Bărbat reținut de polițiști după ce a încercat să se sustragă controlului și a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge | Realitatea DorohoianăData 15.01.2025 - 19:46:38 |  Infractional | Foto generic - Sursa foto: arhiva Realitatea Dorohoiană | | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Bălușeni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. | | |
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului respectiv, iar după câteva sute de metri conducătorul auto a oprit pe marginea părții carosabile.
Ulterior, șoferul a părăsit autovehiculul și a încercat să se sustragă controlului, fiind urmărit și prins de politști.
În continuare, bărbatul a avut un comportament recalcitrant, refuzând să se supună indicațiilor polițiștilor, fiind necesară imobilizarea și încătușarea sa.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana a unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Curtești. Întrucât emana halenă alcoolică i-a fost solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării de mostre biologice, însă acesta a refuzat.
Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Razie în tot județul pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență |
| | Septuagenar escortat de polițiști la penitenciar. A fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă de viol |
| | Tânăr din Dorohoi arestat preventiv pentru mai multe infracțiuni |
| | Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO |
| | Lemne fără documente legale confiscate de către polițiști la Ibănești |
| | A plătit 7.800 de euro pentru un autoturism și s-a ales cu dosar penal |
| | Peste 30 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut |
| | Scandalagii și persoane care comercializau ilegal țigări și băuturi alcoolice, sancționați de jandarmii botoșăneni |
|
|
Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă | 513 |
| DOROHOI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Ce mai ZICI, C.N. „G.G.”? - FOTOGALERIE | 445 |
| Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni | 387 |
| Direcția de Asistență Socială Dorohoi pune la dispoziția agenților economici din municipiu persoane, beneficiare a venitului minim de incluziune, pentru activități sezoniere | 342 |
| Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO | 286 |
| DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună! | 267 |
| Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului | 266 |
| Opt tineri încadrați din sursă externă au început cariera de polițist - FOTO | 265 |
| Familie cu 11 copii rămasă fără casă din cauza unui incendiu - FOTO | 264 |
| Scandalagii și persoane care comercializau ilegal țigări și băuturi alcoolice, sancționați de jandarmii botoșăneni | 243 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT |
| DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună! |
| Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează șofer |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord