- evitaţi cât mai mult posibil locurile aglomerate, mai ales la amiază, expunerea la valori mari ale concentraţiilor de monoxid de carbon, duce la dureri de cap, greţuri şi chiar la deces.
Din cauza temperaturilor caniculare, de peste 32 de grade Celsius, concomitent cu atingerea punctului critic ITU de 80 (indice temperatură-umezeală), se produce o creştere corespunzătoare a transpiraţiei, care are rol de regulator termic şi care împiedică astfel supraîncălzirea corpului. Pentru evitarea unor asemenea neplăceri se impun măsuri de înlocuire a pierderilor provocate de transpiraţie, a pierderilor de apă, săruri minerale şi vitamine, pentru refacerea condiţiilor normale de funcţionare a organismului prin creşterea consumului zilnic de lichide şi o alimentaţie cât mai săracă în grăsimi.
Dacă, totuşi ieşiţi, câteva mijloace de protecţie sunt binevenite: pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire, în culori deschise.
Eforturile fizice, în perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime, activitatea din agricultură, şantiere de construcţii, hale industriale, sunt recomandate a se desfăşura dimineaţa şi seara.
Evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi, trebuie pe cât posibil evitate.
Copiii nu trebuie lăsaţi să aştepte perioade lungi în interiorul autovehiculelor parcate la soare, de asemenea, trebuie evitate transporturile pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare. Şi persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, pot evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate, care le pot dăuna sănătăţii.
Cum ne ferim de incendii pe canicula ?
Aparatele electrice, cablurile electrice, prizele şi întrerupatoarele cu defecţiuni, sunt surse frecvente de incendiu. Pentru remedierea aparatelor şi instalaţiilor electrice defecte se apelează la specialişti. Nu utilizaţi aparatele electrice cu mâinile ude. Nu trageţi de cablul pentru debranşarea unui aparat electric. Acesta se poate deteriora, devenind o sursă de incendiu. Nu folositi prize multiple: adeseori suprasolicitate, acestea se încălzesc şi există riscul producerii unui incendiu.
Este interzisă depozitarea de material lemnoase, furaje sau alte materiale combustibile sau inflamabile (butelii, bidoane cu produse petroliere) în podurile clădirilor.
SUPRAVEGHEAŢI CU ATENŢIE COPIII – Jocul copiilor cu focul este interzis. Pentru a preveni un dezastru, păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copii nu au acces, înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legatura cu focul explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor.
Atenţie! Fumatul în apropierea locurilor în care există materiale inflamabile este interzisă, ea fiind o cauză des întâlnită la apariţia incendiilor .
PROTEJAŢI-VĂ VIAŢA ŞI BUNURILE!
Sursa: Comunicat de presă