Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Ritm susținut pentru lucrările de modernizare a Unității de Primiri Urgențe - FOTOGALERIE
Realitatea DorohoianăData 13.07.2021 - 09:34:31
Administratie
Lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe „Mavromati”, avansează într-un ritm susținut, constructorul fiind decis să termine proiectul de modernizarea înainte de termenul asumat prin contract.
DISTRIBUIE           

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta și administratorul public Cristian Nistor au efectuat o vizită pe șantierul deschis la Spital pentru a lua pulsul lucrărilor.

Ne-am întâlnit cu reprezentanții constructorului, cu personalul medical și conducerea unității sanitare. Lucrările sunt avansate, depășind deja pragul de 50%. În prezent se lucrează la interioarele de la parter, iar în cel mai scurt timp se va avansa și la etaj. Constructorul este decis să termine proiectul în cursul acestui an, lucru care ne bucură, pentru că Unitatea de Primiri Urgențe va avea un spațiu adecvat pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În timpul discuțiilor cu reprezentanții corpului medical s-a desprins necesitatea ca măcar pe perioada cât UPU își desfășoară activitatea în spațiul în care a funcționat Secția de Diabet, la Urgențe să ajungă doar cazurile grave, iar afecțiunile ușoare să fie tratate de medicii de familie sau în ambulatoriu. „Este foarte greu atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Adresabilitatea la UPU a crescut, dar lumea trebuie să înțeleagă că este un spațiu mult mai restrâns și că multe probleme pot fi rezolvate de medicii de familie sau prin ambulatoriile de specialitate. Trebuie să facem un efort comun pentru ca, în cel mai scurt timp, să beneficiem și la Botoșani de condiții moderne de tratament”, a conchis Doina Federovici.

Pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, Consiliul Județean a accesat o finanțare europeană prin POR 2014-2020 de 8,6 milioane de lei, adică 1,8 milioane de euro.

Modernizarea Unității de Primiri Urgențe presupune extinderea cu o nouă clădire. Aceasta va avea o suprafață de 324,6 metri pătrați și un regim de înălțime P+1. De asemenea, va fi modernizat Corpul A al Unității de Primiri Urgențe, unde se va monta și o copertină de 240,5 metri pătrați. La capitolul dotări se vor achiziționa opt echipamente medicale performante, dispozitive medicale și echipamente de mobilier.


 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Investiții pentru confort acasă: 37,19 milioane euro pentru blocurile de locuințe
Cărți funciare predate autorităților locale din Coșula, în prezența prefectului Raluca Curelariu
DOROHOI - Anunț DAS privind prestarea de activități sezoniere de către persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor de incluziune
Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 72.500 de lei, pentru 20 de beneficiari din Dorohoi
Primar din județ suspendat din funcție de către prefect ca urmare a arestării preventive!
Primăria Dorohoi - Anunț privind organizarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
FOTOGALERIE - Pod între generații: Copii și vârstnici din Dorohoi reconstruiesc spiritul Crăciunului
DAS Dorohoi a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
Reținut pentru tentativă la tâlhărie calificată
528
DOROHOI - Eleva Ana Nichiforeac, de la Colegiul Ghica, în finala prestigiosului concurs International Youth Math Challenge
526
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi. Peste 60 de sancțiuni pentru viteză excesivă și amenzi în valoare de aproximativ 70.000 de lei
490
Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit
486
Bărbat decedat în urma unui incendiu produs la Cordăreni. O tânără și o fetiță de un an și 11 luni au fost spitalizate cu arsuri - FOTO
467
Administrația pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
462
Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” - FOTOGALERIE
436
Acțiune la Dorohoi, două permise de conducere reținute
417
DOROHOI – Colegiul Național „Grigore Ghica”, performanță de argint la Concursul ,,UNIREA”
394
Lemne fără documente confiscate de către polițiști, de la un sucevean, la Șendriceni
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Decizie a etapei de încadrare, de către DJM Botoșani, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului a unui proiect derulat de municipalitate
Administrația pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord