Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Deputatul Mihaela Huncă despre moțiunea pe educație a PNL: „O parte din semnatarii moțiunii sunt cei care în 2010 au susținut în Parlament tăierea cu 25% a salariilor din învățământ”
Data 08.03.2018 - 15:34:27
Deputatul PSD Mihaela Huncă, secretarul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților a susținut ieri o declarație de la tribuna Parlamentului prin care a demontat criticile din moțiunea susținută de PNL împotriva ministrului Educației Naționale.
DISTRIBUIE           

Cu tot respectul pentru colegii de la PNL, vă spun că nu am înțeles deloc rațiunea politică de a înainta o moțiune pe educație exact în momentul în care au intrat în vigoare unele dintre cele mai consistente majorări de salarii pe care le-au primit cadrele didactice.Totodată, am constatat că 10 semnături aparțin unor persoane care s-au aflat în Parlament în 2010 și au susținut, prin votul și atitudinea lor politică, tăierea cu 25% a salariilor personalului din învățământ decisă în timpul guvernării Boc. Mai grav decât atât mi se pare faptul că una dintre aceste semnături aparține chiar liderului grupului PNL care deschide lista semnatarilor moțiunii. Ce ironie pentru PNL ca primul semnatar al unei moțiuni în care se critică salarizarea necorespunzătoare a cadrelor didactice să fie chiar una dintre persoanele care au votat pentru tăierea cu 25% a acestor salarii. Ce au făcut atunci când au tăiat salariile cu 25% la toți bugetarii și implicit tuturor cadrelor didactice nu se uită, chiar dacă au schimbat sigla de partid.”, a declarat Mihaela Huncă în plenul Parlamentului.

Deputatul PSD a susținut că îi vine greu să înțeleagă cum cei de la PDL care au votat pentru tăierea salariilor profesorilor, iar acum fac parte din PNL, aduc reproșuri unui guvern PSD, care tocmai a majorat salariile dascălilor cu 20%. Foștii PDL-iști care au ghilotinat salariile profesorilor în 2010 vorbesc astăzi de salarizarea total nestimulativă și bătaia de joc la adresa cadrelor didactice.

Salariile din educație nu sunt nici pe departe la nivelul la care ar trebui să fie. Decalajul față de salariile profesorilor din Uniunea Europeană este încă foarte mare. Dar vreau să reamintesc totodată că un guvern PSD a dat înapoi ceea ce au tăiat, cei care ne critică astăzi. PSD a majorat semnificativ aceste salarii după venirea sa la guvernare în urma alegerilor din 2016. Îi informez, pe colegii de la PNL foști PDL, care au semnat moțiunea, că din momentul preluării guvernării de către coaliția PSD+ALDE, salariile cadrelor didactice au crescut, pe net cu 44%. Este vorba de majorarea de 15% din decembrie 2016, la care PNL s-a opus în Parlament, de majorarea de 4,3% de la începutul acestui an și de majorarea de 20% care tocmai a intrat în vigoare în urmă cu câteva zile, la 1 martie. Cumulat, un dascăl din România are cu 44% mai mulți bani în buzunar, față de momentul începerii acestei guvernări susținută de PSD și ALDE”, a precizat în intervenția sa deputatul social-democrat botoșănean.

Sursa: Comunicat de presă

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
Corneliu Tărnăuceanu, coordonatorul zonal al AUR, și-a depus astăzi candidatura pentru primăria Șendriceni
1106
DOROHOI - Rezultate deosebite și calificări la etapa Națională obținute de elevii dorohoieni la Olimpiada de Religie Ortodoxă
689
Focuri de armă pe străzile Dorohoiului. Polițiștii rutieri din municipiu au făcut uz de armă pentru oprirea unui șofer - VIDEO
681
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” - mobilitate ERASMUS+, SCH în Polonia - FOTOGALERIE
416
Copil de trei ani, din Dorohoi, rămas blocat în apartament. Pompierii din municipiu au intervenit
409
Mesaj de condoleanțe transmis de organizația PSD Dorohoi
347
Minoră din Botoșani dată dispărută. Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!
312
Femeia din Coșula, dată dispărută ieri, a fost găsită. Zeci de forțe de ordine mobilizate pentru găsirea acesteia
311
Primăria Municipiului Dorohoi - ANUNȚ
291
Femeie din Carasa spitalizată în urma arsurilor suferite într-un incendiu care i-a cuprins casa
285
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Pensiunea Splendid - Bucură-te de sărbătorile pascale cu bucate alese. COMANDĂ ACUM!
ANUNȚ - Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic în specialitatea Obstretică Ginecologie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează brancardier
Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitor
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția chirurgie generală
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord