Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
„Săptămâna Școala în siguranță”, activitate aflată la prima ediție
Realitatea DorohoianăData 14.05.2024 - 16:59:01
Educatie
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri instituționali desfășoară în această săptămână activități tematice de informare, conștientizare și prevenire a comiterii de fapte antisociale.
DISTRIBUIE           

Activitățile desfășurate sub semnul primei ediții a ”Săptămânii ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ” vor alinia domenii prestabilite de discuții, respectiv:

  • prevenirea violenței în mediul școlar

  • prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică

  • prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor

  • prevenirea infracţiunilor la viața sexuală și violarea vieții private

Contextualizat celor precizate, astăzi – 14 mai, activitățile au debutat în cadrul Liceului Tehnologic ”Elie Radu” Botoșani, iar la întâlnirea elevilor cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară, reprezentanții Inspectoratului Școlar Botoșani și cei ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, au fost purtate discuții cu privire la consecințele actelor de violență raportat atât la autor cât și la victimă; probabilitatea adoptării unui comportament violent pe fondul consumului de substanțe interzise a constituit de asemenea unul dintre subiectele dezbaterii.


Violența asupra elevilor reprezintă un concept integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emoțional, sexual, neglijare, exploatare sexuală, trafic, violență prin internet, violență de gen, hărțuire sexuală etc. Această formă de violență include violența între egali, respectiv între elevi. De asemenea, violența asupra elevilor cuprinde forme de rele tratamente comise de către adulți aflați în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol dezvoltarea, demnitatea și moralitatea.

Noțiunea de violență presupune utilizarea forței și a constrângerii fizice, psihice sau morale asupra unei persoane care nu dorește să fie tratată în acest mod. De aceea violența implică mereu și agresivitatea sau un comportament agresiv.

Agresivitatea reprezintă o formă de comportament orientat în sens distructiv, care poate cauza prejudicii de natură fizică sau morală altor persoane. Comportamentul agresiv se poate manifesta de la abuzuri verbale - prin cuvinte care jignesc, calomniază; abuzuri fizice - lovirea sau alte violențe; până la distrugerea bunurilor unei persoane.

Siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora constituie una din condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate, performant.

Ca factor de răspundere în asigurarea unui climat corespunzător de siguranță în zona unităților de învățământ, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul de Siguranța Școlară, a desfășurat în primul trimestru al anului curent peste 130 de activități cu caracter de informare și prevenire, la care au participat peste 4000 de elevi.

Sursa: comunicat de presă

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
Perspective literare 2026 - FOTO
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea”
Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
761
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord