La sfârșitul săptămânii trecute, au răspuns invitației Parohiei "Pleșani" din comuna Călărași și au participat la "Tabăra de vară". Le-au vorbit celor aproape 100 de copii, pe înțelesul lor, despre siguranță.
I-au învățat cum să se comporte în diferite situații fie ca e vorba de incendiu, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplorate.
Le-au prezentat autospecialele de intervenție și i-au ajutat să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
La finalul întâlnirii, pompierii le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.
Printre acestea se numără:
▪️nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări;
▪️nu umblați la prize;
▪️nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;
▪️nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;
▪️dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba;
▪️mergeți doar în locuri special amenajate pentru înot;
▪️ nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați.
Activitatea, organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani, s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Comunei Călărași, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași și Departamentului pentru securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei/ Arhiepiscopia Iașilor.