Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
(P) Alexandra Huțu, candidat PSD Senat: „Avem cele mai multe programe pentru susținerea familiilor și copiilor, dintre toate partidele”
Realitatea DorohoianăData 15.11.2024 - 18:30:39
Politic
Parlamentarul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a prezentat o parte din programele dedicate familiilor cu copii pe care PSD le-a pregătit pentru următorii 4 ani.
DISTRIBUIE           

Investiția în copii reprezintă cea mai importantă investiție, pentru că investim în viitor. De aceea, misiunea noastră este să asigurăm pentru toți copiii din România o viață cât mai bună și mai prosperă, respectându-le drepturile și șansele de a crește și de a se dezvolta într-o societate a drepturilor, libertăților și egalităților de șanse. În programul de guvernare am prevăzut atât măsuri fiscale de reducere a impozitelor pentru familiile cu venituri mici, cu mai mulți copii sau cu un singur părinte, cât și asigurarea de investiții pentru renovarea locuințelor din mediul rural, dar și măsuri de spijin pentru femeile care devin mame”, a declarat Alexandra Huțu.

 

Programele inițiate de miniștrii social-democrați care vor fi continuate de PSD dacă va intra la guvernare de anul viitor, sunt cele pentru susținerea cuplurilor cu probleme de fertilitate, sprijin financiar de 10.000 de lei la nașterea copilului pentru mamele cu vârsta între 20-30 de ani care au un venit și programul prin care familiile cu cel puțin 3 copii și cele monoparentale cu venituri reduse vor beneficia de gratuitate pentru copii la transport public, în tabere, acces la activități culturale și sportive și consiliere psihologică.

 

Măsurile fiscale prevăzute se referă la: reducerea contribuției pentru sănătate la salariile membrilor familiilor cu copii, finanțarea cursurilor de recalificare pentru părintele singur cu venituri mici, care dorește să-și schimbe domeniul profesional, prin oferirea de vouchere pentru servicii „before și after-school” și vouchere cu valoarea de 1.500 de lei per copil, pentru consultații și tratamente stomatologice sau pentru cheltuielile legate de educație.

 

Programul Utilități în interiorul locuințelor din mediul rural propus de PSD constă în finanțări cu fonduri europene acordate de stat pentru izolarea termică a locuințelor individuale, montarea ferestrelor cu geam termopan, precum și instalarea sistemelor fotovoltaice de încălzire și producere de energie pentru reducerea costurilor cu energia pentru familiile cu venituri mici.

 

Statul român este obligat să implementeze politici de încurajare a natalităţii şi de susţinere a mamelor și a familiilor. Datele ultimului Recensământ al Populaţiei au arătat o scădere de 1,1 milioane de locuitori faţă de recensământul din 2011, iar motivele care stau în spatele acestei scăderi sunt natalitatea în scădere continuă, migraţia şi deficitul demografic. Având în vedere toate acestea, este necesar să se pună accent pe o promovare permanentă a politicilor de creștere a natalităţii şi de scădere a migrației - ca factori ce țin de strategia națională de dezvoltare a țării noastre”, a subliniat candidata PSD Botoșani pentru Senat.

 

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=122192194124217251&id=61556517540983&rdid=ZrxlqBxHYqCfBv07

 

CMF11240017

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Comunicat - Stimulente pentru retenția tinerilor în câmpul muncii, propuse în Senat de Cătălin Silegeanu
Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu cere reabilitarea urgentă a sediului Serviciului Rutier din Botoșani
Comunicat - Cătălin Silegeanu, intervenție virulentă în Senat. „Spălarea de bani e mai simplă decât obținerea unei autorizații de construire”
Comunicat PSD - Drumul Expres Botoșani - Suceava, sabotat de incompetența administrativă a președintelui CJ
Comunicat AUR - PSD a votat împotriva scutirii persoanelor vulnerabile de plata CASS. Inițiativa a fost blocată în Comisia de Sănătate - VIDEO
Comunicat PSD - Cifrele eșecului lui Valeriu Iftime la conducerea CJ Botoșani
Comunicat AUR - România își cere partea din mare. Se propune o lege care leagă facilitățile fiscale de contribuția națională
Comunicat - Senatorul PSD Doina Federovici cere clarificări privind demersurile pentru includerea României în Programul Visa Waiver
Sondaj
Cele mai citite
O nouă specialitate inclusă în activitatea Spitalului Municipal Dorohoi
3046
A fost stabilită cauza izbucnirii incendiului de la Catedrala Dorohoi
1541
DOROHOI - Absolvenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - studenți cu rezultate remarcabile
876
DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru”
744
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie
624
Acțiune a polițiștilor din Dorohoi
575
Autovehicul neînmatriculat scos din trafic de către polițiști
450
Comunicat - Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, despre incendiul care a afectat Catedrala Dorohoi
423
Autovehicul neînmatriculat, scos din trafic de polițiști
384
Tânăr reținut pentru tentativă de furt și furt calificat
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează secretară
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie
Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Infecțioase
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord