Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
“Dorohoiul, în imagini” – Expoziţie fotografică la 610 ani de la prima atestare documentară
Data 25.09.2017 - 11:01:07
Un eveniment inedit, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Este vorba de o expoziţie de fotografie, ce va cuprinde lucrări realizate de fotografi amatori din municipiu. Iniţiativa a aparţinut fotografului Marius Petrescu care a reuşit să adune aproximativ 40 de fotografii. Expoziţia, intitulată „Dorohoiul în imagini”, a fost inclusă în cadrul manifestărilor culturale organizate cu ocazia Zilelor Municipiului Dorohoi.
DISTRIBUIE           

Anul acesta se împlinesc 610 ani de la prima atestare documentară a municipiului Dorohoi, prilej cu care Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local Dorohoi organizează în perioada 29.09 – 01.10.2017 o serie de manifestări cultural-artistice, sportive și de tineret, pentru a sărbători „Zilele Municipiului Dorohoi”.

Un grup de pasionaţi de fotografie, Dragoş Buchi, Liviu Colescu, Cosmin Gorgan, Augustin Gheorghiescu, Sergiu Mihoc, Cătălin Puşcaşu, Sorin Ştirbu, Sergiu Tapalagă şi Marius Petrescu, au surprins din spatele aparatului foto, imagini cu prezentul oraşului nostru în diverse ipostaze, pe care le-au grupat într-o expoziţie colectivă, “Dorohoiul, în imagini” ce va fi găzduită de Primăria Municipiului Dorohoi şi este organizată de Casa Municipală de Cultură Dorohoi în colaborare cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi.

Vă așteptăm cu drag la vernisajul expoziţiei ce va avea loc Sâmbătă – 30 septembrie 2017, începând cu orele 11.00.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
În contextul Pandemiei COVID - 19, vă veți prezenta la vot pe 27 septembrie?
Vremea în DOROHOI
Parțial Noros
19.7 °C
Minim: 6.84 °C
Maxim: 21.73 °C
Cele mai citite
Dorohoi – Mesajul primarului Dorin Alexandrescu cu ocazia începerii noului an şcolar
1024
Candidatul PMP, Lucian Robu, în dialog cu dorohoienii - FOTOGALERIE
671
COMUNICAT PSD: Primarul PNL din Dersca se pregătește să fraudeze alegerile prin organizarea secției de votare din localitate în Primărie! PSD a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă
648
Profesorul Vasile Adăscăliţei, candidatul PRO România, mesaj către dorohoieni
550
Au fost desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţ
515
Lucian Topalagă, candidat ALDE pentru primăria Dorohoi: “Încrederea se câștigă greu și se pierde într-o clipă, iar eu nu vreau să vă dezamăgesc!” - FOTOGALERIE
486
Două minore din Dorohoi, de patru respectiv şase ani, agresate sexual şi fizic de un bărbat de 41 de ani. Acesta a fost reţinut de poliţişti
454
Doi morţi şi doi răniţi după un accident petrecut la Dumbrăviţa, lângă Dorohoi. Șoferul vinovat a fost arestat pentru 30 de zile
391
ANUNŢ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DOROHOI – privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare
242
Pompier dorohoian recompensat cu distincţia “Emblema de onoare a I.G.S.U.”. Distincţia i-a fost înmânată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru salvarea unui tânăr căzut în fântână
225
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
ANUNŢ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DOROHOI – privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare
Primăria Dorohoi – Anunţ LICITAŢIE PUBLICĂ pentru vânzarea unui teren
FOTOGALERIE - Patru zile de frumuseţe oferite de ORIFLAME, pe pietonalul din Dorohoi! Surprize zilnice şi tombolă la sfârşitul săptămânii
Măşti de protecţie distribuite gratuit de către DAS persoanelor cu venituri reduse din Dorohoi
Dorohoi, Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT )
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord