Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Consiliul Județean va face proiectarea pentru modernizarea a șapte sectoare de drum de piatră
Realitatea DorohoianăData 26.10.2021 - 14:04:34
Administratie
Consiliul Județean Botoșani alocă din bugetul propriu sumele necesare realizării proiectelor tehnice pentru modernizarea a șapte sectoare de drum județean care sunt în acest moment din piatră.
DISTRIBUIE           

În perspectiva aprobării finanțărilor prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, unde Consiliul Județean Botoșani a depus 11 proiecte de modernizare a drumurilor județene în valoare totală de 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro), s-a decis demararea proiectării pentru drumurile care sunt de piatră, astfel ca, imediat după semnarea contractelor de finanțare, să se poată demara licitația pentru execuția lucrărilor. „Facem un efort de 2,5 milioane de lei și sperăm ca proiectele Consiliului Județean Botoșani să fie prinse cât mai repede la finanțare, pentru că vrem să nu mai avem drumuri județene de piatră. Cele șapte sectoare de drum sunt din toate zonele județului și totalizează peste 60 de kilometri, adică 10% din rețeaua de drumuri județene a Botoșaniului. Modernizarea lor se ridică la aproximativ 300 de milioane de lei (60 de milioane de euro). Vorbim de investiții masive în județ și facem tot ceea ce ne stă în puteri ca acestea să devină realitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

La începutul lunii octombrie, plenul Consiliului Județean a aprobat cele 11 proiecte de hotărâri care cuprind cererile de finanțare, devizele estimative de lucrări și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții care se vor depune spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cu acea ocazie, președintele Consiliului Județean a făcut apel la toți factorii politici să susțină finanțarea celor 11 proiecte pentru ca infrastructura județului Botoșani să fie modernizată și să confere cadrul unei dezvoltări firești și premisele recuperării decalajelor istorice față de celelalte județe. „Conform Programului Național de Investiții «Anghel Saligny», fiecărui județ îi este rezervat un minim de 140 de milioane de lei, dar necesitățile județului nostru pentru a recupera decalajele față de restul țării sunt mult mai mari și de aceea trebuie să facem front comun pentru a dezvolta județul că, până la urmă, acesta este scopul final al fiecăruia dintre noi, indiferent de partidul pe care-l reprezentăm”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Cele șapte sectoare de drum județean pentru care se va face proiectarea

- Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24 (DJ 294A) – 7,8 kilometri – valoare proiect de modernizare 41,6 milioane lei (cu TVA);

- Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (DJ 293A) – 6 kilometri – valoare proiect de modernizare 23,5 milioane lei (cu TVA);

- DJ 291B (Lozna) – Călinești – DN 29C – Talpa (DJ 291K) – 7,22 kilometri – valoare proiect de modernizare 26,7 milioane lei (cu TVA);

- Ștefănești – Murguța – Dobârceni (DJ 294B) – 10,6 kilometri – valoare proiect de modernizare 39 milioane lei (cu TVA);

- Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (DJ 293) – 15 kilometri – valoare proiect de modernizare 77,5 milioane lei (cu TVA);

- Borolea – Hănești (DJ 294C) – 5 kilometri – valoare proiect de modernizare 34 de milioane de lei (cu TVA);

- Oroftiana și Baranca – Bajura (DJ 291D) – 10 kilometri – valoare proiect de modernizare 40,2 de milioane de lei (cu TVA).

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Prefectul județului Botoșani s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Sindicatului IMPACT - FOTO
Primăria Dorohoi – Acțiune de plantare a 20.000 de puieți pe Dealul Polonic
DOROHOI - A fost semnat al doilea contract de execuție lucrări pentru renovarea energetică moderată a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale
DOROHOI - Contract, în valoare de peste trei milioane de lei, semnat de către primarul Alexandrescu
Ședință tehnică la Prefectură pentru organizarea alegerilor locale și europarlamentare
Continuă „Digitalizarea Spitalului Municipal Dorohoi”, proiect depus de UAT Dorohoi în parteneriat cu Spitalul Dorohoi
Proiecte de 5,44 milioane de euro pentru Sanatoriul de Neuropsihiatrei Podriga
Sondaj
Cele mai citite
O tânără din Ibănești și tablourile sale fascinante - FOTOGALERIE
4210
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
2414
Doi medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi
1206
Copii pregătiți de profesorii dorohoieni Mirela și Paul Ciprian Mihai, câștigători ai Festivalului Național de muzică ușoară „Lucky Kids”, desfășurat la Roman
1199
DOROHOI – Bărbat cu hemoragie craniană preluat în această seară de elicopterul SMURD - FOTOGALERIE&VIDEO
701
DOROHOI – O elevă în vârstă de 15 ani a amenințat că se sinucide. Polițiștii și SMURD-ul în alertă! - FOTO
610
Dan Șlincu: „Licitație pentru construirea unui pod nou peste Siret la Vârfu Câmpului”
417
DOROHOI - Performanță unică la Colegiul Național „Grigore Ghica” – Două eleve de „ZECE” la simularea examenului de bacalaureat
396
DOROHOI - Activități preventive și de promovare a meseriei de polițist, desfășurate la Colegiul „Grigore Ghica” - FOTO
363
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – rezultate deosebite în cadrul Concursului „MADE FOR EUROPE”
359
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț angajare asistent medical generalist pentru Laborator de radiologie și imagistică
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț de angajare pentru un post de asistent generalist debutant, pentru Secția Medicină Internă
DAS Dotohoi - Anunț privind solicitarea tichetului social pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord