Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Simona Halep a pierdut finala Turneului Campioanelor
Data 26.10.2014 - 19:54:34
Jucătoarea din România nu a mai reuşit să producă supriza, aşa cum o făcuse în faza grupelor, şi a fost învinsă clar de liderul mondial, scor 6-3, 6-0, în ultimul act al super-competiţiei din Singapore.
DISTRIBUIE           

Americanca Serena Williams a avut nevoie doar de o oră şi 9 minute, cu cinci minute mai mult decât îi trebuiseră Simonei Halep să câştige meciul direct din Grupa Roşie (6-0, 6-2), şi a cucerit pentru a cincea oară trofeul la Turneul Campioanelor.

Meciul a început cu Serena Williams la serviciu, iar americanca a reuşit să se impună cu mare dificultate în primul game.

Simona a reuşit să lege apoi două game-uri, însă americanca de 33 de ani, cu zece ani mai în vârstă decât constănţeanca, a început să îşi pună în aplicare jocul ei extrem de eficient şi de puternic.

Cu un retur fabulos şi rareori trădată de serviciu, Serena, care stă de aproape doi ani pe prima poziţie a ierarhiei WTA, s-a desprins la 4-2, îndeplinindu-şi rapid obiectivul propus înaintea partidei: să câştige trei game-uri în faţa Simonei.

Cu toate că Simona a reuşit o revenire în game-ul al şaptelea, ridicând sala în picioare printr-un break spectaculos, Serena a eliminat complet erorile din jocul ei şi s-a impus cu 6-3.

În manşa secundă, Williams, care bifează al treilea titlu consecutiv la Turneul Campioanelor, a defilat spre victorie: 6-0! O revanşă căutată de Serena, jucătoare care a dominat clar lumea tenisului feminin în ultimii ani şi pentru care partida de azi a reprezentat o mare provocare.

Simona Halep nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor în finală, însă a făcut un turneu extraordinar, iar în sezonul viitor se va lupta, probabil, pentru toate titlurile importante.

Este un final de sezon frumos pentru jucătoarea din România, care va începe stagiunea următoare de pe ultima treaptă a podiumului WTA.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Un nou antrenor la ACS Juniorul Dorohoi
ACS Juniorul Dorohoi reia înscrierile
Bucurie pentru micii fotbalişti de la ACS Juniorul Dorohoi. De la 1 iunie pot relua antrenamentele
Copiii din cluburile sportive pot reîncepe pregătirea fizică în grupuri de câte 3
Clubul ACS Juniorul Dorohoi, semnatar al unei petiţii, adresată Guvernului, pentru reluarea activităţilor cu copiii în aer liber
FOTOGALERIE - Micii fotbalişti de la ACS Viitorul Dorohoi răsplătiţi după participarea la o competiţie desfăşurată la Bacău
FRF a decis suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice pe teritoriul României
DOROHOI - Echipa de fotbal feminin a Colegiului Naţional “Grigore Ghica”, pe podiumul fazei judeţene a Olimpiadei Sportului Şcolar
Vremea în DOROHOI
Noros
22.72 °C
Minim: 18.69 °C
Maxim: 25.58 °C
Cele mai citite
Dorohoianca Anamaria-Teodora Zgîmbău a cucerit America! Rezultat de excepţie al unei eleve de la Colegiul Național “Grigore Ghica”
2651
Populaţia din Baranca evacuată din cauza creşterii nivelului râului Prut -VIDEO
2182
Dorohoiancă călcată de o betonieră. A murit în drum spre spital
2158
Dorohoienii de pe mai multe străzi rămân mâine fără apă la robinete
1750
DOROHOI: PERICOL DE INUNDAŢII – COD ROŞU. A fost emisă o avertizare RO-ALERT!
1731
COD ROSU pe Jijia, Başeu, Sitna, Miletin şi Putreda. Cota de pericol în creştere la Rădăuţi Prut
947
Dorohoian de 63 de ani mort după ce a căzut în fântână
647
Armata caută rezervişti pentru judeţul Botoşani şi alte 16 judeţe şi municipiul Bucureşti | MApN: Pentru anul 2020, sunt disponibile 1.059 de locuri
620
De mâine, se deschide piscina. Accesul condiţionat de noile reguli impuse de pandemie
583
DOROHOI - A fost decisă lista celor care vor primi o locuinţă de serviciu. Contestaţiile se pot face în termen de şapte zile lucrătoare, începând de mâine
534
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ LICITAŢII
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT )
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT )
Primăria Dorohoi – Anunţ licitaţie
ANUNŢ PRIMĂRIA DOROHOI – Se redeschide Stadionul 1 Mai, pentru sporturile individuale în aer liber. Accesul pe bază de programare
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord