Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
DOROHOI – Primarul Alexandrescu a semnat contractul de finanţare, de 2,25 milioane de euro, pentru modernizarea Policlinicii
Data 03.10.2019 - 14:15:47
Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului, a semnat astăzi, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est din Piatra Neamţ, contractul pentru proiectul cu finanţare europeană, “Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi\\\", adică a clădirii Policlinicii, cum este cunoscută dorohoienilor, prin care municipaltatea va beneficia de o finanţare nerambursabilă în valoare de 2,25 milioane de euro.
DISTRIBUIE           

Investițiile au în vedere extinderea, reabilitarea și modernizarea clădirii ambulatoriului, dotarea si echiparea medicală a acestuia, dar și amenajarea exterioara a incintei pânã la finalul anului 2022.

Potrivit datelor statistice, Spitalul municipal din Dorohoi asigură, în prezent, asistență medicală pentru peste 22.000 de pacienți.

Ambulatoriul spitalului municipal Dorohoi își desfășoară activitatea într-o clădire veche, care nu a beneficiat de lucrări de modernizare, iar dotarea cu aparatură medicală de specialitate este deficitară.

Populația arondată Spitalului Municipal Dorohoi este într-o zonă defavorizată, foarte săracă, cu un procent ridicat al populației peste 60 de ani, patologia medicală fiind foarte diversă, mai ales în ceea ce privește bolile acute și cronice: diabet, boli cardio-vasculare, boli reumatice,TBC, boli infecțioase, traumatologie

Acestea sunt doar câteva dintre motivele care au determinat Primăria Municipiului Dorohoi sa apeleze la #regio (Programul Operațional Regional 2014-2020) pentru a obține finanțarea necesară depășirii acestor provocări.

“Eforturile echipei de la Dorohoi, in frunte cu Dl Primar Dorin Alexandrescu, au fost răsplătite astăzi, la Piatra Neamț, când munca lor s-a concretizat în semnarea contractului pentru proiectul MODERNIZAREA AMBULATORIULUI DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DOROHOI, prin care beneficiază de finanțare nerambursabilă de 2,25 milioane euro.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii ADR Nord-Est.


Comentarii


Articole din aceeași categorie
DOROHOI – Încep lucrările de reabilitare şi întreţinere pentru 25 de străzi şi alei şi cinci parcări de reşedinţă
DOROHOI - Angajaţii primăriei, în frunte cu primarul Alexandrescu, se vor supune termoscanării la intrarea în instituţie
1 Iunie sărbătorit la Dorohoi în condiţii de pandemie
Primăria Dorohoi a impus firmei Ludwig Pfeiffer refacerea străzilor în anumite porţiuni - FOTO
ANUNŢ – A fost finalizată lista de priorităţi pentru locuinţele sociale în regim de închiriere
DOROHOI - Bazarul şi Oborul REDESCHISE. Cu respectarea anumitor CONDIŢII!
Prefectul judeţului reia audienţele, în condiţii speciale
Au început lucrările de calibrare şi asanare a pârâului Dorohoi
Vremea în DOROHOI
Senin
19.58 °C
Minim: 6.59 °C
Maxim: 21.82 °C
Cele mai citite
Managerul Spitalului Municipal Dorohoi A DEMISIONAT în urma presiunilor
1599
Simona Elena, poliţista de frontieră din Dorohoi, onorată de superiori pentru activitatea umanitară desfăşurată
953
Viceprimarul Lucian Topalagă către copiii dorohoieni, de 1 Iunie: “Să nu uitați că toți cei din jurul vostru vă sunt alături cu dragostea lor pentru voi”
855
Dorohoian cu simţ civic. A predat poliţiei un portofel cu bani şi acte
756
Primar Dorin Alexandrescu - UN ULTIM DREPT LA REPLICĂ
528
DOROHOI - Angajaţii primăriei, în frunte cu primarul Alexandrescu, se vor supune termoscanării la intrarea în instituţie
487
Bucurie pentru micii fotbalişti de la ACS Juniorul Dorohoi. De la 1 iunie pot relua antrenamentele
422
DOROHOI - Locuitorii din zona gării şi autogării nu vor avea apă la robinete timp de câteva ore, joi, 4 mai
412
Primarul Alexandrescu nu doreşte să comenteze demisia managerului spitalului
406
Femeie prinsă la furat în supermarket
381
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
ANUNŢ ANGAJARE
ANUNŢ ANGAJARE - SC PALAS PRODUCTIV SRL angajează muncitori calificați și necalificați în construcții
Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PUBLIC
Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT ) - 4
Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT ) - 3
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord