Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Mortalitatea infantilă şi activitatea taximetrelor, în discuţiile Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor
Data 13.09.2019 - 15:25:29
Administratie
Membrii Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor s-au întrunit azi în şedinţă coordonată de subprefectul Daniela Lozneanu, la Instituţia Prefectului.
DISTRIBUIE           

Pe ordinea de zi au fost mai multe subiecte, printre care locul pe care se situează judeţul Botoşani la mortalitatea infantilă, respectiv legalitatea taximetrelor din cadrul aparatelor de taxat, utilizate pentru măsurarea timpului şi a distanţei parcurse, în transportul de persoane şi de mărfuri în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Teodor Ferariu, în ce priveşte mortalitatea infantilă, numărul de cazuri a scăzut în 2018, comparativ cu anul 2017, de la 31 la 24.

„În primele şase luni din acest an, se observă o scădere a ratei mortalităţii infantile, de la 11 în anul 2018, la şase în 2019”, a precizat Teodor Ferariu, directorul DSP, adăugând că Botoşani s-a aflat în anul 2018 pe locul 4, la nivel naţional, din acest punct de vedere, cu menţiunea că în majoritatea cazurilor, principalul motiv al mortalităţii a fost reprezentat de afecţiunileaparatului respirator.

„E de apreciat că suntem în regres”, a menţionat subprefectul Daniela Lozneanu.

În ce priveşte verificările declanşate în rândul taximetrelor, de către Serviciul Judeţean de Metrologie Legală (SJML), potrivit şefului serviciu, Vasile Trofinov, până în prezent au fost controlate 43 de taximetre, în condiţiile în care campania se desfăşoară până pe 20 septembrie.

Astfel, nu au fost identificate nereguli, botoşănenii fiind asiguraţi că pot circula în siguranţă. „Consumatorii trebuie să-şi păstreze însă vigilenţa”, a conchis Vasile Trofinov, şef serviciu SJML.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
DOROHOI - „Deschidere oficială Centru de sprijin ocupațional” - VIDEO&FOTOGALERIE
Fonduri europene pentru reabilitarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
Telefon de urgență, pentru probleme legate de pandemie, pus la dispoziție de DSP
Comunicat CJ: Drumul Vămii a fost aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Comunicat DAS Dorohoi: Inaugurarea Centrului de Sprijin Ocupațional
Comunicat CJ: A fost atribuit și contractul de deszăpezire pentru Baza 2 Dorohoi
Cuvântul prefectului județului, Dan Nechifor, cu prilejul Zilei Naționale a României
Primarul Dorin Alexandrescu a înmânat astăzi cheile către beneficiarii locuințelor de serviciu
Sondaj
Vă veți prezenta duminică la vot?
Vremea în DOROHOI
Bate Vântul și Parțial Noros
6.05 °C
Minim: -0.06 °C
Maxim: 9.25 °C
Cele mai citite
Primarul Dorin Alexandrescu a înmânat astăzi cheile către beneficiarii locuințelor de serviciu
1311
DOROHOI - Mesajul transmis de primarul Dorin Alexandrescu cu ocazia Zilei Naționale a României
1017
Mașină a poliției, echipată cu radar, implicată într-un accident de circulație, la Botoșani
756
Tânără din Botoșani prinsă de polițiști cu 2526 de pachete cu țigări de contrabandă
472
Femeie în comă transportată cu elicopterul la Iaşi
423
DOROHOI - „Deschidere oficială Centru de sprijin ocupațional” - VIDEO&FOTOGALERIE
403
Comunicat DAS Dorohoi: Inaugurarea Centrului de Sprijin Ocupațional
363
DOROHOI – Rata de infectare a scăzut sub trei la mie
355
DOROHOI: Rata de infectare se menţine la peste trei la mie. Vezi situaţia localităţilor din judeţ cu cele mai mari rate de infecţie
339
Dorohoi – Rata de infectare a depășit, din nou, trei la mie. Au fost înregistrate 13 noi cazuri
248
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi: ANUNŢ privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021
DAS Dorohoi: ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii OCTOMBRIE 2020
Mesaj de condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială
Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu, la decesul consilierului său, Constantin Onciu
DOROHOI – Fără apă la robinete, miercuri, 4 noiembrie
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord