Marius Budăi: Voturile botoșănenilor și ale tuturor românilor care au votat cu PSD la alegerile parlamentare au fost călcate în picioare de Iohannis și Dreapta Unită | Realitatea DorohoianăData 10.12.2020 - 13:21:22 |  Politic | Marius Budăi, deputat PSD | | „Klaus Iohannis în loc să îl desemneze prim-ministru pe medicul și profesorul Alexandru Rafila, propunerea PSD, partidul de pe primul loc în preferințele electoratului, pentru a scoate România din pandemie, preferă să continue batjocura la adresa românilor și să dea foc la țară prin susținerea lui Florin Cîțu, ministrul care a amanetat viitorul următoarelor generații prin împrumuturile uriașe făcute în numele românilor”, a declarat prim-vicepreședintele PSD Botoșani, Marius Budăi. | | |
Deputatul social-democrat botoșănean Marius Budăi a declarat astăzi că Iohannis împreună cu reprezentanții Dreptei Unite, după ce au pierdut alegerile, își bat joc de voturile românilor care au ales PSD, acesta fiind primul partid în preferințele electoratului.
„Klaus Iohannis, după ce a transformat Palatul Cotroceni în sediul PNL, a călcat în picioare voturile celor peste 1,7 milioane de români și cu un tupeu fără margini vrea să își instaleze Guvernul Lui și Premierul Lui, fără să țină cont de criza medicală, financiară și socială pe care propriul partid a generat-o în ultimele 12 luni de guvernare. Președintele României a devenit președintele unui partid care a ieșit pe locul doi la alegeri și a pus pe primul loc interesele personale și de grup ale protejaților săi, în loc să se gândească la interesul general al tuturor românilor, care au avut și au în continuare de suferit din cauza pandemiei, a pierderii locurilor de muncă, a lipsei accesului la sănătate sau educație”, a declarat Marius Budăi.
PSD este câștigătorul alegerilor parlamentare. PSD este și partidul care are soluții imediate și concrete, realizate de specialiști, pentru scoaterea României din actuala situație dificilă în care se află. Premierul pe care-l propune și susține PSD este Alexandru Rafila, un reputat epidemiolog, reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, cu expertiză profesională și experiență managerială recunoscută.
Klaus Iohannis împreună cu PNL și celelalte partide care formează Dreapta Unită, USR-PLUS și UDMR îl susțin pe Florin Cîțu, cel care și-a bătut joc de antreprenorii și fermierii români și cel care a lăsat fără loc de muncă peste 1 milion de români.
„Înlocuirea lui Orban cu Florin Cîțu, înseamnă continuarea haosului și a morții pe frontul de luptă cu pandemia, înseamnă continuarea împrumuturilor aberante cu zeci de miliarde de euro aruncate în spinarea românilor, înseamnă continuarea prăbușirii economice și continuarea blocării accesului la educație, înseamnă că va continua clientelismul și numirea politrucilor în fruntea instituțiilor statului. Toate problemele uriașe și crizele grave, din toate domeniile, rămân! Responsabilul principal este Klaus Iohannis și toți protejații săi. Cu toate că majoritatea românilor care au votat pe 6 decembrie au arătat că nu-i mai vor pe liberali la guvernare, de vreme ce câștigătorul clar a fost PSD, Iohannis sfidează voința acestora și îi condamnă mai departe pe cetățeni la criza medicală, financiară și socială pe care a generat-o Guvernul Lui”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.
|

Articole din aceeași categorie |
| PNL Botoșani respinge acuzațiile deputatului PSD Dan Șlincu |
| | Comunicat PNL Botoșani: 15 ianuarie 1850 - 15 ianuarie 2021, 171 de ani de eternitate eminesciană |
| | Deputatul Grațiela Gavrilescu anunță înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale |
| | Dan Șlincu: „Guvernarea PNL-USR-UDMR, după ce a lăsat fără acces la educație zeci de mii de copii, a pus peste noapte politruci la conducerea unităților de învățământ” |
| | Comunicat Marius Budăi, PSD: „USR trebuie să plece de la guvernare pentru că a mințit românii! Uniunea Salvați-i pe Români de USR-PLUS!” |
| | Comunicat PNL Botoșani: Vinovat de situația dezastruoasă de la Nova Apaserv este PSD Botoșani, în frunte cu cei care au condus în ultimii ani Consiliul Județean |
| | Europarlamentarul umanist Maria Grapini condamnă “amestecul grosolan al politicului în Educație!” |
| | Comunicat Marius Budăi, PSD: „USR și PNL au pus la pământ sănătatea și asistența socială din prima lună de guvernare! Tăieri de venituri și zero finanțare pentru centrele de imunizare” |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DOROHOI – Fără apă la robinete, mâine, în cartierul Plevna, în urma unei avarii | 1958 |
| Protest fără precedent al polițiștilor botoșăneni. Acuzații grave la adresa șefilor | 1807 |
| Anunț - ANGAJĂRI la Spitalul municipal Dorohoi | 797 |
| Viceprimarul Dorohoiului în carantină! | 677 |
| Dorohoian de 90 de ani găsit mort în propria casă | 476 |
| DOROHOI – Patru cazuri noi de infectare. Vezi rata de incidență | 430 |
| Tragedie la Dorohoi - Femeie de 70 de ani decedată în această seară, cel mai probabil asfixiată. Pompierii au intrat în apartament prin balcon | 398 |
| Tragedie la Văculești. Bărbat strivit de propria mașină | 331 |
| Apel către populația care se încadrează în etapa a II-a a vaccinării anti-Covid | 284 |
| Comunicat - Dan Șlincu, deputat PSD: „Guvernarea PNL trebuie să aloce fonduri pentru asfaltarea DN 29A Dorohoi-Suceava” | 246 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale |
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări |
| Anunț Primăria Dorohoi – LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri |
| Anunț - ANGAJĂRI la Spitalul municipal Dorohoi |
| Administrația Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) |
|
|