Bătrân căzut în fântână, scos la suprafață de pompieri. Din păcate nu a putut fi salvat | Realitatea DorohoianăData 30.09.2020 - 11:21:00 |  Local | Foto generic | | În această dimineață, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru a scoate un bărbat care a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ nouă metri de pe un câmp din satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu. | | |
În vârstă de 79 ani, acesta lucra la o stână din apropierea fântânii. Colegii lui au sesizat lipsa în jurul orei 08.30 și au început să îl caute. Și-au dat seama că poate fi în fântână deoarece câinele bătrânului, care îl însoțea peste tot, se agita în jurul acesteia. Deoarece fântâna era adâncă, au solicitat sprijinul pompierilor pentru a-l aduce la suprafață.
Apelul de urgență a fost înregistrat puțin după ora 09.00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Într-un timp foarte scurt, trupul bătrânului a fost adus la suprafață. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul.
|

Articole din aceeași categorie |
| Dorohoienii de pe strada Grigore Ghica nu vor avea apă la robinete, mâine, 20 ianuarie, din cauza unei avarii |
| | Locuințe salvate de pompieri |
| | Locuință distrusă la Mileanca de jarul căzut din sobă - VIDEO |
| | Recomandările pompierilor pentru zilele geroase care urmează |
| | Adăpost de păsări aprins de un scurtcircuit. 6000 de pui au murit în incendiu |
| | Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2 |
| | La un pas de dezastru. Nu aprindeți focul cu benzină! |
| | Protestele din această săptămână, ale sindicaliștilor botoșăneni, supravegheate de jandarmi |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DOROHOI – Fără apă la robinete, mâine, în cartierul Plevna, în urma unei avarii | 2017 |
| Viceprimarul Dorohoiului în carantină! | 750 |
| Dorohoian de 90 de ani găsit mort în propria casă | 560 |
| Tragedie la Dorohoi - Femeie de 70 de ani decedată în această seară, cel mai probabil asfixiată. Pompierii au intrat în apartament prin balcon | 425 |
| Anunț Primăria Dorohoi – LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri | 294 |
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări | 293 |
| ACS Juniorul Dorohoi face ÎNSCRIERI | 228 |
| DOROHOI – Se deschide Centrul comunitar de vaccinare. Este al doilea spațiu cu această destinație, după cel inaugurat în incinta Spitalului municipal | 223 |
| Bărbat arestat pentru 30 de zile, pentru viol | 211 |
| Doi tineri din Hudești reținuți pentru contrabandă | 192 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale |
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări |
| Anunț Primăria Dorohoi – LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri |
| Anunț - ANGAJĂRI la Spitalul municipal Dorohoi |
| Administrația Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord