Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. 65 de sancțiuni în valoare de 16.000 de lei
Realitatea DorohoianăData 02.12.2020 - 14:05:47
Local
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
DISTRIBUIE           

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 4 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 94 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 113 de mijloace de transport în comun.

Echipele de control au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 16.000 de lei, dintre acestea, 51 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 14 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea.

Recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri!

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Depuneri de jerbe de flori, din partea conducerii CJ Botoșani, cu ocazia Zilei Micii Uniri
DOROHOI - Noul Centru comunitar de vaccinare inaugurat în prezența oficialităților - video&fotogalerie
Jandarmeria Botoșani la ora bilanțului
Bărbat din Ungureni, cu arsuri grave, după ce a aprins focul cu benzină
Dorohoienii de pe strada Grigore Ghica nu vor avea apă la robinete, mâine, 20 ianuarie, din cauza unei avarii
Locuințe salvate de pompieri
Locuință distrusă la Mileanca de jarul căzut din sobă - VIDEO
Recomandările pompierilor pentru zilele geroase care urmează
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Posibil Burniță
6.49 °C
Minim: -1.61 °C
Maxim: 7.07 °C
Cele mai citite
Mica Unire sărbătorită, la Dorohoi, în avans - VIDEO&FOTOGALERIE
760
DOROHOI – Se deschide Centrul comunitar de vaccinare. Este al doilea spațiu cu această destinație, după cel inaugurat în incinta Spitalului municipal
754
Agresiune pe o stradă din Dorohoi, oprită de un jandarm trecut în rezervă
525
VIDEO - Bărbat amendat drastic de către jandarmi după ce a aruncat pe câmp o mare cantitate de deșeuri menajere
365
DOROHOI - Noul Centru comunitar de vaccinare inaugurat în prezența oficialităților - video&fotogalerie
333
Doi tineri din Hudești reținuți pentru contrabandă
294
Dorohoienii de pe strada Grigore Ghica nu vor avea apă la robinete, mâine, 20 ianuarie, din cauza unei avarii
266
PNL Botoșani respinge acuzațiile deputatului PSD Dan Șlincu
262
Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Dorohoi – VIDEO &FOTOGALERIE
223
Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2
180
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale
Spitalul Municipal Dorohoi face angajări
Anunț Primăria Dorohoi – LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri
Anunț - ANGAJĂRI la Spitalul municipal Dorohoi
Administrația Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT)
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord