Acțiune organizată de polițiștii rutieri botoșăneni. Au fost aplicate 65 de sancțiuni în valoare de peste 17.ooo de lei | Realitatea DorohoianăData 31.01.2021 - 19:05:48 |  Infractional | Foto generic | | În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2021 polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a conducerii sub influența alcoolului sau a vitezei excesive. | | |
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 17.000 de lei.
Dintre acestea, 36 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au condus cu viteză peste limita legală, iar 2 sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, a fost constatată și o infracțiune.
Ca exemplu, polițiștii relatează că, la data de 30 ianuarie 2021, polițiștii Biroului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile acestora, continuându-și deplasarea.
S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, reușindu-se blocarea autoturismului în sensul giratoriu de pe strada Maxim Gorki.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 36 de ani din municipiul Botoșani.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
|

Articole din aceeași categorie |
| Acțiuni de amploare ale polițiștilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână - FOTO |
| | Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro |
| | Tânăr reținut după ce a fost prins, într-un club, cu un cuțit asupra sa |
| | A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră dorohoieni, dar a fost dat de gol de camera video corporală |
| | Tânăr cercetat de către polițiștii de frontieră dorohoieni pentru conducerea unui ATV neînmatriculat |
| | Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos |
| | Ţigări de contrabandă descoperite în aripa laterală a unui autoturism |
| | Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC | 9661 |
| Troiță construită la Ibănești de către un fost polițist dorohoian - VIDEO&FOTO | 4517 |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe | 4360 |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate | 4184 |
| Pompieri dorohoieni avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE | 2669 |
| Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin | 1166 |
| Raed Arafat vine astăzi la Botoșani | 399 |
| Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! | 368 |
| Jandarmi botoșăneni avansați în grad astăzi, dintre care 12 subofițeri din cadrul Detașamentului Dorohoi | 363 |
| Bărbat din Vorniceni, plecat în Germania, dat dispărut de către familie | 297 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri |
| DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate |
| Caut să închiriez garaj în Dorohoi! |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord