Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
(P) Încă o inițiativă legislativă a deputatului Alexandra Huțu a fost adoptată de Parlament și devine lege - VIDEO
Realitatea DorohoianăData 13.11.2024 - 12:44:14
Politic
Este vorba despre inițiativa legislativă pentru instituirea zilei de 24 august ca Ziua Prizonierilor de Război Români pe care deputatul social-democrat Alexandra Huțu depus-o în Parlamentul României după ce aceasta a fost discutată în prealabil cu Asociația Cultul Eroilor Botoșani. Aceasta a primit marți votul în Camera Deputaților, care este camera decizională și va fi înaintă pentru promulgare.
DISTRIBUIE           

Practic, începând de anul viitor, în data de 24 august, autoritățile locale, școlile, Guvernul, precum și celelalte instituții ale statului, vor putea organiza programe și manifestări culturale cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și ceremonii oficiale și/sau militare dedicate prizonierilor de război români.

Legea vine să întregească numărul zilelor în care se vor organiza evenimente sau ceremonii în semn de recunoștință și pentru cinstirea memoriei prizonierilor de război. Sacrificiile făcute de prizonierii de război, nevoiți să suporte ororile și tratamentul inuman din lagăre și devotamentul acestora față de România, prin faptul că nu au acceptat să-și trădeze patria, nu trebuie să se piardă în negura timpului. Mulțumesc Asociației Cultul Eroilor Botoșani pentru colaborare, precum și tuturor colegilor mei parlamentari social-democrați pentru sprijinul acordat în concretizarea demersului meu. Atât timp cât vor rămâne în conștiința fiecăruia dintre noi, iar faptele lor de patriotism și istoria vieții lor vor fi transmise permanent de la o generație la alta, eroii nu vor muri niciodată! Glorie eternă eroilor neamului!", a transmis Alexandra Huțu

 

CMF11240017

 

VEZI AICI VIDEO!

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu trage un semnal de alarmă pentru pensionarii din Botoșani: "Unde este empatia față de cei care ne-au construit viitorul?"
Comunicat - Apel la Acțiune: senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu invită cetățenii să susțină candidatura lui George Simion
AUR denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu și anunță mobilizarea forțelor suveraniste
AUR Botoșani îl susține pe Gabriel Chelariu, un tânăr inginer silvic, la Primăria comunei Coșula
Senatorul Cătălin Silegeanu cheamă românii la protest: "Pe 1 martie ieșim în stradă pentru a scăpa de premierul Nordis!"
Comunicat PSD - Peste 12.000 de elevi botoșăneni vor beneficia de Programul „Masă Sănătoasă”
Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu, membru al Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României ̆susține protestatarii și avertizează supra pericolelor pentru infrastructura rutieră
Comunicat Cătălin Silegeanu: „Spitalul municipal de boli cronice și îngrijiri paliative va fi deschis anul acesta!”
Sondaj
Cele mai citite
Comunicat - Medicul Valerian Andrieș numit la conducerea Spitalului Municipal Dorohoi pentru un nou mandat de patru ani. El a obținut nota 9,96 la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții
1775
Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie!
979
DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică
883
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză
754
TAXI SPEED ANGAJEAZĂ!
386
Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO
379
Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista
328
DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO
301
Bărbat din Brăești reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului
279
Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali
268
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră
Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL
TAXI SPEED ANGAJEAZĂ!
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord