. Acuzații grave la adresa șefilor | 1799 |
| ANUNȚ – Spitalul municipal Dorohoi efectuează investigații medicale pentru determinarea COVID-19 | 1045 |
| Anunț - ANGAJĂRI la Spitalul municipal Dorohoi | 779 |
| Viceprimarul Dorohoiului în carantină! | 651 |
| Dorohoian de 90 de ani găsit mort în propria casă | 454 |
| DOROHOI – Patru cazuri noi de infectare. Vezi rata de incidență | 408 |
| Tragedie la Dorohoi - Femeie de 70 de ani decedată în această seară, cel mai probabil asfixiată. Pompierii au intrat în apartament prin balcon | 396 |
| Tragedie la Văculești. Bărbat strivit de propria mașină | 318 |
| Apel către populația care se încadrează în etapa a II-a a vaccinării anti-Covid | 259 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale |
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări |
| Anunț Primăria Dorohoi – LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri |
| Anunț - ANGAJĂRI la Spitalul municipal Dorohoi |
| Administrația Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord