Aceasta este coordonată la nivel naţional de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, autoritatea naţională în domeniu.
Informarea preventivă constă în ansamblul de acţiuni şi măsuri prin care se asigură:
a) conştientizarea cetăţenilor privind riscurile la care s-ar putea expune la un anumit moment şi într-un anumit loc, precum şi măsurile de protecţie şi comportamentul pe care ar trebui să le adopte în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
b) educarea cetăţenilor privind modul de alarmare şi informare permanentă a lor în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.Informarea preventivă constituie una din funcţiile de sprijin pe care le îndeplinesc, la nivel naţional, ministerele şi celelalte organe centrale şi unele organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Ea se desfăşoară la nivel local de către autorităţile publice locale, voluntari din rândul instituţiilor de învăţământ, medicale, mass-media, specialiştilor în probleme de mediu, ape, păduri, industrie chimică sau organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
În ziua de 13 noiembrie 2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorgaâ? al JudeÅ£ului BotoÅani va organiza un punct de informare preventivÄ Ã®n localitatea Lunca, unde cetÄÅ£enii se vor putea informa asupra riscurilor potenÅ£ial generatoare de situaÅ£ii de urgenÅ£Ä la nivelul localitÄÅ£ii, mÄsurilor de prevenire a manifestÄrii acestora Åi modului de protecÅ£ie Åi comportare în cazul în care situaÅ£iile de urgenÅ£Ä s-au produs.
ÃmpreunÄ cu reprezentanÅ£ii E-ON Moldova, parteneri în cadrul campaniei NaÅ£ionale âF.O.C. â FlÄcÄrile OmoarÄ Copiiâ?, vor prezenta la Åcoala GimnazialÄ Lunca o lecÅ£ie de informare preventivÄ menitÄ a promova aceastÄ campanie Åi a populariza regulile Åi mÄsurile de prevenire a incendiilor la locuinÅ£e Åi gospodÄrii cetÄÅ£eneÅti în scopul reducerii numÄrului de victime copii în urma incendiilor. ActivitÄÅ£ile se vor încheia cu prezentarea autospecialei Åi tehnicii de intervenÅ£ie din dotarea serviciului voluntar pentru situaÅ£ii de urgenÅ£Ä al comunei Lunca, a modului de lucru cu acestea Åi cu un exerciÅ£iu de intervenÅ£ie Åi stingere a unui incendiu.
La DetaÅamentele de Pompieri BotoÅani Åi Dorohoi va fi Ziua PorÅ£ilor Deschise unde persoanele interesate vor putea admira tehnica de intervenÅ£ie din dotarea subunitÄÅ£ilor de pompieri, vor putea afla care sunt situaÅ£iile când se intervine cu aceasta, precum Åi care sunt principalele riscuri care pot genera situaÅ£ii de urgenÅ£Ä la nivelul JudeÅ£ului BotoÅani, mÄsurile de prevenire a manifestÄrii acestora Åi modul de protecÅ£ie Åi comportare în cazul în care situaÅ£iile de urgenÅ£Ä s-au produs. Vor fi distribuite pliante, afiÅe Åi flyere.
Tot cu ocazia Zilei InformÄrii Preventive, Inspectoratul General pentru SituaÅ£ii de UrgenÅ£Ä a lansat concursul de fotografie & desen âCea mai simpaticÄ pisicÄ neagrÄâ?, care poate fi accesat pe adresa http://www.facebook.com/informarepreventiva. Fotografiile Åi desenele pot fi trimise pe adresa informarepreventivÄ@yahoo.com, iar cele care vor aduna cele mai multe aprecieri (Like-uri) vor fi premiate cu sprijinul E-ON.