Dosar penal pentru un bărbat prins conducând un tractor cu remorcă fără documente corespuzătoare | Realitatea DorohoianăData 07.09.2021 - 15:19:01 |  Infractional | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a folosit şi prezentat la controlul de frontieră documente necorespunzătoare pentru ansamblu auto la volanul căruia era. | | |
În data de 06 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, a oprit pentru control un ansamblu format dintr-un tractor şi o remorcă, condus de un cetăţean român.
Deoarece la controlul de frontieră persoana nu a putut prezenta permisul de conducere, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit că bărbatul este autorul unui accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti, dar nici nu a deţinut vreodată un permis valabil pentru categoria corespunzătoare din care face parte ansamblul auto oprit la control.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategorei din care face parte vehicolul respective ori al cărui permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost susendat sau care nu are dreptul dea conduce autovehicule în România.
|

Articole din aceeași categorie |
| Dosar penal pentru un permis fals cumpărat cu 100 de euro |
| | Acțiuni de amploare ale polițiștilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână - FOTO |
| | Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro |
| | Tânăr reținut după ce a fost prins, într-un club, cu un cuțit asupra sa |
| | A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră dorohoieni, dar a fost dat de gol de camera video corporală |
| | Tânăr cercetat de către polițiștii de frontieră dorohoieni pentru conducerea unui ATV neînmatriculat |
| | Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos |
| | Ţigări de contrabandă descoperite în aripa laterală a unui autoturism |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC | 9704 |
| Troiță construită la Ibănești de către un fost polițist dorohoian - VIDEO&FOTO | 4517 |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe | 4360 |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate | 4184 |
| Pompieri dorohoieni avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE | 2669 |
| Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin | 1166 |
| Raed Arafat vine astăzi la Botoșani | 399 |
| Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! | 368 |
| Jandarmi botoșăneni avansați în grad astăzi, dintre care 12 subofițeri din cadrul Detașamentului Dorohoi | 363 |
| Bărbat din Vorniceni, plecat în Germania, dat dispărut de către familie | 297 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri |
| DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate |
| Caut să închiriez garaj în Dorohoi! |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord