Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
VIDEO&FOTOGALERIE - Zeci de magazine, restaurante şi terase din judeţ dar şi mijloace de transport în comun verificate de autorităţi, în contextul situaţiei actuale. Au fost aplicate amenzi de peste 8500 de lei
Data 18.07.2020 - 16:09:40
Infractional
La data de 17 iulie a.c, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat verificările în sistem integrat cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, polițiști de frontieră, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Direcției de Sănătate Publică, privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.
DISTRIBUIE           

Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizica în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri si terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Botosani au fost controlați cu prioritate, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, agent de poliţie Delia Nenişcu.

De asemenea, acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.

În urma activităților desfășurate, au fost verificate 121 de obiective, iar in urma neregulile constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenţionale in valoare de peste 8500 de lei.

"Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizica, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV 2", a mai transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Evita carantina cu documente false
A făcut accident şi a fugit de la locul faptei. Bărbatul, de 70 de ani, avea alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat
Bărbat din Leorda, condamnat pentru viol şi violenţă în familie, identificat de poliţişti şi escortat la penitenciar
Cetăţeni din Bangladesh opriţi la frontieră din drumul spre Italia
Tânăr cercetat pentru furturi arestat preventiv
Autorităţile judeţene continuă verificările în zonele aglomerate, centre comerciale, pieţe, terase şi în trafic. Au fost date amenzi de 52000 de lei
Femeie ucisă cu toporul de către concubin, la Carasa, comuna Corlăteni
Botoşăneni verificaţi dacă poartă mască
Vremea în DOROHOI
Senin
23.78 °C
Minim: 13.27 °C
Maxim: 27.76 °C
Cele mai citite
Valentin Ostafi este candidatul Alianţei 2020 USR PLUS pentru funcţia de primar al Dorohoiului
2950
Comandantul pompierilor dorohoieni a acordat primul ajutor victimelor unui accident rutier
1699
Femeie ucisă cu toporul de către concubin, la Carasa, comuna Corlăteni
1316
Tânăra din Dorohoi dată dispărută a fost găsită
1281
NOVA APASERV face apel la RAŢIONALIZAREA consumului de apă!
887
Comunicat Primăria Dorohoi - Continuă proasta gestionare a furnizării de apă de către NOVA APASERV Botoșani, în municipiul Dorohoi
874
Arma identificată în comuna Corlăteni, în urma unor percheziții
723
BMW de peste 83.000 de lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit la Botoşani
398
Taximetriştii din Dorohoi şi Botoşani şi trecerile la nivel cu calea ferată, în atenţia poliţiştilor. Au fost aplicate sancţiuni de peste 5800 de lei
361
Primarul Alexandrescu a semnat astăzi contractul pentru furnizarea unor echipamente medicale necesare depistării COVID-19. Aparatele vor intra în dotarea laboratorului spitalului dorohoian
303
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
(P) ANUNŢ ANGAJARE – Domeniul construţii
ANUNŢ PRIMĂRIA DOROHOI – Licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea unui teren
ANUNŢ - Firmă de construcţii din Dorohoi, angajăm inginer devizier
REVENIRE - Direcția Administrației Piețelor și Oborului: Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT)
Comunicat Primăria Dorohoi: Măsuri impuse în contextul răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 începând cu data de 1 august 2020
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord