Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Driftul, cea mai spectaculoasă aripă a motorsportului, a devenit oficial sport în România
Data 03.12.2015 - 12:01:52
Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a aprobat, în premieră, înființarea Comisiei de Drift, astfel că rezultatele din următorul sezon al Campionatului Național de Drift vor fi recunoscute oficial, inclusiv de Ministerul Tineretului și Sportului, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
DISTRIBUIE           
Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a aprobat, în premieră, înființarea Comisiei de Drift, astfel că rezultatele din următorul sezon al Campionatului Național de Drift vor fi recunoscute oficial, inclusiv de Ministerul Tineretului și Sportului, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.



La șapte de ani de la organizarea primelor etape de campionat național, perioadă în care a funcționat ca show, driftul a devenit oficial probă sportivă în cadrul FRAS, iar în 2016, sub organizarea Clubului Sportiv Romanian Drift Community, se vor organiza și cinci etape în cadrul Campionatului Național, prima urmând să aibă loc în perioada 27-29 mai, la București.

"Ne bucurăm că am reușit ceea ce ne-am propus atunci când am înființat Romanian Drift Community și anume să oferim un cadru legal acestui sport extrem de spectaculos, care în SUA și Japonia adună zeci de mii de spectatori la fiecare eveniment. Este un început real pentru drift în România și cu siguranță ne vom implica pentru ca piloții să aibă statutul de profesioniști", a declarat Denis Manea, noul președinte al Comisiei de Drift și totodată vicepreședinte al Romanian Drift Community.

În prezent, aproximativ 50 de piloți participă la show-urile organizate pe teritoriul României, iar o parte dintre aceștia au devenit nume importante și la nivel european, Călin Ciortan, de exemplu, clasându-se pe locul 7 la general în ultimul sezon al King of Europe, cea mai importantă competiție de profil de pe continent.

"Toți vor fi adunați sub o singură umbrelă și, în premieră, campionatul va beneficia de un regulament bine pus la punct, iar pentru a putea participa, fiecare pilot va trebui să îndeplinească mai multe condiții", a adăugat oficialul Comisiei de Drift din cadrul FRAS.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Vremea în DOROHOI
Senin
28.63 °C
Minim: 13.65 °C
Maxim: 29.21 °C
Cele mai citite
Dorohoianca Anamaria-Teodora Zgîmbău a cucerit America! Rezultat de excepţie al unei eleve de la Colegiul Național “Grigore Ghica”
3144
MESAJ DE CONDOLEANŢE
1484
Fetiţă ajunsă la spitalul din Dorohoi în urma unui accident cu bicicleta
1461
ANUNŢ ANGAJARE
1453
Dorohoi - Ceremonie în Cimitirul evreiesc dedicată comemorării victimelor pogromului
1279
PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ LICITAŢII
1204
DOROHOI - A fost decisă lista celor care vor primi o locuinţă de serviciu. Contestaţiile se pot face în termen de şapte zile lucrătoare, începând de mâine
638
Acțiune a polițiștilor în Piaţa Centrală
583
Peste 38000 de locuitori ai judeţului vor primi pachete cu produse alimentare în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 din fondul de ajutor european
337
Botoșănean găsit mort în apartament
296
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
ANUNŢ ANGAJARE
MESAJ DE CONDOLEANŢE
PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ LICITAŢII
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT )
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT )
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord