Peste 1.300 kg de miez de nucă, fără documentație vamală, descoperite la controlul de frontieră | | Realitatea DorohoianăData 03.12.2024 - 19:51:13 |  National | | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, județul Vaslui, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în scopul sustragerii de la controlul vamal, disimulată printre marfa transportată legal de un bulgar, peste 1.300 kg de miez de nucă, fără documentație vamală. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar firma importatoare, amendată. | | |
În ziua de 2 decembrie a.c, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un camion, un cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în scopul sustragerii de la controlul vamal, disimulată printre marfa transportată legal, cantitatea de 57 de saci, ce conțineau 1.375 Kg de miez de nucă, fără a deține documentație vamală pentru acest produs.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura cofiscării întregii cantități de miez de nucă descoperite, în valoare totală de 34.375 de lei și sancţionarea contravenţională a firmei importatoare, reprezentată legal prin cetățeanul bulgar prezent la controlul de frontieră, cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO |
| | UMANITAR - Luca, un tânăr de 18 ani din România, luptă cu o malformație severă a coloanei: „Vreau doar să pot trăi fără durere” |
| | Operaționalizarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, începând cu 12 octombrie 2025 |
| | APEL UMANITAR - O șansă la viață pentru David |
| | APEL UMANITAR – Daria, o adolescentă de 13 ani, luptă cu scolioza severă: „Visez să pot alerga și să trăiesc fără durere” - FOTO |
| | Peste 6000 de copii și tineri români de pretutindeni au vizitat România prin Programul de Tabere ARC 2025 |
| | 1 septembrie - Ziua Jandarmeriei Rurale |
| | Botoșănean la volan cu dreptul de a conduce suspendat |
|
|
PRIMĂRIA DOROHOI/SONDAJ - Foc de artificii sau spectacol laser? Dorohoienii pot decide tipul de spectacol din seara de revelion | 1500 |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 | 949 |
| 1 Decembrie la Dorohoi – Program artistic, slujbă religioasă, depuneri de coroane și fasole cu cârnați și vin fiert | 836 |
| APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO | 774 |
| Procesiunea cu Sfintele Moaște în Protopopiatul Dorohoi – o săptămână de bucurie și binecuvântare pentru credincioși - FOTOGALERIE | 695 |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ | 653 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! | 499 |
| Dorohoi - Pasiune și excelență: Ioana Marișcu, de la Colegiul Ghica, obține punctaj maxim la Concursul de Chimie ,,Academician Cristofor Simionescu” | 441 |
| Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025 | 420 |
| Acțiune a polițiștilor în Dorohoi! | 413 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! |
|
|