Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Spitalul Municipal Dorohoi A SCĂPAT de COVID! Maternitatea din Botoșani a fost desemnată oficial pentru a fi unitate suport
Realitatea DorohoianăData 31.03.2020 - 16:11:46
Ministerul Sănătății, prin secretar de stat Horațiu Moldovan, a emis marți ordinul cu Lista spitalelor de suport pentru pacientii testati pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Ministerul Sănătăţii (MS) a desemnat 117 spitale şi 44 de maternităţi unde vor fi îngrijiţi bolnavii de COVID-19. De asemenea, a fost aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19, anunţă instituţia.
DISTRIBUIE           

Unitatea desemnată prin ordin de ministru, la nivelul județulului Botoșani, este Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, care figurează pe lista publicată marți în Monitorul Oficial. Secția de Obstetrică și Ginecologie este cea care va fi transformată.

Conform ŞtiriBotoşani.ro reprezentanții autorităților botoșănene, cele care au deciz chiar cu o zi înainte ca Municipialul din Dorohoi să devină spital de tip Covid, au precizat doar că „dacă așa a decis Ministerul, așa se va întâmpla”.

Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor reprezintă un document – cadru care instituie pașii care trebuie urmați de managementul unităților sanitare și măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru izolarea și tratamentul cazurilor COVID–pozitive.

De asemenea, documentul conține reglementări privind modul de folosire a echipamentului individual de protecție (PPE) la nivelul unității sanitare, în mod rațional și corect, în funcție de secție, personal și tipul de activitate, conform sursei citate.

„Astfel, în contextul COVID-19, echipamentul individual de protecție trebuie utilizat pe baza riscului de expunere (ex. tipul de activitate) și a dinamicii de transmitere a agentului patogen (ex. contact, picături sau aerosoli). Tipul de PPE utilizat atunci când se oferă îngrijiri pacienților cu COVID-19 va varia în funcție de situație, personalul sanitar și activitatea desfășurată. Personalul medical implicat în îngrijirea directă a pacienților trebuie să utilizeze următoarele PPE: halate, mănuși, mască și protecție oculară (ochelari de protecție sau scut facial)”, precizează comunicatul MS.

În mod specific, pentru procedurile generatoare de aerosoli pentru pacienții cu COVID-19 (ex. intubare, ventilație non-invazivă, traheostomie, resuscitare cardiopulmonară, ventilație manuală înainte de intubare, bronhoscopie, gastroscopie și recoltarea testelor PCR COVID) personalul medical trebuie să utilizeze ca protecție, mănuși, halate, măști FFP2 și FFP3; de asemenea, se vor utiliza șorțuri impermeabile, în cazul în care combinezoanele/halatele nu sunt impermeabile.

În colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităților de îngrijire a pacienților, a fost elaborată și Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc). Astfel, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București. În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii”, arată sursa citată anterior.

Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Au fost incluse în rețeaua de spitale de suport, unități municipale/orășenești și spitale din alte județe preponderent cele cu secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele, decât ale Ministerului Sănătății (Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, unități sanitare private).

“Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor a fost elaborat de specialiștii din cadrul comisiilor de specialitate ATI, boli infecțioase și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății, pe baza recomandărilor OMS si CE. Am cerut managerilor unităților sanitare, dar și direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță să aducă la cunoștința personalului medical și auxiliar, în mod repetat, procedurile ce trebuie urmate în această situație de criză, toate măsurile existente în planul de măsuri, în special reglementările privind măsurile de prevenție și utilizarea corectă, în funcție de expunere, personalului medical, dar și auxiliar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Toate unitățile sanitare din sistemul public și privat au obligația asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienților, în concordanță cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuțiilor specifice se sancționează conform prevederilor legale.

Ordinul ministerului Sănătății este publicat în Monitorul Oficial 263/31.03.2020. Acesta a fost adus la cunoștința managerilor unităților sanitare și a direcțiilor de sănătate publică într-o videoconferință condusă astăzi de ministrul Sănătății.

 

VEZI AICI ORDINUL ministerului Sănătăţii

 

 

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani, mâine, între orele 11:00 – 23:00
Accident rutier grav la Dorohoi! O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni - VIDEO&FOTOGALERIE
Camion încărcat cu pietriș, răsturnat la Prăjeni. Accidentul a fost anunțat prin sistemul eCall
DOROHOI - Bucuria Învierii celebrată la Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități
Copiii Centrului „Jurjac” aduc bucurie seniorilor de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Dorohoi - FOTOGALERIE
Controale premergătoare sărbătorilor pascale efectuate de DSVSA
Tânără din Ștefănești dată dispărută
Case în pericol din cauza unor coșuri de fum necurățate de funingine sau neizolate termic
Sondaj
Cele mai citite
Accident rutier grav la Dorohoi! O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni - VIDEO&FOTOGALERIE
3039
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
916
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi
500
„SUB semnul naturii”, la Colegiul „Grigore Ghica”
335
Copiii Centrului „Jurjac” aduc bucurie seniorilor de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Dorohoi - FOTOGALERIE
330
Pădurar reținut de către polițiști pentru suspiciunea comiterii infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals
326
Efecte grave ale vântului puternic, în municipiul Botoșani. Bucăți de tencuială desprinse și un copac căzut peste rețeaua electrică - VIDEO&FOTO
322
Tâlhari din Dorohoi prinși de jandarmi. Telefonul sustras a fost restituit proprietarului
285
Seară duhovnicească în parohia Cristinești – O întâlnire cu rost și har - FOTO
270
Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de aproape 40.000 de lei, acordate pentru 10 beneficiari din Dorohoi
255
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic neurolog
APEL UMANITAR - O luptă pentru viață: Nona Bianca, studenta la Drept care are nevoie de ajutorul nostru
Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord