Întrucât în anii trecuți părintele Furtună a mai fost comemorat la Seminarul Teologic din Dorohoi, la propunerea Consiliului Școlar al Elevilor și cu acordul Consiliului Profesoral, s-a hotărât ca ziua de 26 februarie să devină Ziua Școlii.
Ziua a debutat cu săvârșirea unei slujbe de pomenire a părintelui Dumitru Furtună la Cimitirul Eternitatea din Dorohoi, la care au participat mai mulți preoți profesori și elevi seminariști.
Manifestările au continuat în Sala de festivități „Pimen Mitropolitul” din incinta Seminarului, iar cei prezenți, elevi, profesori și invitați au participat la o sesiune de comunicări, în cadrul căreia s-a dorit evidențierea personalității marelui cărturar, folclorist și etnograf, Dumitru Furtună.
În cuvântul de bun venit, părintele director Constantin Muha a precizat că „profitând de faptul că părintele Furtună s-a născut pe 26 februarie, ne-am gândit să sărbătorim ziua școlii la această dată. (...) Despre părintele Furtună, Nicolae Iorga spunea că este o instituție, nu o persoană. A fost un om de o anvergură extraordinară și chiar dacă școala s-a închis în 1933, Seminarul a continuat să existe prin absolvenții săi. Casa părintelui era, duminica, un fel de amfiteatru, în care veneau adesea personalități de la București sau Iași și purtau discuții pe teme culturale.
Momentul de astăzi este un început, este o scânteie, care, cu siguranță, va declanșa un foc sacru în inimile acestor tineri, care va continua să ardă frumos peste ani, răspândind în jur lumină, pentru că lumea are nevoie de lumină.”
Domnul profesor Ilarion Mandache, autorul mai multor volume și articole despre istoria Dorohoiului, a prezentat câteva aspecte despre legătura dintre Gheorghe Burghele și părintele Dumitru Furtună. În cuvântul său, domnul profesor a dorit să scoată la lumină frumoasa colaborare dintre primarul de atunci al Dorohoiului, Gheorghe Ghe. Burghele și părintele Furtună. De altfel, Gheorghe Burghele a fost unul dintre semnatarii actului de înființare a Seminarului, în anul 1923.
Invitat în cadrul manifestărilor a fost și părintele Marius Onofrei, de la parohia Strahova, Protopopiatul Dorohoi, absolvent al Seminarului. Părintele, însetat de istoria acestei zone, a prezentat în fața auditoriului o serie de mărturii deosebite despre părintele Furtună, culese de la cei care l-au cunoscut.
Anul 2020 a fost declarat la nivelul Patriarhiei Române Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, motiv pentru care elevii Alexandru Atănăsoaie, Raul Găină și Valentin Cantonaș, din clasa a XI-a Pastorală au avut sarcina de a identifica în activitatea părintelui Furtună aspecte ale operei sale filantropice. De asemenea, elevul Daniel Dohotaru a insistat în lucrarea sa asupra Filantropiei în viața și misiunea Bisericii Ortodoxe, în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2020.
În ultima parte a sesiunii de comunicări, părintele profesor Teodor Cătălin Budacă a prezentat câteva aspecte despre o frumoasă prietenie, cea dintre Preotul Nicolae Sandovici, și preotul Dumitru Furtună. Preotul Sandovici este considerat un deșteptător al neamului în Proboteștii Herții, localitate aflată acum dincolo de graniță, dar cu legături foarte strânse cu România, în satul Racovăț. Părintele Budacă, este profesor la Seminar și a scris recent o carte în care evocă suferințele locuitorilor din cele două localități surori, despărțite astăzi de graniță.
Pe parcursul prezentării referatelor, în Sala de festivități au fost expuse mai multe fotografii și documente din perioada funcționării Seminarului condus de părintele Dumitru Furtună(1923-1933).
Prima parte a zilei s-a încheiat cu un scurt moment artistic, prezentat de Trupa „Cântăcioșii”, îndrumați de părintele Ionuț Crețu, consilier educativ la Seminarul Teologic Dorohoi.
În cea de-a doua parte a zilei, a avut loc activitatea „După amiază, la Seminar”, organizată de membrii Consiliului Elevilor - Alexandra Olariu (președinte CȘE), Alexandru Atănăsoaie (reponsabil Departament Media) și Ștefan Apetrei (reponsabil Departament Jocuri și Concursuri). Tinerii, împreună cu profesorii lor au participat la o serie de activități: concurs de gătit, jocuri, karaoke și alte surprize.
Invitat a fost părintele Ionuț Ștefan Apetrei, spiritual la Seminar, care le-a vorbit tinerilor despre semnificația Săptămânii Brânzei. Părintele a precizat că „postul ne pregătește pentru un moment foarte important din viața lumii, din viața Bisericii: Învierea Domnului. Ca să ajungem la acest moment trebuie să ne pregătim, să ne nevoim și să luptăm. Acesta este postul. Nu este vorba doar de un regim alimentar, ci despre o luptă cu noi înșine. (...) Ca să fie trecerea mai ușoară de la viața de zi cu zi, la perioada aceasta duhovnicească, anevoioasă, care presupune un efort, s-a intercalat săptămâna aceasta, numită săptămâna albă, sau săptămâna brânzei, în care se consumă doar produse lactate și pește.”
Toate activitățile desfășurate se doresc a fi un punct de plecare pentru anii următori, în care se va sărbători Ziua școlii, la Seminarul Teologic din Dorohoi, iar tinerii care s-au implicat în buna desfășurare a acestei zile, ne dau speranța că, peste ani, răsfoind filele din istoria Școlii de la răscruci, cititorii vor putea descoperi lucruri deosebite despre înaintașii lor.
Sursa: Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi